Discursul de aseară al preşedintelui Iohannis

Am urmărit ieri seară cu maximă atenţie mesajul preşedintelui Klaus Iohannis, mesaj transmis din biroul domniei-sale de la Cotroceni.

Puţin contează că acest mesaj a fost live sau am avut parte de o intervenţie preînregistrată. Cred că şi într-un caz sau altul este vorba despre o greşeală şi că impactul discursului ar fi fost altul dacă preşedintele s-ar fi adresat naţiunii cu presa faţă în faţă.

Mi-am format, desigur, propria părere despre cele transmise de dl. Klaus Iohannis. Iar dacă mi s-ar cere să o rezum în doar câteva cuvinte aş spune că am avut de-a face cu discurs călduţ-căldicel, din care au lipsit notele ferme, radicale la care mulţi dintre românii care nu simpatizează PSD-ul, nu sunt sclavii acestuia şi care dezaprobă modul violent în care Jandarmeria, la ordinul PSD, prin interpuşii acestuia, îndeosebi prin ministrul Carmen Dan, a socotit de cuviinţă să reprime protestatarii din Piaţa Victoriei s-ar fi aşteptat. Preşedintele a constatat că de vineri până luni au trecut trei zile şi că în tot acest răstimp nu s-a înregistrat nici o demisie, însă a evitat să ceară categoric una, ceea ce a nemulţumit pe multă lume.

O stare de nemulţumire am putut constata în orele imediat următoare, urmărind talk-show-urile de la felurite televiziuni cu acoperire naţională. Desigur, nu pun la socoteala nemulţumirea venită din partea comunicatorilor PSD care fie că au repetat mecanic acuzele absolut nebuneşti cuprinse în comunicatul partidului, comunicat transmis presei cu doar o oră înainte de ieşirea publică a preşedintelui, fie că au sărit ca arşi, acuzând ingerinţe în viaţa internă a social-democraţilor români. E vorba, desigur, despre pasajul în care dl. Iohannis a făcut apel la înţelepciunea membrilor PSD care trebuie să cumpănească bine dacă sunt dispuşi să plătească în solidar nota de plată a conducerii de natură dictatorială pe care o exercită la toate nivelurile partidului, preşedintele acestuia, dl. Liviu Dragnea. Fac, de asemenea abstracţie, de zicerile d-nei Alina Mungiu-Pippidi, ale cărei scrieri şi opinii seamănă din ce în ce mai mult cu acelea ale lui Silviu Brucan din a doua jumătate a celui de-al cincilea deceniu al secolului trecut, adică din vremea când respectivul era redactor-şef al Scânteii. Observ doar că doamna Pippidi a fost, cum altfel?, decât bine primită la tot mai antinaţionala Televiziune Română, îndeosebi în spaţiul emisiunii România 9. Doamna respectivă e prea convinsă că are întotdeauna dreptate încât chiar nu are rost să ne pierdem vremea a-i cere să încerce măcar să devină raţională.

Ce i s-a reproşat, de fapt, preşedintelui Iohannis? Faptul că şi-a ales prea multe ţinte. Că s-a adresat şi Puterii, şi Opoziţiei, şi partidelor politice, şi societăţii civile, şi jandarmilor violentaţi, şi celor care au suferit violenţe dintre cele mai grave, şi agresorilor, şi agresaţilor. Că dl. Iohannis nu a acţionat ca un mediator, ci ca un viitor şi deja anunţat candidat la preşedinţie. Mulţi au fost cei care au spus că preşedintele s-a mulţumit să facă eminamente un exerciţiu de imagine, că a pozat în vehement, când, în realitate, mult mai bine era ca în cursul apariţiei sale publice să facă anunţul că a decis convocarea CSAT pentru o dată cât mai apropiată posibil.

Fără îndoială, convocarea CSAT ar fi putut reprezenta o soluţie în cazul în care în zilele acestea am trăi într-o Românie politic normală. În care raporturile de adversitate politică, cum nu se poate mai fireşti într-o democraţie, sunt clar delimitate şi că ele nu înseamnă nicidecum sacrificarea intereselor majore ale ţării. Convocarea CSAT era cu atât mai necesară cu cât chiar în cursul zilei de ieri a curs cu mesaje dezagreabile de la Bruxelles, mesaje care dau expresie îngrijorărilor mai mult decât îndreptăţite ale Uniunii Europene că ţara noastră este cu adevărat pregătită şi capabilă să îşi îndeplinească aşa cum se cuvine obligaţiile pe care le incumbă preluarea preşedinţiei Consiliului European de la 1 ianuarie 2019.

După cum se ştie, deciziile CSAT se iau prin consens. Se ştie la fel de bine că din CSAT fac parte, printre alţii, premierul Viorica Vasilica Dăncilă, ministrul Apărării, dl. Mihai Fifor, ministrul de Interne, d-na Carmen Dan, ministrul de Externe, dl. Teodor Meleşcanu, directorul SIE, dl. Gabriel Vlase, despre care nimeni nu poate spune încă cât de intim este legat astăzi de PSD. Or, atât d-na Dăncilă, cât şi ceilalţi miniştri PSD-ALDE, ale căror nume le-am enumerat mai sus execută orbeşte ordinele d-lui Liviu Dragnea. În acest context, este mai mult ca sigur că o şedinţă CSAT nu ar fi condus la nici o soluţie. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în zilele următoare.

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro