Preşedintele României întrupează contractul social, „moşteneşte” din ADN-ul a sute de domnitori, câţiva regi şi un dictator împuşcat. Referinţele postdecembriste, ca mecanism al folosirii puterii, sunt strict Ion Iliescu şi Traian Băsescu. 
„Presedintele Klaus Iohannis nu va declanşa acum referendumul pentru justiţie, dar nu a renunţat la ideea unui referendum, pe care îl va folosi ca poliţă de asigurare pentru salvarea justiţiei dacă PSD va încerca din nou să slăbească legislaţia penală sau va ataca instituţii-cheie din sistemul judiciar” - Hotnews
Domnul Iohannis alege un compromis, în păstrarea referendumului în buzunarul de la fund. Aş bănui că e contra unui alt serviciu, dar deja mă joc cu vorbele. Orice ar fi, în scara politicii mari, cu tensiunea amânată pe o temă de interes maxim, mişcarea face cât 0,3 Băseşti (Băşi?) sau 0,1 Ilieşti. 
 
Domnul Băsescu ar fi rupt PNL-ul în zece bucăţi, doar să aibă bucuria de a face o campanie electorală, de orice fel. Domnul Iliescu şi-ar fi biciuit membrii PSD în piaţa publică, doar ca să obţină postul de şef la SIE. Deci 0,3, respectiv 0,1, ca unităţi de măsură ale mânuirii puterii. Oamenii aceştia ar fi călcat pe cadavre politice sau umane, pentru a obţine ceea ce-şi doresc; pentru că întrupau ideea de Vodă.
 
Domnul Iohannis poate doar mima funcţia. De la identificarea şi susţinerea petiţionarilor din Piaţă la o înţelegere fină şi chiar empatică a problemelor societăţii, domnul preşedinte cade în groapa şmenurilor politice, deserveşte un interes penelist sau are, în cel mai bun caz, o viziune pe care o aşteptăm cu toţii să devină evidentă. Mie îmi scapă.
 
Cert este că, dacă Piaţa avea nevoie de o ultimă lovitură de graţie, de încheiere a ostilităţilor cu instituţia în faţa căreia scandează seri la rând, cam asta este: faptul că unicul reper instituţional s-a distanţat de ea. De ziua domnului Iliescu, suntem undeva de unde am pornit.