Nici noua echipă Tudose nu se remarcă la capitolul coeziune. Miniştrii fac ce vor şi declară ce le trece prin cap, deşi premierul face eforturi mari să pară un tip care nu se joacă de-a autoritatea. Dar una e imaginea, alta realitatea. Ministrul Educaţiei o ţine în continuare pe a lui cu manualele de sport fără nicio reţinere după ce şeful său de guvern, dar nu de partid, l-a cam beştelit public. Câinii latră, caravana trece!

La fel, ministrul Finaţelor. A încheiat premierul discuţia despre Pilonul II de pensii? A încheiat-o! Ministrul Mişa o redeschide! Promisiunea solemnă că nu vor fi introduse noi taxe e aruncată senin la gunoi de acelaşi ministru al Finanţelor care anunţă majorarea accizei la carburanţi, acciză care tocmai fusese scoasă cu câteva luni în urmă!

PSD şi ALDE zburdă în Parlament şi fac ce vor.

Acţiunea auto-distructivă a celui mai mare partid românesc este cu atât mai bizară, ţinând cont de contextul politic şi economic în care ne aflăm.

PSD a câştigat alegerile şi guvernează într-o conjunctură de invidiat. Nu are opoziţie politică semnificativă.

PNL a trecut prin momente de recul şi abia şi-a ales o nouă conducere. Până să se cristalizeze ca forţă alternativă mai e nevoie de timp şi nu numai. Al doilea partid de opoziţie, venit ca marea revelaţie a alegerilor, USR s-a pierdut brusc după măreţul rezultat obţinut. O adunare de oameni cu viziuni diferite şi orgolii fără margini a reuşit să se pulverizeze în teme servite de alţii cum este marea dispută întreţinută public privind familia tradiţională.

PMP-ul lui Traian Băsescu trăieşte doar din ce postează liderul său pe reţelele de socializare, iar UDMR stă în expectativă că nu se ştie când mai este nevoie de voturile maghiarilor şi apare Dragnea cu cine ştie ce ofertă de nerefuzat.

Cam asta este distracţia. PSD şi ALDE zburdă în Parlament şi fac ce vor.

Economic, România nu a mai fost într-o situaţie atât de bună. Este adevărul statistic. Cel mai mare număr de angajaţi în ultimii 20 de ani. Creştere economică de invidiat, de peste 5% anual. Majorări ale veniturilor salariale şi reduceri substanţiale de taxe au turat la nivel maxim motoarele economiei. Sporul de activitate economică, chiar dacă nu se vede proporţional în veniturile bugetare, totuşi produce mai mult  în visteria publică.

Rămâne un mare mister de ce PSD îşi bate cuie în talpă.

Din aceşti bani, PSD putea majora într-un ritm sustenabil veniturile cele mai mici şi pensiile şi putea face un program realist de creştere a salariilor în cele mai dezavantajate domenii, în educaţie, sistemul de sănătate, administraţie publică. Având răbdare şi oferind un program de creşteri salariale moderate, dar stabile, PSD ar fi câştigat uşor şi alegerile din 2020.

Cheia acestei lungi guvernări ar fi fost una simplă: PSD nu trebuia să facă nimic sau să nu facă prostii mari pentru a avea asigurate guvernarea actuală şi alegerile viitoare.

Rămâne un mare mister de ce PSD îşi bate cuie în talpă. De la conflictele iscate din senin la măsurile nesustenabile care pot duce totul de râpă. Este un comportament absurd. Iar singura explicaţie plauzibilă este că oamenii ăştia, dincolo de interesele lor de moment pe care ştiu să le urmărească, nu pricep nimic din ceea ce înseamnă să guvernezi o ţară. Nu realizează că incompetenţa, lăcomia şi aroganţa cu care guvernează îi vor scoate din scena mai devreme decât credeau.