Dacian Cioloş sau pisica lui Schrödinger în politică

Una peste alta, primul interviu televizat al lui Dacian Cioloş din postura de prim-ministru ne face să credem că metafora cea mai potrivită este cea legată de pisica lui Schrödinger. Dacian Cioloş este în acelaşi timp şi mulţumit şi nemulţumit să fie un Premier-plombă, doar pentru un an, are şi nu are în acelaşi timp o viziune politică asupra administraţiei, are şi nu are un plan politic pentru după alegerile din 2016.

Prim-Ministrul Dacian Cioloş a avut, ieri seară, prima sa emisiune televizată, care a pus capăt unui mini-turneu mediatic. Mai jos sunt câteva concluzii şi câteva întrebări pe care Smart Politics le propune, după analizarea acestei emisiuni.

1. Dacian Cioloş este mai atent la imagine decât vrea să lase impresia

În mentalul colectiv românesc, Dacian Cioloş este un tehnocrat european, care e preocupat de fond întâi şi abia apoi de imagine. Evaluarea noastră este însă una uşor diferită: Dacian Cioloş este mult mai atent la percepţie şi la ce proiectează decât lasă impresia. Dacian Cioloş s-a prezentat relativ timid la Digi24, însă nu defensiv, ci doar suficient de timid cât să fie perceput drept altă stofă decât ceilalţi politicieni români, mai agresivi, siguri pe ei, fără dubii şi cu percepţia că deţin adevărul absolut şi că fac o favoare poporului, revărsând acest adevăr asupra maselor. Dacian Cioloş se prezintă timid, dar nu excesiv de timid, ca un elev care ştie lecţia şi o poate spune în faţa clasei, doar că nu ii place să fie scos în faţă. 

Atât vestimentaţia, informală, cât şi limbajul non-verbal au transmis percepţia unui Dacian Cioloş care, la o adică, poate să fie accesibil pentru dialog oricui, similar cu un director de multinaţională aflat în teambuilding. O imagine cu care, instinctiv, o bună parte din electoratul său poate relaţiona uşor. În esenţă, o bună strategie pentru a atenua temerile faţă de el care există la nivelul partidelor politice.

2. Dacian Cioloş caută să nu supere pe nimeni

Premierul în exerciţiu a vorbit destul de mult în emisiune despre administraţia publică centrală, însă a făcut-o cu mesaje ambigue, adresate atât funcţionarilor, cât şi alegătorilor, alternând între momentele când făcea cu ochiul adepţilor unui stat minimal liberal cu momentele când făcea cu ochiul funcţionarilor. Când le spunea unora despre performanţă şi calitatea serviciilor administraţiei, când le vorbea altora despre salarizare şi despre condiţiile în care pot fi mărite salariile. Când spunea despre nevoia de diminuare a personalului din adminsitraţie, când spunea că uneori ar fi nevoie de întăriri.

Această ambiguitate conduce la o primă concluzie importantă: administraţia va fi cheia de boltă a Cabinetului Cioloş, este zona în care premierul se simte confortabil să vorbească şi poate să fie cartea sa de vizită, având în vedere şi experienţa sa europeană. Mai mult, pare să fie clar şi faptul că Dacian Cioloş are un plan în ceea ce priveşte administraţia, doar că nu este încă foarte clar care este acel plan, dincolo de mesajele despre eficienţă şi depolitizare (mesaje pe care le-au oferit toate partidele româneşti în ultimii 25 de ani, între noi fie vorba).

Plecând de la premisa că nu vorbim despre o strategie de temporizare, morala pentru prim-ministrul Cioloş poate fi şi aceasta: când fugi după doi iepuri… În politică nu poţi să nu avansezi fără să superi pe cineva, ba chiar unii ar spune că abia atunci când ai deranjat pe cineva poţi spune că ai făcut ceva bine în politică. Faptul că premierul caută să nu supere pe nimeni, încă, poate să fie şi un indiciu despre modul în care va funcţiona guvernul său, dar poate să fie şi un rezultat vizibil al faptului că premierul nu ştie nici pe ce forţe politice să conteze în Parlament. Prudent, premierul merge către ideea unei politici consensuale, diferite faţă de ce vedem de exemplu la Traian Băsescu - conviction politics.

3. Prea multă cumsecădenie strică

Argumentele oferite de Dacian Cioloş pentru graba cu care a înaintat propunerile de miniştri şi programul de guvernare sunt, în cel mai bun caz, neconvingătoare. Faptul că Preşedintele României nu era în ţară miercuri sau că Preşedintele Senatului avea evenimente politice în program joi şi vineri nu reprezintă un motiv temeinic pentru care un Prim-Ministru să se grăbeacă în doar 4 zile şi cu propunerile pentru Cabinet, şi cu programul de guvernare. D-l Cioloş pare să nu dorească să supere pe nimeni nici pe palierele mai înalte ale politicii, cel puţin nu pe Preşedinte sau pe Preşedintele Senatului, şi atunci se sacrifică domnia sa. Însă, în acest caz particular, prea multă cumsecădenie strică, pentru că un program de guvernare consistent şi o selecţie riguroasă a membrilor Guvernului sunt mai importante decât o vizită în străinătate sau un eveniment de partid. Bâlbele de la Sănătate şi Justiţie sunt o dovadă

4. Ce înseamnă recomandări în selecţia miniştrilor şi de la cine au venit mai precis?

Dacian Cioloş a abordat şi episodul referitor la selecţia miniştrilor. Selecţia acestora a fost un moment politic pe care premierul l-a gestionat aproximativ. D-l Cioloş a spus că nu a avut discuţii cu partidele în ceea priveşte numele miniştrilor, apoi a spus că a avut anumite sugestii de la partide, dar de care nu a ţinut cont, până la urmă. O altă ambiguitate, care lasă loc de prea multe interpretări şi care reprezintă o ancoră de comunicare pentru viitor.

La un moment dat, premierul spune că a pornit şi de la „anumite recomandări din sectorul privat” pentru miniştri, însă se opreşte la a spune atât. Era nevoie de ceva mai mult şi mai responsabil. Ceva care aduce fie şi tangenţial cu traficul de influenţă nu poate fi aşa uşor expediat. Este important ca demersul de reclădire a încrederii între guvernaţi şi guvernanţi, pe care îl clama Prim-Ministrul la începutul emisiunii televizate, să nu fie gripat chiar de suspiciuni la adresa relaţiilor premierului cu sectorul privat.

5. Care a fost presiunea sub care a fost acceptat mandatul şi de la cine a venit?

Dacian Cioloş a susţinut că, „sub o oarecare presiune”, a acceptat mandatul de Prim-Ministru, însă iarăşi nu elaborează. Cine a făcut presiunea? Sub ce formă a fost făcută această presiune? În ce a constat ea? Acestea sunt doar câteva răspunsuri pe care Dacian Cioloş trebuie să le lămurească, tocmai pentru a putea rămâne credibil. Până la aceste precizări, orice scenarii politice rămân deschise, iar pentru mintea iubitoare de conspiraţii a opiniei publice româneşti acest lucru este o vulnerabilitate.

6. Echipa cu Iohannis, noul partid prezidenţial?

Spre finalul interviului, Premierul Cioloş vorbeşte despre faptul că, în urma discuţiei cu Preşedintele României, a simţit că poate face echipă cu acesta şi că „ăsta este şi obiectivul dânsului, ca un guvern în care, sperăm, populaţia să aibă încredere să reuşească şi să facem în aşa fel încât după sfârşitul lui 2016 să se continue un proiect de construcţie cu un guvern politic, legitim şi legitimat prin vot”.

Mesajul lui Dacian Cioloş este că el este Premierul lui Iohannis şi că Guvernul său ar putea să fie Guvernul despre care vorbea, în trecut, Preşedintele. Acest lucru reprezintă şah la PNL, care acum este lăsat în offside de către Klaus Iohannis.

Practic, cuplarea lui Iohannis la Cioloş a reprezentat şi decuplarea Preşedintelui de PNL. Guvernul politic, legitim şi legitimat prin vot, despre care aminteşte Dacian Cioloş poate să fie şi Guvernul unui nou partid politic, construit de către domnia sa şi Klaus Iohannis, separat şi departe de PNL. În această ipoteză, explozia PNL este extrem de probabilă, iar scorul electoral al formaţiunii (sau formaţiunilor) de dreapta va fi unul mai mic pe de o parte pentru că vor fi lipsiţi de locomotiva electorală, iar pe de alta pentru că, în umbra lui Iohannis şi fără a se poziţiona faţă de Dacian Cioloş, liberalii vor avea o muncă de Sisif în elaborarea mesajelor politice şi în definirea identităţii politice până la alegerile de peste un an. O ipoteză totuşi improbabilă, dar demnă de a fi pusă în discuţie.

Concluzia: Pisica lui Schrödinger în politică

Una peste alta, primul interviu televizat al lui Dacian Cioloş din postura de Prim-Ministru ne face să credem că metafora cea mai potrivită este cea legată de pisica lui Schrödinger. Dacian Cioloş este în acelaşi timp şi mulţumit şi nemulţumit să fie un Premier-plombă, doar pentru un an de zile, are şi nu are în acelaşi timp o viziune politică asupra administraţiei, are şi nu are un plan politic pentru după alegerile din 2016.