Cum vrea UDMR să grăbească retrocedările
0
Liderii formaţiunii maghiare au introdus în programul de guvernare un paragraf prin care Guvernul Ponta 3 se angajează să grăbească restituirea unor imobile naţionalizate
Prevederile negociate de USD şi UDMR rămân punctele cele mai fierbinţi din noul program de guvernare, pentru care premierul Victor Ponta şi-a asumat răspunderea în Parlament. În capitolul „Minorităţi“, se precizează următoarele: „Guvernul va susţine minorităţile naţionale în scopul menţinerii identităţii lingvistice, tradiţiilor şi cultuirii minorităţilor naţionale. În ascest sens, Guvernul va sprijini instituţiile culturale ale minorităţilor naţionale, întreţinerea patrimoniului cultural mobil şi imobil al acestora, precum şi va accelera procesul de restituire a imobilelor cultelor şi comunităţilor minorităţilor naţionale“.
Sintagma „va accelera procesul de restituire“ este punctul cheie din paragraful menţionat mai sus. S-a angajat noul Guvern să restituie, în procedură de urgenţă, către minoritate amaghiară, proprietăţi naţionalizate? Iată o întrebare la care am încercat să-i găsim răspunsul. Fostul consilier prezidenţial, Peter Eckstei Kovacs spune că acest paragraf nu este cu decidcaţie pentru minoritatea maghiară. „Este o măsură raţională şi zic eu că această măsură de a face să curgă mai repede acest proces de restituire este binevenită. Din decembrie 89 au trecut 25 de ani şi sunt multe solicitări care trebuie rezolvate. Acest proces se referă la toate cultele şi minorotăţile naţionale nu numai la cea maghiară“, ne-a declarat Eckstein Kovacs.
Un alt lider al UDMR, deputatul Marton Arpad spune că „accelerarea procesului de restituire“ înseamnă, de fapt, punerea în aplicare a legii existente şi nu o altă amânare. „Avem deja legea-cadru de restituire a imobilelor cultelor. Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) trebuie să treacă la treabă şi imobiilele să fie retrocedate“, a spus Marton Arpad.
„Să nu mai aşteptăm nu ştiu câte luni“
În acest moment există o Lege a retrocedărilor, promovată chiar de premierul Victor Ponta, în luna mai a anului trecut, prin angajarea răspunderii în faţa Parlamentului. Atunci, UDMR nu s-a opus legii. Imediat după ce a fost promulgată de Traian Băsescu, Autoritatea Naţională pentru restituirea Proprietăţilor (ANRP), instituţie ce coordonează şi CNCI, urma să stabilească normele metodologice de aplicare a legii. Acum, liderii maghiari sunt nemulţumiţi că procesul de retrocedare nu funcţionează la turaţie maximă. „Noi ne dorim să se pună efectiv în aplicare legea, nu să mai aşteptăm 30, 60 sau nu ştiu câte luni. Vrem ca procesul de retrocedare să funcţioneze, nu să stea pe loc“, ne-a spus şi Mate Andras, liderul deputaţilor UDMR.
L-am întrebat pe liderul maghiar ce măsură trebuie să ia Guvernul în acest sens. „O măsură ar fi adoptarea normelor metodologice care să urgenteze retrocedările“, a spus, laconic, Mate Andras. În acest moment, procesul de restituire funcţionează, pentru că ANRP a emis în lunile ianuarie şi februarie 5.600 de titluri de plată pentru dosare de despăgubire care se ridică la 79 milioane lei.
„Monumente istorice din marile oraşe ardeleneşti“
Jurnalistul Costel Oprea, blogger adevarul.ro, crede că în spatele paragrafului din programul de guvernare se ascund interese imense pentru comunitatea maghiară din Transilvania, care aşteaptă retocerarea multor immobile. „ În noul program de guvernare al Cabinetului Ponta 3 sunt incluse o serie de prevederi care vizează accelerarea procesului de retrocedare a imobilelor către bisericile maghiare. Acest lucru ar însemna retrocedarea pe repede înainte, prin decizie politică, nicidecum juridică, la limita sau dincolo de lege, a imobilelor monumente istorice din centrul marilor oraşe ardeleneşti. Este vorba în special de licee şi şcoli publice, chiar universităţi, finanţate în perioada habsburgică (la sfârşitul secolului 18) din bani publici“, spune Oprea.