Contraatac din Penalistan

În timp ce mulţi români se pregătesc să protesteze faţă de republica infractorilor edificate în România prin schimbarea codurilor penale şi a legilor justiţiei, regimul Dragnea a lansat o amplă contraofensivă.

Agresiunea propagandistică împotriva protestatarilor anti-PSD declanşată la exact un veac de la ultima ofensivă antigermană din Primul Război Mondial s-a inaugurat printr-o intensă campanie de calomniere a românilor din străinătate. E menită să-i divizeze pe ei înşişi, precum şi să-i despartă pe expaţi de compatrioţii lor anticleptocraţi din ţară.

Simultan, tot cu bătaie spre protestul de la 10 august, s-a reluat şi agitpropul menit să discrediteze vestul. Pe scurt, regimul dragniot acţionează pe canale multiple, ştiind bine lecţia comunistă. Şi stalinistă. Sub NKVD, simpla existenţă, timp de ore sau de zile, în vestul liber te osândea, ca rus şi ca sovietic, la statutul de „trădător“. Erai automat arestat şi expediat în Gulag fără să fi făcut nimic. Fiindcă a gusta din libertate era, în sine, cotat ca un păcat impardonabil.

Liviu Cangeopol, „disident real într-o ţară cu atâţi disidenţi închipuiţi“, după cum nota Vladimir Tismăneanu, îi amintea recent celui din urmă, că „exilul a fost şi rămâne ţinta principală a agresiunilor securiste“. A căror eficienţă creşte, dacă sunt lansate de inşi cu un oarecare pedigree moral şi intelectual. Iată ce explică parte din revolta justificată, iscată de sulfurosul şi agramatul text despre „Lumpendiaspora şi „muiePSD“ al Alinei Mungiu Pippidi.

Contraatacul împotriva #rezistenţilor anti-PSD înglobează cele mai variate manevre. De pildă zvonistica unor anunţuri descreierate de la români de nicăieri, pretinzând a fi de „Pretudindeni“, care se „dezic“ de un protest al Diasporei cu care, ca PSD-işti, nu par să fi avut din capul locului nici în clin, nici în mânecă.

Ideea ar fi ca potenţialii protestatari să se creadă reprezentanţi realmente de nişte neaveniţi, să se simtă, odată cu imaginara lor demisie, abandonaţi şi dezabuzaţi, să nu ştie dacă există autorizaţie de manifestaţie (în fapt, existentă) şi să renunţe, prin urmare, la decizia de a ieşi în stradă.

Începută cu denigrarea expaţilor ca „hoţi, curve şi cerşetoare“, de care, chipurile, s-ar „goli Europa“ fiindcă protestează în România, campania de intoxicare a continuat cu bezmetice previziuni de puci ale unui fost extremist de dreapta.

Alte manevre şi manipulări includ recursul la teorii ale conspiraţiei, în genere anti-americane şi ameninţări cu violenţe, menite să-i descurajeze pe români să participe la protestele paşnice programate să aibă loc la 10 august.

Mobilul principal al tentativelor de defăimare şi timorare, tipice pentru regimuri nedemocratice confruntându-se cu riscul unor proteste populare de amploare, e disuasiunea participării la demonstraţii. Se urmăreşte, pe termen scurt, decredibilizarea şi descurajarea cât mai puternică a protestelor, în vederea reducerii dimensiunii lor. În acest scop, regimul dragniot a trimis la înaintare cozile sale de topor politice şi mediatice.

Începută cu denigrarea expaţilor ca „hoţi, curve şi cerşetoare“, de care, chipurile, s-ar „goli Europa“ fiindcă protestează în România, campania de intoxicare a continuat cu bezmetice previziuni de puci ale unui fost extremist de dreapta, care a reuşit să preia carcasa defunctului PNŢCD.

În fine, ofensiva anti-protest a poposit acasă, la Antena 3. Spre a-i speria pe cetăţeni, Felix-TV a reprodus declaraţiile smintite ale unui presupus protestatar şi organizator, care a prezis imaginare „flăcări, fum şi sânge pe străzi“.

Asemenea tentative, extrase din manualele („care este“) ale dezinformatorului şi propagandistului de serviciu, nu sunt noi defel.

Or, sugestia unor altercaţii violente e în răspăr cu protestele ultimilor ani, derulate, fără excepţie, paşnic, graţie unor protestatari români comportându-se exemplar.

Substratul unor asemenea predicţii demente e lesne de înţeles. Rolul lor e să semene confuzie şi să delegitimeze manifestaţiile, înfăţişându-le, fals, ca posibilă sursă de violenţe. Concomitent, doresc să-i intimideze pe protestatarii destul de naivi sau dezinformaţi să se înspăimânte şi să renunţe la demonstraţii. Last but not least, vor să livreze pretexte de mobilizare în postură marţială a jandarmilor.

Asemenea tentative, extrase din manualele („care este“) ale dezinformatorului şi propagandistului de serviciu, nu sunt noi defel. Dimpotrivă, s-au pus în aplicare, cu variabil succes, în orice „Absurdistan“, în speţă în toate democraţiile incipiente sau defecte, demontate de regimuri autoritare, dictatoriale sau totalitare, din Venezuela până în Nicaragua şi din Zimbabwe până la Teheran, Ankara, Moscova sau Bucureşti.

În „Penalistan“, cum i-au spus nişte protestatari inventivi, o mare problemă a regimului rezidă în faptul că partida modernizatoare, pro-democratică, populând tabăra anti-PSD-istă, e doldora de competenţe informaţionale. E net mai stăpână pe digitalizare şi mai iniţiată în mânuirea competentă a surselor de informare şi a reţelelor de socializare decât ar conveni agitpropului mafiei şi dictaturii. 

În consecinţă, protestatarii se lasă net mai greu minţiţi cu televizorul decât mare parte din poporul român după prăbuşirea regimului comunisto-securist al lui Nicolae Ceauşescu.

Ce-i în joc? Oprirea, printr-o revoluţie paşnică, a abuzului în formă continuă comis asupra naţiunii de un regim de hoţi analfabeţi, care chiar şi numai prin incompetenţa sa notorie îşi supune poporul, sistematic, unor excese şi silnicii.

Zilele regimului Dragnea par numărate. Rămâne doar să fie organizată debarcarea şi succesiunea lui.

În reacţie, deloc întâmplător, regimului îi e frică. Fiindcă popularitatea incredibilă a unei lozinci aparent licenţioase i-a pus capac. Exasperarea ei anti-autoritară şi tentativa ei, efectiv revoluţionară, de răsturnare, prin proferare, a unei autorităţi ilegitime şi impunerea concisă a alteia, fictive, glumeţ injurioase, care să pună cleptocraţia „în genunchi“, i-au demonstrat persuasiv regimului în ce stare precară se zbate. A devenit clar că nu mai are nici ţara, nici talpa ei de partea sa.

În reacţie, tentativa delegitimării, prin incriminare asiduă, a „înjurăturii care ne uneşte“, după cum, just, a calificat-o Gabriel Liiceanu fusese menită să spargă unitatea anti-cleptocratică a românilor.

E una egalată doar de ura care i-a unit, în decembrie 89, pe români, împotriva liberticidului regim Ceauşescu. Întrucât a eşuat şi această manevră, zilele regimului Dragnea par numărate. Rămâne doar să fie organizată debarcarea şi succesiunea lui. Ambele vor fi misiuni herculene, similare reconstrucţiei de după Primul Război Mondial.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle