Despre fariseii din noi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Da, mă, ştiu! Nu ne plac manele, urâm corupţia şi suntem apărătorii drepturilor omului. Suntem cu „statul de drept”, iubim meritocraţia, ne place cu UE şi, mai nou, suntem o sursă de inspiraţie pentru Europa. Avem tineri „frumoşi şi deştepţi”, principii solide de viaţă şi convieţuire, şi apărăm democraţia, inclusiv prin nesupunere civică.

Ştiu că asta ne place să credem despre noi şi ne tot repetăm ideile astea cu voce tare, poate-poate   s-or şi adeveri. Reversul, însă, ar cam trebui să ne pună pe gânduri….

Suntem ţara-n care Dani Mocanu, un manelist care cântă numai despre puşcărie, răzbunare şi cum cineva e şmecher atunci când fuge de gardă, are melodii cu peste 11 milioane de vizualizări.  Ne place când agentul de la rutieră „închide ochii” atunci când ne prinde cu mâţa-n sac sau când apelăm la vreo „pilă” care reuşeşte să obţină ceea ce ne trebuie mult mai uşor, cu mai puţin efort şi sărind peste rând. Suntem poporul care consideră că principala „măsură activă de ocupare” este prietenul la care putem apela pentru „a pune o vorbă bună” la vreun angajator, unde categoria cea mai plină de prejudecăţi este reprezentată de tinerii între 25-35 de ani absolvenţi de studii superioare şi naţiunea care are a dezvoltat o toleranţă excesivă faţă de furt şi violenţă domestică.  

Ne place să vorbim despre corupţi, dar nu despre corupători, pentru că printre ei am putea să ne includem şi pe noi. Ne place să ne mândrim cu tinerii care participă la olimpiade şi vin cu medalii şi îi ignorăm pe cei care sunt analfabeţi funcţionali, chiar dacă ultimii sunt mult mai mulţi; nu avem cultura dezbaterii şi considerăm că „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Am trecut de la „nu ne vindem ţara” la „luaţi-o pe doi lei” cu o repeziciune care a generat multe situaţii de genul celei de la Mangalia, în care s-au luat 40 de milioane pe un şantier naval şi tocmai ne pregătim să pierdem vreo 400, başca să ne alegem cu câteva mii de şomeri. Participăm la proteste, însă neglijăm dreptul de a vota, înjurăm politicienii care au fost prinşi furând şi drept pedeapsă îi mai votăm încă o dată şi suntem convinşi că pentru tot ceea ce ni se-ntâmplă sunt de vină alţii şi niciodată noi.

Nu ştiu dacă învăţam ceva din ceea ce ni se întâmplă! Ponta, Dragnea, Voiculescu, Sechelariu, Pinalti, Năstase, Micky Şpagă, Iliescu, Hrebenciuc, Uioreanu, Oprescu, Cherecheş, Udrea, EBA şi cei ca ei au fost mandataţi să ne reprezinte prin vot direct şi cu largul concurs al celor care au preferat să stea acasă şi „să-şi exercite dreptul de a nu vota”. Noi, sau parte din noi, am trimis în parlament partide ale poporului care au promis câte 20,000 de euro celor care-i vor vota sau formaţiuni politice fără de doctrină şi viziune politică de guvernare, ai căror lideri îşi fac un titlu de glorie din faptul că vor să amendeze oamenii care locuiesc pe străzi. Noi, sau parte din noi, am cauterizat prin vot primari cu grave probleme penale, oferindu-le încă un mandat, chiar ieşind în stradă pentru aceştia. Noi, sau parte din noi, considerăm lumea politică o mizerie („aceeaşi mizerie”) uitând ca democraţia fără partide politice puternice nu poate exista. Noi, sau parte din noi, ne considerăm superiori ştirbilor din faţa Cotrocenilor, uitând că România este o ţară cu mai multe straturi sociale şi că munca celor ştirbi de acum zeci de ani face posibilă realitatea actuală. Votăm antisistemul fără să înţelegem că marea provocare este să însănătoşim sistemul în care noi avem un rol bine stabilit, şi anume acela de a contrabalansa puterea statului fără a dori să îi luăm locul.

Da, ştiu! Suntem aproape perfecţi. În a fi farisei. Asta însă nu ne ajută să schimbăm realitatea actuală şi creează cadrul perfect pentru ceea ce ne oferă politicienii acum. Schimbarea României trebuie să înceapă cu schimbarea noastră. Şi pentru a ajunge acolo e musai-musai să recunoaştem unde şi ce fel suntem! Şi să tindem spre mai bine lucrând cu lucrurile pe care trebuie să le schimbăm la noi şi la ceilalţi!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite