Şova, Ghiţă şi Vanghelie, suspendaţi din toate funcţiile PSD. Vanghelie: Funcţia mea este Marian Vanghelie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea PSD i-a suspendat pe Dan Şova, Sebastian Ghiţă şi Marian Vanghelie din toate funcţiile pe care le aveau în partid. Sancţiunile sunt însă de catifea, pentru că cei trei nu aveau mari puteri în PSD: Şova era vicepreşedinte, însă nu avea atribuţii executive; Vanghelie, tot vicepreşedinte, nu mai avea un cuvânt greu de spus, pentru că era în conflict cu premierul Ponta. Iar Sebastian Ghiţă are o funcţie bizară: preşedinte PSD online.

Ponta, la finalul şedinţei PSD: În primul rând, i-am informat pe colegii mei asupra discuţiilor pe care le-am avut în coaliţia de guvernare, despre o eventuală susţinere în turul doi.

Am reiterat un mesaj foarte clar, apropo de toate acuzaţiile: mesajul a fost de a se pune dispoziţia justiţiei, de a ajuta la stabilirea adevărului şi să-şi asume responsabilitatea. Nu a blocat nimeni Justiţia. Decizia personală a domnului Hrebenciuc este un semnal foarte clar în acest sens, pentru ca discuţiile despre justiţie să nu intre în campania electorală.

Cei care au apărut în opinia publică, Şova, Vanghelie, Ghiţă, toţi trei se vor suspenda din toate funcţiile din partid, iar la primul comitet (CExN) vom discuta dacă acţiunile lor au adus prejudicii. Oamenii aceştia trebuie să-şi asume responsabilitatea. Este o decizie pe care a luat-o BPN. Vreau ca PSD să fie în continuare cel mai ordonat partid din ţară. Nu a fost foarte multă tensiune. Un tată de familie care nu are prea mult timp pentru familie a constatat că nu era prea multă ordine.

Ponta, despre Hrebenciuc: Nu mai există niciun fel de blocaj în actul de Justiţie. Domnul Hrebenciuc a arătat că nu vrea să fie folosit în campania electorală. Calitatea de membru de partid se pierde odată cu o decizie a Justiţiei. Toţoi oamenii sunt nevinovaţi până când există o decizie a instanţei.

Despre Ghiţă: Aseară a făcut declaraţii fără a avea mandat din partea conducerii. E o perioadă în care trebuie disciplină. Sunt convions că va respecta disciplina de partid, dacă nu, pleacă din partid. Dacă oamenii care au fost suspendaţi azi nu se potolesc, vom lua şi alte măsuri.

Marian Vanghelie: Îmi menţin problema vizavi de domnul Ghiţă. Nu vreau să creez probleme partidului. Am experienţe în a mă autosuspenda. Nu vreau să fiu un subiect de comentat. A fost şi un interes să se creeze un subiect pe această temă. A fost o discuţie despre ce vorbim în următoarea perioadă în presă. Funcţia mea se numeşte Marian Vanghelie. Nu am o problemă cu funcţiile. Cineva are şi bani mulţi dacă mă urmăresc şi pe mine şi familia. Nu vreau să fac subiect în campanie sau în mass-media. Vreau ca Victor Ponta să câştige alegerile şi eu să nu fiu o problemă. Îmi menţin ceea ce am spus, cred că în spatele acestor acţiuni este domnul Ghiţă. A fost o scăpare firească la nervi. Este clar că această filmare a fost făcută acum o săptămână şi a fost dată în acest moment. Cred că am avut ghinion să pic în contextul acestui scandal. Am propus să fiu suspendat şi eu la pachet. După campanie, vă asigur că vă spun cum stau lucrurile de fapt. Sunt de 20 de ani şi am învăţat că există viaţă după campanie întotdeauna.

Ce au spus liderii PSD înainte de şedinţă

Valeriu Zgonea a sosit la şedinţa PSD. „Decizia luată la Orăştie e foarte clară. Orice comentariu este de prisos. Nu există un om în acest partid care se poate pune cu mâna preşedinte al PSD. Este un proces democratic. Puţină lume ştie că Viorel Hrebenciuc a spus că nu trebuie să vorbim despre şefia PSD înainte de alegerile prezidenţiale. Eu nu pot să comentez pasaje din stenograme, poate sunt scoase din context. Nu confund stenogramele cu realitatea. Noi facem o campanie pozitivă, asta deranjează Opoziţia. Doi colegi de-ai mei pot să vorbească despre cine susţin la partid, la Preşedinţie. Vă rog să arătaţi la ştiri cum arăta România când era condusă de Băsescu şi Boc, şi cum arată acum, când Guvernul este condus de Victor Ponta, iar Camera Deputaţilor este condusă de mine“, a spus Zgonea.

Zgonea a fost întrebat cum comentează afirmaţiile lui Marian Vanghelie despre Sebastian Ghiţă: „Nu comntez declaraţiile altor colegi. Nici pe dumneavostră nu cred că vă iubesc toţi oamenii în blog. Sunt emoţiile colegului care a făcut declaraţii“.

Dragnea a avut o scurtă declaraţie: „Marele noroc pentru unii este că prostia nu este infracţiune“.

Vanghelie, despre filmuleţul în care înjură paparazzi:  „Nu erau jurnalişti.Nu erau colegii dvs. Este o firmă din Voluntari. Maşina este o firmă din Voluntari, judeţul Ilfov. Această firmă se ocupă cu alte lucruri, n-au oameni care să se ocupe de presă. Sunt bine informat, am vrut să transmit un mesaj. Am fost urmărit de la 10 dimineaţă de patru maşini, iar seara am fost să mănânc, iar eu s-au interesat acolo ce am mâncat. Dacă îi vedeaţi pe aceşti paparazzi de doi metri tunşi scurt, cred că vă speriaţi. Sădaţi pozele cu ei, eu sunt la jumatea lor. O să revin, dacă este nevoie, la momentul potrivit, cu mai multe detalii şi cum se ocupă şi aşa zişii paparazzi din România şi cum sunt plătiţi, şi ceea ce se întâmplă în România, şi cum folosesc în anumite momente anumite persoane, date pe care încearcă să le obţină despre anumiţi oameni politici şi când doresc să le trimită la anumite instituţii abilitate sub formă de informaţii şi aşa mai departe“, a spus Vanghelie.

Ponta a intrat repede în sediu: „Vreau să fac puţină ordine şi curăţenie“, a spus liderul PSD.

Hrebenciuc a demisionat din Parlament

În această dimineaţă, Viorel Hrebenciuc a anunţat că demisionează din Parlament.  ”Este perfect adevărat, am decis să demisionez. Vreau să-mi păstrez demnitatea, aşa cum am avut-o toată viaţa. Şi încă un lucru vă spun, că nu mă răzgândesc, ca să staţi liniştiţi”, le-a spus Hrebenciuc jurnaliştilor, la ieşirea din biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. 

El a spus că nu a vorbit absolut cu nimeni legat de demisie, care este decizia sa personală. „Este decizia mea personală şi fiecare îşi face viaţa cum crede”, a spus Hrebenciuc., care a susţinut că nu regretă discuţiile pe care le-a avut cu Dan Şova, precizând că este vorba despre discuţii pe care oricine le are la o cafea.

”Nu am încălcat niciun fel de normă. Dacă vă uitaţi atent, astea sunt discuţii pe care le faci la cafea, cum faceţi şi dumneavoastră. Nu, nu regret nimic din ce am vorbit”, a spus Hrebenciuc şi a anunţat că va candida din nou în 2016.

Viorel Hrebenciuc a fost anunţat, luni, de procurorii DNA că este urmărit penal într-un nou dosar, în care este acuzat de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi cumpărare de influenţă.

Colegul său, Dan Şova, este acuzat de trafic de influenţă. Luni, procurorii au făcut percheziţii la locuinţa generalului Dumitru Iliescu, fost şef al SPP, care i-ar fi dat lui Viorel Hrebenciuc informaţii din dosarele DNA prin intermediul unui angajat al instituţiei care a fost pus la rândul lui sub acuzare.

Citeşte şi:

Alegeri prezidenţiale 2014. Klaus Iohannis, despre trocul Hrebenciuc - Şova: „Pe vremea USL, PSD insista cu legea amnistiei şi a graţierii“

În contextul stenogramelor din referatul DNA, în care Viorel Hrebenciuc îi promitea lui Dan Şova şefia PSD în schimbul unei legi a amnistiei, Klaus Iohannis, candidatul ACL la Preşedinţie, spune că PSD insista în şedinţele USL cu iniţierea unei astfel de legi.

Percheziţii acasă la omul de legătură dintre Hrebenciuc şi „cârtiţa“ din DNA. Generalul Dumitru Iliescu, fostul şef al SPP, îl avertiza pe liderul PSD de anchete

Procurorii anticorupţie au descins luni seară acasă la generalul Dumitru Iliescu, cel care îl informa pe Viorel Hrebenciuc despre dosarele anchetate de magistraţi. Fostul şef al SPP este urmărit penal în acest dosar, alături de Hrebenciuc şi de Dan Şova, purtătorul de cuvânt al PSD.

Ion Iliescu: Nu l-aş crede atât de naiv şi de neiniţiat pe Hrebenciuc

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, recunoaşte că nu cunoaşte detalii cu privire la discuţia dintre Hrebenciuc şi Şova, dar că nu crede că Viorel Hrebenciuc este atât de naiv.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite