De ce prosperă cei ticăloşi?

Având în vedere realitatea românească, fiecare dintre noi ne punem această întrebare. Din păcate, nu este o întrebare retorică, deoarece vedem zilnic tot felul de ticăloşi ce o duc bine, în palate somptuoase, cu maşini de lux şi milioane de euro în conturi din paradisuri fiscale, ba chiar, având funcţii importante în instituţii ale statului (despre o parte din bestiarul ticălosului am mai scris în ziarul Adevărul, din 6 şi 13 septembrie 2014).

Era ticăloşilor - 6 septembrie 2014
Ticălosul politic - 13 septembrie 2014

Totuşi, întrebarea nu este proprie numai românilor: o regăsim mereu de-a lungul istoriei Europei, reluată de Leibniz, Machiavelli, Platon sau Socrate. Explicaţia este că ticăloşi au existat şi pe vremea lor, după cum vor mai exista şi în viitor, căci lipsa fibrei morale este la fel de veche ca şi omul.

Nu vreau totuşi să susţin că omul ar fi rău de la natură (după cum susţine Hobbes), dimpotrivă, sunt ferm convins că omul este bun de la natură, adică atunci când se ivesc pe lume toţi oamenii sunt la fel de buni, la fel de drepţi sau la fel de frumoşi.

Ajung acum la condiţia ticălosului. Reiau întrebarea, o pun sub forma unei condiţii de posibilitate, adică „cum este posibil ca cei ticăloşi să prospere?”, şi am în vedere acele condiţii care sunt necesare (sau suficiente, sau necesare şi suficiente) pentru existenţa ticălosului prosper.

Se pare că ticălosul este prosper dat fiind faptul că este mult mai uşor să mintă decât să spună adevărul, mult mai simplu să fure, decât să muncească, mult mai eficient (pentru el) să facă fărădelegi, decât să respecte legile juridice sau morale.

Ajuns aici, să notăm un lucru interesant. Ticălosul prosper este cel lipsit de fibră morală, adică cel care nu ţine nicidecum să fie bun, drept, corect, într-un cuvânt virtuos (ca să mă folosesc din nou de terminologia lui Aristotel). Or, acest lucru îl face nu pentru că aşa s-a născut, ci pentru că aşa vede în jurul său, aşa îi spun părinţii şi prietenii etc. El învaţă din societate situaţiile rele, fărădelegile, exemplele negative, ce-i oferă argumente pentru un asemenea comportament. În plus, vede la toate ştirile televiziunilor numai asemenea cazuri (căci aici se vinde numai senzaţionalul, nicidecum normalul, corectul, moralul), sau vede că aşa fac mulţi oameni politici.

După mine, cel puţin în România, ticălosul prosper este posibil datorită gregarităţii.

Este posibil ca cititorii noştri să obiecteze că lipsa fibrei morale ar putea explica ticăloşia, dar nu şi prosperitatea, bogăţia ori luxul celor ticăloşi. Într-adevăr, lipsa fibrei morale trimite mai direct la obiectul ticăloşiei decât la condiţia de posibilitate a ticălosului prosper.

După mine, cel puţin în România (deşi, îmi închipui că aşa este cazul şi în unele ţări africane sau sud-americane), ticălosul prosper este posibil datorită gregarităţii. Folosesc acest termen din biologie, căci mi se pare potrivit în contextul de faţă. Aşa cum multe specii de animale trăiesc împreună în sute sau mii de exemplare, formând roiuri, bancuri, cete, turme etc., tot la fel ticăloşii au fiinţă numai împreună. Ei nu au identitate personală, proprie fiecărui individ în parte, ci preiau identitatea grupului de ticăloşi din care fac parte. Ei nu sunt nimic în afara grupului, nu au fiinţă în afara grupului, ci numai în interior. Mai mult, din acest punct de vedere, ei par un fel de viruşi, ce au existenţă latentă dacă sunt scoşi din mediul lor ticăloşit, şi imediat devin vii (adică încep să mintă, să fure, să comită infracţiuni) atunci când sunt în interiorul grupului.

Din fericire, o societate democratică, chiar şi una tânără cum este cea românească, are antidotul perfect, are medicamentul adecvat pentru aceste fiinţe gregare - justiţia. Chiar dacă acum, în 2017, s-ar părea că nu mai e nimic de făcut în România, în sensul că infecţia s-a întins uluitor de mult pe corpul bolnav al României, societatea va şti întotdeauna cum să se apere de ticăloşi.