Cum ne batem joc de România

Când nu mai ştiu cum să scape de un scandal, politicienii români inventează sau lansează teme fantasmagorice, uneori de basm, pentru ca publicul să fie captivat şi nimeni să nu se mai concentreze pe murdăria cotidiană. Măriri de salariu de o zi, gazoducte inexistente, coduri redactate în 2-3 zile, reduceri de taxe care se aplică peste ani, autostrăzi inaugurate de mai multe ori la fiecare kilometru.

Tema ultimelor două zile, a legii vaccinării obligatorii, este una falsă, aproape inexistentă şi aruncată în dezbatere într-un mod pompieristic. Întâmplător am asistat în direct marţi seara, fiind invitat în emisiunea lui Sabin Orcan, la momentul în care Nicolae Bănicioiu a lansat ideea unei legi a vaccinării. Nimeni nu mai vorbise despre subiectul ăsta, nici Ministerul, nici presa, nici societatea civilă, nimeni nu se aştepta la asta iar ministrul, întrebat de Vlad Mixich despre un subiect foarte grav (jaful de la Institutul Cantacuzino) a aruncat o petardă pentru a ieşi onorabil din situaţie. A aruncat o temă foarte sensibilă, foarte importantă şi care acum, în malaxorul presei, riscă să fie distrusă tocmai datorită lipsei de elemente concrete şi a lipsei unui proiect pe marginea căruia să se dezbată.

Dar un asemenea subiect aruncat în derizoriu duce orice dezbatere ulterioară în derizoriu iar miniştrii, în loc să se preocupe de comunicare trebuie să se scuze şi să facă nenumărate dezminţiri. Ieri, spre exemplu, tot ministrul Bănicioiu, aflat în negocieri cu sindicatul Sanitas, trimitea smsuri presei aflate în faţa ministerului prin care îi ruga să nu dea informaţia legată de pedeapsa cu închisoarea pentru cei care refuză vaccinarea. Situaţia a apărut pentru că în fapt nu există niciun proiect de lege, jurnaliştii, după afirmaţia lui Bănicioiu că viitoarea lege o copiază pe cea franceză, au descoperit că în Franţa cei care refuză vaccinarea riscă o pedeapsă cu închisoarea. În mod corect au transmis această informaţie cetăţenilor şi astfel situaţia risca să degenereze într-un scandal public.

Gestul lui Bănicioiu nu e ceva nou în România. Viaţa noastră politică este plină de astfel de exemple. Acum mai puţin de o lună, la două zile după episodul insalubru al salvării lui Dan Şova în Senat, pentru a putea ieşi în public, Victor Ponta a vorbit despre o nouă lege a salarizării prin care creşte toate salariile de câte 3-4 ori. A vorbit în vinerea respectivă ca şi cum vorbea după 6 luni sau 1 an de consultări şi de muncă la redactarea legii. După acest episod nu a mai existat nicio altă referire la proiect şi probabil anul acesta nici nu va fi luată în discuţie în condiţiile în care bugetul nu poate suporta nici reducerea de TVA darămite dublări şi triplări de salarii.

În aceaşi notă, după momentul pierderii alegerilor din noiembrie, Ponta şi-a făcut un titlu de glorie din lansarea Codului Fiscal dând, foarte mândru, chiar termene pe zile şi săptămâni în ideea restartării guvernării cu un prim proiect complex şi serios după 3 ani de mandat. Cu câteva zile înainte de termenul dat de el însuşi, echipa tehnică din Ministerul Finanţelor era foarte departe de finalizarea fizică a proiectului, nu existaseră niciun fel de consultări, niciun dialog cu nimeni. Cum premierul vroia să pară parolist l-a forţat pe Darius Vâlcov să vină în faţa Executivului cu proiectul. După câteva ore de la publicare au început să curgă valuri de critici dinspre analişti iar dupa câteva săptămâni toate instituţiile serioase au ”omorât” proiectul în declaraţii. Astăzi, după mai bine de 2 luni, Ponta vrea consultări cu specialiştii şi cu partidele politice pentru a salva aparenţele dar din observaţiile de până acum proiectul trebuie rescris aproape în totalitate.

Din nou aiurist, pentru a arăta că nu doar DNA vrea curăţirea României, că şi PSDul poate promova o societate cinstită şi corectă, guvernul a ”produs” ordonanţa prin care arunca în piaţă antifrauda ANAF şi o asmutea spre micii comercianţi. Pe fond corect şi curat dar din cauza amatorismului cu care a fost redactată ordonanţa, prin faptul că nu s-a gândit un plan de acţiune, nu au fost gândite sancţiunile gradual, ce a urmat a fost un haos generalizat în care ANAFul se scuza, comercianţii erau în stradă şi ameninţau că îşi trimit oamenii în şomaj şi Ponta a fost nevoit după nici 10 zile să revină asupra legii şi să o modifice aproape în întregime.

În timpul campaniilor electorale, cam toţi premierii ultimilor 10 ani, Tăriceanu, Boc sau Ponta s-au înghesuit fiecare să inaugureze câte 10km, 13km sau chiar 7km de autostradă. Ba mai mult, în 2014, Victor Ponta şi Ioan Rus au inaugurat un tronson din autostrada Deva-Sibiu care nu era finalizat! Chiar şi astăzi, pe respectivul tronson, stau maşini de intervenţie, în cazul în care parapeţii de pământ se prăbuşesc peste şosea.   

Tot din foame electorală, în campania pentru prezidenţiale premierul Ponta, pe fondul unor tensiuni sindicale, a aruncat ”pomană” câte 100 de euro fiecărui profesor şi câte 150 de euro medicilor rezidenţi. În locul unei dezbateri mature şi responsabile despre finanţarea sănătăţii şi a educaţiei, politicianul român (indiferent de la ce partid ar fi) a înţeles să arunce pomeni jalnice dar pe care cei vizaţi le primesc din disperare, din lipsă de bani, din lipsă de salarii care să asigure măcar traiul de la o zi la alta. Profesorii şi rezidenţii câştigă astăzi în jur de 200 de euro iar pentru ei pomana lui Ponta a însemnat aproape două treimi din leafa pe o lună.

Toate aceste măsuri, şi exemplele pot continua fluviu din partea oricărui partid, fac foarte mult rău României şi românilor. În primul rând se decredibilizează idei care pe fond sunt corecte şi foarte necesare cum este cazul Codului Fiscal sau al Legii Vaccinării. Odată aruncată în spaţiul public complet nepregătită, o temă de o asemenea importanţă este tocată de presă şi societate doar pe baza informaţiilor provenite pe surse sau a scuzelor ulterioare venite dinspre guvern. Oamenii iau de bun ceea ce aud din gura autorităţilor. Atât în cazul antifraudei ANAF cât şi în cel al vaccinurilor, miniştrii de resort nu mai ştiu cum să scoată cămaşa şi cum să oprească valul de nemulţumire creat.

Pe de altă parte în România, în afara legilor importate direct din legislaţia comunitară europeană, nu există nicio lege importantă care să nu aibă măcar un articol, măcar o virgulă pusă acolo de un parlamentar care acţionează ”pe persoană fizică” şi care are un interes direct, personal sau de grup vis-a-vis de proiect. Şi îmi aduc aminte acum doar de Codul Insolvenţei în care, într-un proiect stufos, profesionist, redactat în vreo 2 ani, pe ultima sută de metrii a fost introdus articolul legat de televiziuni doar pentru ca Sebastian Ghiţă să se răzbune pe Realitatea TV şi astfel s-a decredibilizat tot proiectul.

Şi ce e de făcut? În primul rând trebuie să ne uităm la ţările din occident. În Marea Britanie, în Franţa sau în Germania, în parlamentele naţionale sunt votate cam 7-8 legi pe an. În România, doar în Camera Deputaţilor, sunt votate cam 15-20 de legi pe săptămână! Concluzia e evidentă, cel mult 10% din parlamentarii români ştiu ce votează, aceia care au un interes personal direct pe lege, pentru că restul nici măcar nu au timp fizic să ajungă să citească fiecare proiect în parte. Pe lângă legiferarea din Parlament, Guvernul promovează şi el Ordonanţe de Urgenţă care uneori cuprind şi câte 21 de legi într-una (cum e cazul unei ordonanţe de acum câteva săptămâni). În al doilea rând, pentru predictibilitate şi previzibilitate e obligatoriu să existe un termen pentru cetăţeni pentru acomodare cu noile legi. Tot în occident există termene de 6 luni până la 1 an până când o lege începe să îşi producă efectele (în cazul antifraudei ANAF, inspectorii au început să închidă ABCurile de bloc dupa nici 24 de ore de la publicare în Monitor).

Trebuie regândit tot procesul de legiferare în România, trebuie responsabilizaţi legiuitorii (Parlament şi Guvern) şi trebuie impus prin Constituţie un proces de consultare publică temeinică înainte de adoptarea unei legi. Avem astăzi instituţia Punctului de vedere al Guvernului pentru fiecare lege, avem un Consiliu Legislativ care sunt fiecare pur decorative. Dacă până anii trecuţi Guvernul şi Consiliul Legislativ emiteau poziţii de tip copy-paste în funcţie de apartenenţa politică a iniţiatorului, fără ca cineva să analizeze proiectul în sine şi fără ca cineva din Parlament să le ia în seamă, astăzi proiectele sunt promovate de multe ori fără ca măcar să aibă un punct de vedere scris. Nimeni nu mai ia în seamă aceste instituţii sau părerile societăţii civile, legile sunt adoptate şi la câteva zile după, Guvernul începe să corecteze din mers prin Ordonanţe.

Dacă miniştrii vor continua să arunce în dezbatere temele importante după modelul Legii Vaccinării vom ajunge în situaţia în care orice idee bună, orice bună intenţie să fie distrusă şi eşuată încă dinainte de a fi pusă pe hârtie. Este păcat pentru ţara asta că pentru a acoperi o mizerie făcută de oameni mici, fie ea legată de obstrucţionarea justiţiei sau legată de pensiile nesimţite ale parlamentarilor sau de pierderea unor alegeri, distrugem orice şansă a României de a ajunge o ţară normală. Nicolae Bănicioiu trebuie să aibă demnitatea de a ieşi în faţa românilor să recunoască inexistenţa unui proiect de lege a vaccinurilor şi să îşi asume un proces de consultare publică pentru concepţia unei legi foarte necesare.