Cum ţine Tăriceanu scandalul din ALDE departe de ochii presei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Congresul ALDE se va desfăşura vineri şi sâmbătă, lucrările acestui eveniment fiind publice. Însă, conducerea ALDE a decis ca accesul presei să nu fie permis şi la cele două şedinţe premergătoare Congresului care vor fi ţinute vineri după-amiază. Justificarea demersului poate fi doar evitarea prezenţei presei la două întâlniri care s-ar putea lăsa cu scandal în contextul în care copreşedintele Daniel Constantin nu e de acord cu acest Congres.

„Vineri, 21 aprilie, va avea loc deschiderea lucrărilor Congresului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE). La ora 13.00, va avea loc şedinţa Biroului Politic Central al ALDE, la ora 13.30 se întruneşte Delegaţia Permanentă Naţională ALDE, iar de la ora 16.00 vor începe lucrările Congresului ALDE, care se desfăşoară în Sala A. I Cuza, de la Palatul Parlamentului. De la ora 16.00, reprezentanţii mass-media sunt invitaţi să asiste la lucrările Congresului ALDE(...). Accesul presei în Palatul Parlamentului va avea loc începând cu ora 15.00“, se arată în comunicatul ALDE, remis „Adevărul“.

Aşadar, liderii ALDE se vor întruni cu trei ore înainte de Congres în două şedinţe cu uşile închise, din moment ce accesul presei va fi posibil mult mai târziu. Prin urmare, în contextul în care parlamentarii ALDE din tabăra lui Daniel Constantin vor să să tergiverseze lucrările Congresului, Tăriceanu şi oamenii din jurul său vor forţarea lucrărilor pentru a fi aleasă noua conducere, pentru funcţia de preşedinte candidând chiar preşedintele Senatului.

Copreşedintele ALDE, Daniel Constantin, a fost remaniat din Guvern la insistenţele celuilalt lider al formaţiunii, Călin Popescu Tăriceanu. În urma retragerii sprijinului politic de către ALDE, partid dominat de aripa Tăriceanu, Constantin a rămas fără portofoliul de ministru al Mediului şi funcţia de vicepremier.

Constantin a denunţat modul în care Tăriceanu conduce partidul şi a contestat decizia convocăriii Congresului ALDE pe 21-22 aprilie, considerând că şedinţa în care a fost stabilit congresul a fost nestatutară. „Congresul convocat de Călin Popescu Tăriceanu este, aşa cum am mai spus, unul abuziv. Am luat la cunoştinţă de prima decizie a instanţei şi am contestat-o cu recurs. În continuare există un proces pe rolul instanţei, un proces pe fond, care trebuie judecat şi care va spune în final dacă comportamentul lui Tăriceanu şi deciziile acestuia sunt democratice sau abuzive, aşa cum am susţinut şi susţin în continuare”, a precizat Daniel Constantin.

Anularea fuziunii PC-PLR

Copreşedintele partidului  a ţinut să sublinieze faptul că „fuziunea care a dus la formarea ALDE a fost un eşec din cauza lui Tăriceanu, care a pus pe primul loc interesul său şi al apropiaţilor săi, în defavoarea unei construcţii politice serioase“. De asemenea,  Daniel Constantin a subliniat că va merge mai departe cu procesul pentru anularea fuziunii dintre PC şi PLR, ceea ce înseamnă, practic, scindarea ALDE şi că fiecare tabără îşi va vedea de propriul drum.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite