De 25 de ani, a fi moldovean nu mai e nicio mândrie. E o jignire, o umilire şi o formulă lipsită de orice urmă de respect la adresa unei treimi din ţara aceasta, o treime care a contribuit fundamental la existenţa statului român şi a schimbat decisiv faţa culturii româneşti în nenumărate rânduri.

Şi eu sunt moldovean! Şi am auzit tot ce se putea auzi în materie de jigniri, la care adaug lista mea personală în care mai sunt făcut, evreu, bozgor şi mason, dar acestea sunt subiecte pentru un alt articol. Totuşi, cum s-a ajuns la starea aceasta? Există în primul rând o explicaţie istorică, bazată pe nuanţe sociale şi economice. Cred că Moldova a fost regiunea cea mai lovită social de cataclismul comunismului, iar vecinătatea sovietică a contribuit din plin la această situaţie. Experimentul social prin care s-au dărâmat oraşe şi s-au construit uzine, s-au mutat sate întregi şi au fost rase comunităţi în sine a fost egalat doar de distrugerea Bucureştiilor. La scara unei întregi regiuni, ce s-a petrecut în Moldova depăşeşte media atrocităţilor la care a fost supusă România în ansamblul ei. În timp ce porţiuni din nordul Transilvaniei au scăpat de naţionalizare, ţăranilor din Moldova le-au fost confiscate până şi cosoarele cu care tăiau via. Şi dacă asta nu a fost de-ajuns, Ceauşescu a folosit comunităţi întregi pentru a le muta prin noile zone industrializate, aşa născându-se şi marea comunitate de moldoveni din Braşov.

Moldova răscolită de minţile tulburate ale planificatorilor economiei centralizate se resimte şi astăzi. Gradul de antreprenori care înţeleg economia ca pe un flux viu de schimburi între părţi e aproape egal cu zero. Ca să te realizezi trebuie fie să pleci, fie să intri în combinaţii care parazitează bugetele de stat sau locale. Inflaţia de moguli locali, baroni cu viziuni oligarhice, după modelul rus, a devenit o obişnuinţă. În premieră, un ministru aflat în funcţie a fost condamnat la închisoare. Relu Fenechiu este din Iaşi. A vândut statului transformatoare vechi la un preţ mai scump decât cele noi. Şi a participat din plin la distrugerea statului de drept în vara lui 2012. Nu e niciun motiv să te declari mândru că eşti moldovean, când se vorbeşte despre aşa ceva.

Simţul urbei a dispărut şi el după 50 de ani de comunism. 25 de ani de democraţie nu au fost suficienţi pentru ca oraşele din Moldova să renască. Iaşii şi-au pierdut simbolul despre care a scris până şi Eminescu. Teii au dispărut pentru ca în locul lor să se planteze salcâmi japonezi pitici. Nu a existat o revoltă a moldovenilor. Bacăul a fost asfaltat şi reasfaltat de atâtea ori, încât e imposibil să mai găseşti un petic de iarbă. Galaţii au dat un prefect care angaja asasini plătiţi. Botoşanii sunt pe lista polului sărăciei din România. Vasluiul este regele neîncoronat al ştirilor de la ora 17:00. Nu e zi fără o bătaie sau o crimă. Lista poate continua. Şi pe ea nu e loc de mândrie.

Să le spunem cauze obiective. Nu poţi schimba istoria. Dar la ea contribuim şi noi din plin. Aşa cum românilor le e ruşine să spună că sunt din România, şi moldovenii ezită deseori să spună de unde vin. Accentul îi dă de gol şi, deseori, avem parte de pauze pline de subînţelesuri. Întrebaţi un ardelean dacă şi-ar dori să se mute în Moldova.

Şi dacă ne putem găsi în istorie destul de multe scuze, dar şi multe fapte de laudă, prezentul nu ne onorează. Pentru că, pe lângă atitudinea inadecvată a celorlalţi, şi noi contribuim la ce se întâmplă cu noi. Bucureştii au devenit un oraş cosmopolit, Clujul şi Sibiul îşi dispută titlul de capitale culturale, Braşovul e plin de turişti străini, iar Timişoara e oraşul Revoluţiei. Unde e Iaşi în noua imagine a României? A rămas capitala unei Moldove roşii, asistată social, în ghearele unor socialişti afacerişti care împart căldări şi brichete în timp ce bagă mâinile până la cot în bugetul nostru, al tuturor.

Noi, toţi moldovenii, suntem datori cu o revoluţie. Să punem stop unor realităţi dezonorante şi unor credinţe jignitoare. Chiar dacă ceilalţi nu înţeleg că o ţară e puternică doar atunci când toţi cetăţenii ei sunt puternici şi liberi, noi moldovenii avem o datorie venită din istoria noastră mândră să punem capăt unei imagini deformate şi greşite. Nu am rezistat tuturor urgiilor primind găleţi de plastic. La Vaslui şi la Suceava nu s-au luptat răzeşii pentru un kilogram de făină. La Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz nu s-a murit pentru Marian Oprişan. Iaşii nu au salvat România în Primul Război Mondial ca să fie confiscat de Gheorghe Nichita şi Relu Fenechiu. Suntem datori cu o revoluţie, pentru noi, pentru ardeleni, olteni, dobrogeni, bănăţeni, maramureşeni, bihoreni şi pentru toţi copiii noştri. Să fii moldovean e o datorie şi o mândrie.