Directorul SPP, Lucian Pahonţu, întâlnire cu subsecretarul General ONU. „A transmis aprecierile sale pentru profesionalismul ofiţerilor români“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Generalul Lucian Pahonţu, directorul Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), l-a primit, la sediul instituţiei, pe Peter Drennan, dubsecretarul General ONU, şef al Departamentului de Siguranţă şi Securitate al Naţiunilor Unite.

„În cadrul întâlnirii Subsecretarul General ONU şi conducerea SPP au discutat despre dezvoltarea măsurilor de
securitate întreprinse de echipele SPP în teatrele de operaţii. În acest context, oficialul ONU a transmis conducerii serviciului mulţumirile şi aprecierile sale şi alte altor înalţi oficiali ONU pentru profesionalismul, devotamentul şi dăruirea ofiţerilor români de protecţie aflaţi în misiuni, în teatrele de operaţii“, se arată într-un cominicat al SPP. 

Subsecretarul General ONU a vizitat şi Centrul de Excelenţă pentru Protecţie şi Securitate - SPP şi a asistat la deschiderea primului curs de protecţie, din acest an, pentru ofiţerii de securitate ONU.

„Peter Drennan a fost impresionat de facilităţile de pregătire puse la dispoziţie de SPP şi de înaltele standarde de instruire, atât al ofiţerilor SPP cât şi al cursanţilor trimişi de ONU să se perfecţioneze la Bucureşti. Alte cinci cursuri de pregătire pentru angajaţii ONU sunt planificate să se desfăşoare, în acest an, în cadrul Centrul de Excelenţă pentru Protecţie şi Securitate - SPP“, mai arată documentul. 

Programul de pregătire a debutat în urmă cu 8 ani şi a însumat peste 22 cursuri, cu peste 300 de ofiţeri de protecţie ONU. Cursurile organizate la Bucureşti, în cadrul Centrului de Excelenţă pentru Protecţie şi Securitate - SPP, sunt coordonate de echipe mixte formate din instructorii SPP şi ONU. Instructorii Serviciului de Protecţie şi Pază sunt acreditaţi internaţional şi fac parte dintre ofiţerii care au executat anterior misiuni sub egida ONU.

„Aprecierile Subsecretarului General ONU vin ca o recunoaştere a excelentei colaborări, de 14 ani, fără întrerupere, dintre ONU şi SPP. În tot acest timp, 35 de echipe echipe ale SPP, peste 500 de ofiţeri de protecţie, au adus onoare României prin profesionalismul, devotamentul şi dăruirea demonstrate în misiunile desfăşurate în cele mai active zone de conflict. Ofiţerii SPP au asigurat protecţia demnitarilor ONU în teatrele de operaţii din Afganistan, Sudan, Sudanul de Sud, Siria, Republica Centrafricană şi Libia reuşind să îndeplinească cu succes fiecare misiune“, concluzionează SPP. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite