Din gândurile pascale ale cetăţeanului stresat

Mergi pe stradă şi te gândeşti, la una, la alta, la masa de Paşte, la cât de încărcată va fi aceasta, pui drobul de miel pe listă, apoi îl tai de nevoie, faci calcule, eşti cu capul ca o varză. Dar te gândeşti şi la ceva politică, că (cacofonie voită) fără ea nu se poate, iar bucatele de pe masă de ea depinde, fir-ar mama ei....., completaţi dumneavoastră.

Printre alţii, îţi vine în gând Antonescu, cel cu nume de floare, cum îi spunea Băsescu mai mult în glumă, dar parcă îl lua peste picior. Preşedintele se referea la floarea aceea pe care, dacă o miroşi mai mult, poţi să ai surprize mortale.

Ce-o fi cu omul ăsta? L-am auzit spunând că el l-a adus pe Ponta la putere, şi tot el îl va da jos. Chestia asta îţi aminteşte obligatoriu de părinţii furioşi care se adresează copilului obraznic cu ”Eu te-am făcut, eu te omor!”, apoi îi mai trag şi o scatoalcă.

O bună bucată de vreme, personajul nostru a fost calm, civilizat, dar mai ales a rostit discursuri care încântau pe toată lumea. Îi stătea bine alături de Ponta, făceau un tandem de zile mari. Acum este nervos, ţâfnos, ameninţător, ba uneori şi confuz. Să nu ştie el că în politică, mai ales acolo, cine se enervează primul pierde lupta? Atunci, ce caută în politică?

Aproape vorbesc cu glas tare pe stradă, atât sunt de revoltat. Încerc să mă controlez, altfel semenii mei, pietoni grăbiţi şi ei, cu lista bucatelor de pe masa pascală în cap, ar putea să creadă că sunt nebun. Cum să vrei să fii preşedintele ţării, când tu te comporţi ca o jucărie electrică acţionată de 220 V?

”Veţi declanşa o moţiune de cenzură?” – este întrebat. ”S-ar putea”, zice. Apoi, uitând pe loc nuanţa, spune că sigur aşa va proceda. Mă întreb ca omul de rând, ce spun bătrânii liberali despre prestaţia actualului şef agitat al PNL? Cum pot ei, în înţelepciunea lor, să tolereze un asemenea comportament, care a determinat autoizolarea lui?

Antonescu pare acum a fi un pion rătăcit pe scena politică, ce urmează să fie mutat de o mână dibace spre sacrificiul suprem. Cam acest lucru s-a desprins dintr-o discuţie recentă pe care am avut-o cu un primar liberal din Moldova, care a conchis: ”Antonescu nu e suficient de matur pentru politică”.

Eu nu sunt nici politician, nici analist politic ca Ion Cristoiu care le ştie pe toate, încât ziariştii i se adresează linguşitor cu ”maestre”. Să răspundă ei la întrebările de mai sus, dar la încă una: cum e posibil ca premierul să se declare solidar cu pesediştii suspecţi de corupţie?

Eu am listuţa mea de cumpărături, pe care o voi scoate prin piaţă cu discreţia necesară când voi uita ceva, ca să nu poată să spună unii că aş fi uituc. Nu mă interesează politica. Dar nu pot sta nici de ”lemn Tănase”... Doamne, de unde o mai veni şi vorba asta frumoasă?

”Luaţi mărarul ăsta, e românesc, cu ce faceţi drobul, nu vi l-a scris doamna pe listă?”, strigă după mine,  ca prin vis, o femeie care îmi vrea binele. Eu – tot cu gândul la Antonescu, care merge pe jos, la Ponta, care se deplasează călare, la Băsescu, care mai vrea o dată, indiferent ce, la Udrea, care nu se mai mărită o dată, dar nici nu ştim cine se ocupă de ea, la ”dragă Stolo” care mai vrea un ”post călduţ” împreună cu tânăra lui secretară, care luptă pentru ţară, la MRU, rătăcit în continuare printre ”ungurenii” lui, la fostul ministru de justiţie (cum îl cheamă, că am uitat?), care vrea şi el la Cotroceni, dar şi la alţi câţiva care îşi doresc acelaşi lucru până la a avea coşmaruri toată noaptea.

Parcă aş fi somnambul, merg cu toată liota asta de politicieni în cap, trecând absent pe lângă zarzavaturi importante, fără de care o ciorbă acruţă de găină de curte, cu tăiţei de casă, cu mult pătrunjel, nu se poate imagina nici în ruptul capului. Ce-o fi zicând lumea care mă vede că umblu hai-hui fără să cumpăr mai nimic?

Îmi pare rău de Crin. Gândul că ar putea să ajungă preşedintele României l-a îmbolnăvit puţin. Iar gândul că ar putea să nu mai ajungă nimic, nici măcar preşedinte de partid, l-a tulburat de tot. Un PNL aproape rupt în două ne arată că pokerul politic românesc poate avea un câştigător surpriză.

În timp ce sondajele sunt neiertătoare. În timp ce europarlamentarele bat la uşă. În timp ce bătrânul marinar, cu pielea tăbăcită de soarele arzător al politicii româneşti, încă nu şi-a spus ultimul cuvânt. În timp ce unele stenograme ascunse prin sertare pot schimba destinul României în câteva secunde. În timp ce Rusia ne spune cu degetul arătător că nu e frumos ceea ce facem. În timp ce ungurii, în jurul unui cazan cu gulaş, încep să danseze înverşunat ceardaşul lor prin Transilvania noastră.

Am cam încheiat cumpărăturile. Ce-ar fi să-l sun eu pe ”cetăţeanul Victor”, un prieten oltean, cu umor cât carul, şi să comentăm cu veselie, la o bere, ceea ce provoacă altora un stres fără margini? Oare vom putea?

Alo! Nu răspunde nimeni.