Concluzia săptămânii: Şapte mize pentru şapte zile

Gestul lui Iohannis este un semnal şi pentru Ponta, şi pentru Predoiu. Pentru Ponta înseamnă că Iohannis îi numără zilele, chiar dacă o face ardeleneşte. Pentru Predoiu înseamnă că, de va fi să ajungă prim-ministru, va fi un premier-tolerat. Este clar că dl. Iohannis preferă să lucreze cu colegi din partidul său, vechiul PNL.

 Încurajaţi de validarea pe care preşedintele Iohannis a făcut-o analizelor Smart Politics, care subliniau necesitatea unei numiri cât mai rapide a unui director pentru SRI, continuăm cu procesul de analiză săptămânală prin care "citim" evenimentele politice din prisma mizelor pe care le urmăresc actorii politici.

Miza nr. 1: Un director la SRI. Mandatul meu pentru un director la SRI

OK, poate cuvintele de mai sus nu sunt chiar cuvintele folosite de Klaus Iohannis, însă faptul că şeful statului nu a lăsat să vină ziua de vineri fără să anunţe propunerea sa pentru funcţia de director SRI tot spre această concluzie duce.

Preşedintele nu a greşit că nu a mai amânat momentul anunţului, ba chiar l-a făcut cu destul de multă întârziere din punctul nostru de vedere. Nu aici trebuie căutată cheia anunţului. Răspunsul stă în numele celui propus de preşedinte.

Faptul că Eduard Hellvig vine din PNL reprezintă prima mişcare fermă a lui Klaus Iohannis care ne indică cât de mult este dispus Preşedintele să împartă puterea: puţin spre deloc. Să fim înţeleşi, PNL o fi în Opoziţie în Parlament, dar este cât se poate de la putere în conducerea executivă a României, prin dl. Iohannis. Iar faptul că şeful statului numeşte la SRI un apropiat de-ai săi seamănă cu un gest pe care l-ar face preşedintele SUA cu funcţia de la CIA, diferenţa fiind doar vreo 200 de ani de democraţie.

Altfel, gestul lui Iohannis este un semnal şi pentru Ponta, şi pentru Predoiu. Pentru Ponta înseamnă că Iohannis îi numără zilele, chiar dacă o face ardeleneşte. Pentru Predoiu înseamnă că, de va fi să ajungă prim-ministru, va fi un premier-tolerat. Este clar că dl. Iohannis preferă să lucreze cu colegi din partidul său, vechiul PNL.

Klaus Iohannis îşi anunţă debutul ca jucător pe teren şi se pare că este un jucător căruia nu-i prea place să paseze mingea. Nu trebuie făcută confuzia între reticenţa Preşedintelui de a se poziţiona pe anumite teme şi modul în care le abordează. Iohannis abordează problemele pe rând, metodic, una câte una (spre deosebire de Traian Băsescu).

Miza nr. 2: Nu-ţi poţi alege familia, dar te poţi delimita de ea

Problemele cumnatului lui Victor Ponta la DNA, dosar care a ajuns să-l implice şi pe prietenul său politic, Sebastian Ghiţă, nu înseamnă automat veşti proaste din punct de vedere juridic pentru Victor Ponta. Nimeni nu spune că el a făcut ceva ca firma cumnatului să primească lucrări sau că a luat bani de acolo. Cu atât mai mult cu cât, la momentul faptelor, Ponta însuşi nu era prim-ministru. Însă premierul are probleme politice, pentru că este al doilea scandal de coruţie din proximitatea, după episodul Duicu. Faptul că Victor Ponta a încercat o delimitare de cumnatul său este un gest corect, dar insuficient. Ce trebuie să facă acum Victor Ponta este o dezvăluire completă a relaţiilor cu cumnatul său şi apoi să tacă. Va fi crucificat în mass-media, va pierde capital politic, dar poate va rămâne întreg pentru o altă luptă politică. Înainte de alte acţiuni ale procurorilor, Victor Ponta trebuie să pună el însuşi punct acestui episod, clarificându-l în amănunt pentru opinia publică, cu riscul de "a da din casă".

Miza nr. 3: O vorbă în campanie face cât o tăcere la guvernare

Evenimentele în care este implicat cumnatul premierului ne mai învaţă o lecţie politică: nu întotdeauna este bine ca în campanie să sari pe orice oportunitate de atac, pentru că la un moment dat s-ar putea întoarce roata şi să fii nevoit să-ţi înghiţi cuvintele. Da, ne referim la scandalul Mircea Băsescu şi la declaraţiile prin care Ponta cerea demisia lui Băsescu. Cele două cazuri nu pot fi deloc comparate, din motivul esenţial că până acum nu există vreo acuzaţie că Ponta direct ar fi intervenit sau ar fi beneficiat de bani. Dar puţin mai multă precauţie în vara lui 2014 l-ar fi scutit pe Ponta de o nouă crucificare mediatică şi de un moment delicat în februarie 2015.

Morala este că avem nevoie de candidaţi care să fie mai puţin pelicani, adică să ia din zbor tot ce li se serveşte ca ocazie de atac. Unele nu merită, altele îţi fac rău pe termen lung.

Există aici şi o mare deficienţă a staff-urilor de comunicare: lipsa sistematică a ceea ce americanii numesc "opposition research". Înainte de a scormoni în trecutul adversarilor, cauţi toate detaliile din trecutul politicianului/candidatului tău care pot crea probleme. Îţi stabileşti atacurile nu doar prin raportare la mood-ul public, ci şi la caracterul celui care le lansează. Aceste red-teams sunt esenţiale în cotloanele politicii, în era dirty politics, şi, ca să dăm doar un exemplu, l-ar fi scutit pe Victor Ponta de problemele cu doctoratul de sfârşitul anului trecut.

Miza nr. 4: Game of Thrones de la Senat

Mult aer a fost intoxicat în studiourile tv din ultima săptămână pe tema majorităţii de la Senat care trebuie să-l dea jos, una-două, pe Călin Popescu - Tăriceanu din funcţia de Preşedinte. Testul noii majorităţi trebuia să fie votul de joia trecută, pentru judecătorul CCR, unde liberalii erau siguri, după declaraţiile publice, că vor avea voturile ca să-şi impună candidatul. Doar că realitatea a fost pe dos: liberalii nu au avut majoritatea şi PSD şi-a impus, fără emoţii, candidatul. Ceea ce înseamnă că planurile de uzurpare a puterii de la Senat fie trebuie revizuite, fie abandonate. Cert este că majoritatea PSD arată că încă este stăpână pe situaţie. Cât timp, rămâne un subiect de discuţie. Dar un management realist al aşteptărilor nu le-ar lipsi liberalilor, care riscă să fie luaţi în râs la viitoarele declaraţii publice de acest gen.

Miza nr. 5: Udrea şi Justiţia, o telenovelă pasională - nimeni nu iartă, nimeni nu uită

Telenovela Elenei Udrea cu Justiţia continuă ca orice poveste pasională, în care nimeni nu iartă, nimeni nu uită, ca să aibă ce denunţa mai târziu. Arestările şi eliberările se întâmplă mai des ca în Prison Break, iar deznodământul este încă necunoscut, dar nimeni nu schimbă postul, nici măcar la publicitate. Pentru Elena Udrea morala este că acela care trăieşte după PR politic, moare după PR politic. Cu cât telenovela are mai multe episoade, cu atât Elena Udrea are tot mai puţină credibilitate şi tot mai puţin viitor, pentru că este doar o problemă de timp până la saturaţie faţă de subiect. Oare ce va mai inventa atunci dna. Udrea ca să se menţină în atenţia fără de care nu poate şi, după cât se vede, nici nu vrea să trăiască?

Miza nr. 6: Un Cod fiscal elaborat de stânga care e mai la dreapta dreptei

Ministrul Finanţelor şi Prim-ministrul au anunţat noul Cod Fiscal şi noul Cod de Procedură Fiscală. Nişte Coduri care sunt atât de la dreapta spectrului de măsuri fiscale, încât validatorii de dreapta nu s-au zgârcit cu laudele. Moise Guran, spre exemplu, a stabilit ştacheta cu aprecierile: curajos şi nemaivăzut de două mii de ani. Toate astea arată două lucruri: în primul rând că Victor Ponta nu este un om de stânga şi nici guvernul său nu se simte bine pe acest drum, şi, în al doilea rând, că este o nevoie autentică de stânga curajoasă şi hotărâtă, stângă care va fi cu atât mai radicală cu cât "stânga" reprezentată de PSD se va afunda tot mai tare în zona de centru-dreapta.

Ponta a ales să joace tactic, la supravieţuire, şi să distrugă practic planurile liberalilor de lansare a programului de guvernare. Preşedintele PSD construieşte de fapt un narativ pentru ieşirea de la guvernare, fie în urma unei moţiuni de cenzură reuşite, fie, mult mai puţin probabil, ca urmare a unei decizii luate la vârful partidului său, în vederea alegerilor din 2016. "Am vrut să scădem taxele, dar nu ne-au lăsat", ar putea spune cel care, ca practician al măsurilor de dreapta, deja face distincţii între liberalism şi conservatorism.

Miza nr. 7: Când presa nu mai ştie ce să facă şi atunci tace ca să apere politicienii

Între justiţie, economie, politică, presa din România nu mai ştie ce să facă: să ia atitudine, să relateze, să analizeze sau să aştepte să vadă cum cad piesele. În aşteptarea unei soluţii deus ex machina, ziariştii par să urmărească mai bine interesul juridic al politicienilor, aşa cum s-a întâmplat când Ion Cristoiu şi Cătălin Striblea au decis că, dacă ar citi sms-ul Elenei Udrea din emisiune, i-ar aduce un prejudiciu dne.i Udrea prin faptul că aceasta ar fi încălcat controlul judiciar. Ce bine este să ai şi avocaţi formali şi informali atât de dedicaţi şi loiali!

Evenimentul săptămânii

Lăsând la o parte mizele enumarate mai sus, este clar că evenimentul cel mai important al săptămânii, prin mizele sale pe termen lung, a fost propunerea lui Eduard Hellvig la şefia SRI. Faptul că UNPR s-a declarat deja de acord cu propunerea arată şi mugurii unei posibile noi majorităţi parlamentare (dacă nu cumva dl. Hellvig se va bucura de unanimitate în Parlament, ceea ce pentru democraţie nu ar fi deloc bine). Altfel, remarcăm vocile din spaţiul public care vorbesc despre dimensiunea strategică a numirii lui Hellvig şi despre lapidara informare a aliaţilor americani înainte de anunţarea deciziei. Nu facem decât să consemnăm surse, dar, în mod cert, acesta este un subiect de urmărit pe termen lung, apropo de contururile politicii externe româneşti.

Personajul săptămânii

Eduard Hellvig este, fără îndoială, personajul săptămânii, lăsând la distanţă recolta săptămânală a DNA. Important este acum nu doar controversa politică din jurul carierei politice a dlui. Hellvig, furtună mediatică într-un pahar cu apă, ci audierea sa în Parlament. Poziţiile viitorului director al SRI pe temele populare precum legile Big Brother sunt infinit mai semnificative decât partidul în care a acţionat politic acum nu-ştim-câţi-ani.

Klaus Iohannis este al doilea personaj al săptămânii, pentru imaginea pe care anunţă să o proiecteze asupra României: cea a gigantului care ţine morţiş să-şi exercite puterea. Preşedintele-dirijor lasă loc preşedintelui-jucător. Schimbarea faţă de Traian Băsescu nu este la nivel de principii, ci doar de tactică şi personalitate.

Cine a pierdut şi cine a câştigat

Dincolo de jocul tactic legat de Codul Fiscal, Victor Ponta a fost pus în defensivă de evenimentele DNA şi stă doar în puterea sa să spargă acest cerc al suspiciunilor. Altfel, va da apă la moară celor care spun că moţiunea de cenzură nu se analizează în Parlament, ci pe Ştirbei-Vodă.

Este cu atât mai important pentru Ponta să-şi închidă rapid vulnerabilităţile, mai ales că Preşedintele Iohannis a ieşit la atac, punându-şi uriaşa credibilitate în joc pentru a desfiinţa, din câteva cuvinte, noul Cod Fiscal şi anunţând drept rezonabile şansele pentru o moţiune de cenzură.

Ce urmează şi la ce să fim atenţi

Votul din Parlament pentru Elena Udrea: cele mai recente trei cereri de urmărire penală şi de arestare preventivă vor primi vot mâine. Nu votul este momentul interesant, ci discursul Elenei Udrea din plen. Va fi aceasta curajoasă până la capăt sau va fi o nouă poveste de PR?

Majoritatea de la Senat, acum că Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, a trecut la mişcarea Geoană-Vanghelie. Este doar un gest politic izolat sau anunţă o reorientare a baronilor PSD, hăituiţi de DNA şi de reforma lui Victor Ponta? Ceea ce Comisia prezidată de Valeriu Zgonea a votat săptămâna trecută - vot indirect pentru alegerea preşedinţilor de CJ - nu a fost pe placul multora (a se vedea reacţia lui Oprişan) şi s-ar putea ca nobilimea pesedistă, ameninţată şi cu decuplarea de funcţia politică, să caute alte variante.

Şeful SIE: de văzut dacă Iohannis va muta previzibil cu un outsider politic, Sorin Ducaru, sau îl va readuce pe MRU acolo unde era înainte de februarie 2012. Îşi va mai recompensa Preşedintele încă un fidel sau va fi această poziţie sacrificată, într-o negociere cu PSD, pentru susţinerea lui Hellvig?