Cui foloseşte relaxarea de 30%?

Sectoarele economice cele mai afectate de criză sunt departe de momentul întoarcerii clienţilor de altădată

Orice semn de normalizare într-o perioadă de criză de amploarea celei pe care o traversăm este bine-venit, dar o relaxare prematură va face ca lucrurile să se întoarcă de unde s-a pornit sau chiar mai rău decât atât.

La nivel internaţional, tendinţa fermă este de a întări măsurile de prevenţie, din cauza apariţiei noilor tulpini, britanică şi sud-africană. Regatul Unit este carantină, Franţa la fel, Germania se gândeşte cu îngrijorare la ce va urma în primăvară, Bulgaria nu mai acceptă intrarea în ţară decât cu test negativ, Israelul a închis traficul aerian.

Bucureştiul, oraşul cel mai populat şi cu numărul cel mai mare de cazuri din România, a intrat în scenariul de relaxare. Sigur, birocratic, aşa trebuie, indicii o arată, legislaţia prevede, toate condiţiile sunt întrunite pe hârtie. Dar merită riscul?

Ce înseamnă o relaxare de 30%? Va reporni economia Capitalei, se va reface moralul locuitorilor? Niciun restaurant, cafenea, sală de cinematograf nu are profit la un grad de ocupare de o treime din capacitate. Unii se pot baza pe faptul că dau drumul la mai mult, că nu va remarca nimeni, dar nici aşa nu este o mare afacere. Şi cine nu mai poate de nerăbdare să dea buzna într-o sală de cinema, din moment ce modelul de vizionare în sală pierduse deja substanţial din popularitate încă înainte de izbucnirea pandemiei?

Restaurantele, turismul şi celelalte sectoare nu îşi vor reveni prin reluarea activităţii cu 30%. Iar reversul medaliei este creşterea din nou a numărului de cazuri şi revenirea la lockdown. S-a întâmplat anul trecut, când am asistat la mai multe cicluri de izolare-relaxare şi nu numai la noi în ţară.

Evident, soluţia este redeschiderea economiei, dacă se poate la potenţialul maxim, dar acest lucru nu este posibil în condiţiile epidemiologice prin care întreaga lume  trece în momentul de faţă.

Iar examenul cel mare nici nu a venit încă, deschiderea şcolilor. Aici, presiunea este şi mai mare. Familiile se simt la capătul răbdării, şcoala pe internet nu este la nivelul cursurilor faţă în faţă, profesorii şi elevii îşi doresc să se întâlnească din nou în sălile de clasă. Pentru guvernanţi, deschiderea şcolilor ar aduce şi beneficii politice, după toată perioada de restricţii.Şi cine nu îşi doreşte măcar câteva aplauze în perioade grele? Dar am mai trecut prin acest scenariu. Şi după câteva săptămâni ne-am întors la învăţământul online. S-a schimbat ceva major între timp? Campania de vaccinare. Dar lucrurile merg încă lent şi chiar dacă ar creşte spectaculos capacitatea de vaccinare , tot ar mai dura până cadrele din învăţământ şi personalul ar fi imunizat într-o proporţie satisfăcătoare. Însă, cel puţin pentru următoarele săptămâni, numărul insuficient de doze, nu va permite nici măcar vaccinarea în totalitate a celor programaţi. Anunţând deschiderea iminentă a şcolilor, autorităţile au ridicat nivelul de aşteptare foarte prea mult şi va fi greu să mai amâne revenirea la cursuri.

Singura soluţie eficientă este accelerarea ritmului vaccinării şi mai puţin accelerarea măsurilor de relaxare în timpuri nepotrivite, oricât de dorite ar fi şi oricât de benefice s-ar arăta din punct de vedere politic. La fel de adevărat este că ritmul vaccinării depinde în mare măsură de numărul de doze livrate şi aici asistăm la amânări, nu la îmbunătăţirea ritmului de livrare.

În aceste condiţii, e mai bine să măsori de multe ori înainte să alimentezi speranţele în mod nejustificat. Altfel, nu se deschide nici economia, nici gradul de acceptabilitate faţă de autorităţi nu va deveni mai favorabil.