Despre surprinzătoarele ambiţii ale domnului Dragnea, acum şi fără zahăr

Ceea ce domnul Dragnea arunca în piaţă ca pe un banc, apropo de faptul că el şi-ar dori, dar o lege nedreaptă nu-l lasă, devine stindardul unei clase politice care înţelege schimbarea puterii şi aparenta revenire la „business as usual”, din vremuri mai vechi. Şi serveşte.

Am urmărit declaraţiile domnului Ciorbea, un avocat al poporului destul de bine dispus, şi mi-am dat seama, urmărindu-l, că această întreagă poveste cu aspiraţiile lui Liviu Dragnea la postul de premier reprezintă o ciudată farsă. 

Iniţial, în articolele precedente, am analizat declaraţiile sale pe tema legii care-i blochează accesul în Guvern ca pe un teasing, o formulă de testare a susţinerii sale în partid, apoi ca pe o simplă glumă perpetuată mai mult de mass-media. Faptul că devine un punct de reper pentru alţi actori de pe scenă arată mai mult lipsa de creativitate şi comoditatea clasei politice. 

Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale ... - Legea 90/2001. 

La ora la care opinia publică, onor popor, se trezea pe seama respectivei Legi 90/2001, jocul era de mult făcut. PSD-ul avea majoritate cu ALDE şi minorităţile, domnul Dragnea era preşedintele Camerei Deputaţilor, aliatul domn Tăriceanu conducea Senatul, iar preşedintele ţării nu prea avea soluţii decât să numească un prim-ministru al forţelor evidente. Să ai puterea legislativă şi Guvernul pe mâini, nu ştiu, în locul domnului Dragnea aş fi comandat o cola zero de la protocolul Parlamentului şi aş fi mustăcit mulţumit.

Scenariul larg răspândit prin mass-media cu privire la ambiţiile personale ale domnului Dragnea pare, deci, exagerat, în situaţia dată. Râvneşte la locul patru în stat, el fiind deja locul trei, deşi domnul Grindeanu, proaspăt premier, nici măcar un microfon nu primeşte, când e lângă Liviu Dragnea. 

Cu toate acestea, scenariul supravieţuieşte ca mecanism de comunicare al opoziţiei: în nişte luni, după ce legea este declarată neconstituţională, omul s-ar unge singur premier, din simplă pohtă şi dorinţă. Logica unei astfel de mutări pare să fie înscrisă în lupta anticorupţie, în slăbirea instituţiilor statului, în certitudinea religioasă, aproape adventistă, a unei a doua veniri a autoritarismului la putere. 

Se construiesc premisele unei „self-fulfilling prophecy”, a unei profeţii cu final aşteptat, dar din motive cel puţin incorecte. Una e servilismul şi cumetria apropo de o aparentă dorinţă a lui Vodă şi alta e conspiraţiunea faţă de bobor, luptă anticorupţie etc.  

Singurul beneficiu suplimentar al unei funcţii în Guvernul României, cea de premier, este că domnul Dragnea ar putea comanda o cola zero şi de la protocolul Palatului Victoria. Pentru că dacă ne uităm la miniştrii desemnaţi, votaţi şi juraţi cu mâna pe Biblie că vor ajuta la propăşirea materială şi spirituală a poporului, nu prea s-ar schimba nimic cu domnia sa în funcţie. 

Activarea domnului Ciorbea, ombudsman la subita dorinţă populară de reanalizare a legii, confirmă schimbarea puterii şi nimic mai mult. Ceea ce domnul Dragnea arunca în piaţă ca pe un banc, apropo de faptul că el şi-ar dori, dar o lege nedreaptă nu-l lasă, devine stindardul unei clase politice care înţelege schimbarea puterii şi aparenta revenire la „business as usual”, din vremuri mai vechi. Şi serveşte.

Şi mai este o explicaţie. Din optică internă de partid, poziţia domnului Dragnea şi declaraţiile aferente sunt logice. PSD-ul a pierdut preşedinţia, a pierdut postul de premier din cauza Colectiv, iar DNA-ul a fost constant cu ochiul rău pe membrii săi. Ba mai mult, în concursul pentru parlamentare şi nominalizarea aferentă pentru premier, fostul lider al partidului a fost aproape la fel de vizibil în mass-media, în momentele cheie, ca domnul Dragnea. Mai adaugăm şi nişte lideri judeţeni care nu ţin neapărat la unitatea PSD, cât de continuarea intereselor şi afacerilor proprii şi înţelegem de ce domnul Dragnea trebuie să fie un şi lider, şi manager, şi premier prin proxy, şi preşedinte în Parlament într-o adunătură de interese care nu-i sunt aproape niciodată total congruente.

Se desfăşoară un joc menit să-l ţină pe domnul Dragnea în centrul atenţiei. Domnia sa ar câştiga puncte şi nimic altceva, din toată afacerea, poate un dubiu în plus cu privire la relativismul justiţiei române.

Singura funcţie pe care Liviu Dragnea trebuie să o mai ofere PSD-ului este cea de preşedinte, nu cea de premier. El îşi întăreşte poziţia în partid. Şi din această perspectivă trebuie gândită întreaga poveste, nu din ambiţii personale. Cât timp nu poate deveni chiar el premier, va avea întotdeauna un challenger în partid, sub orice nume sau formă. Asta nu înseamnă că se va şi întâmpla, dar altfel alegi tu candidatul PSD la prezidenţiale când n-are cine să te muşte de părţile moi. 

Înapoi în prezent, contează toată pledoaria aceasta, în modificarea unei legi bănuite subit ca fiind neconstituţională, dar niciodată aruncată Curţii pentru analiză? Contează în măsura în care şi CCR-ul aprobă mişcarea domnului Ciorbea. Se desfăşoară un joc menit să-l ţină pe domnul Dragnea în centrul atenţiei. Domnia sa ar câştiga puncte şi nimic altceva, din toată afacerea, poate un dubiu în plus cu privire la relativismul justiţiei române (care oricum ar confirma părerea propriului electorat). Nu mai zic de percepţia că nici această putere din stat nu îi este potrivnică ar cere o cola zero în plus.