Cum a reuşit Predoiu să strângă 20.000 de like-uri în doar două zile, toate din Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Predoiu, prezidenţiabilul PDL, a demarat o campanie intensă pe Facebook, cu scopul de a distribui mesaje electorale la un număr cât mai mare de persoane. În doar două zile, Predoiu a strâns 20.000 de aprecieri, pe care le-a pierdut tot la fel de repede. Prim-vicepreşedintele PDL a explicat că acele aprecieri au venit în masă, fără niciun efort, cu scopul direct de a-i acoperi mesajele din România.

„Dacă ne uităm pe Facebrands.ro, site care monitorizează paginile de Facebook din România, vedem că în doar două zile, 30 iunie şi 1 iulie, Cătălin Predoiu şi-a făcut aproape 20.000 de noi prieteni, mai ceva ca un star rock. După alte două zile, Cătălin Predoiu i-a pierdut pe toţi, în mod aproape inexplicabil. Prietenii pe Facebook se pot cumpăra de către cei care au bani şi nu pot să-şi facă prieteni în mod natural“, semnalează site-ul obiectiv.info.

Scopul oricărui politician, cu atât mai mult cu cât acesta se vrea preşedintele României, este de a se promova cât mai bine pe Facebook şi de a raporta un număr cât mai mare de prieteni la care ajung mesajele sale electorale. Cele 20.000 de aprecieri au venit din Turcia.

Cătălin Predoiu spune că acele like-uri din Turcia au fost trimise „cadou“ de altcineva cu scopul de a-i altera distribuirea mesajelor către cititorii săi din România.

„Acum cateva saptamani am demarat o campanie online de crestere pentru ca mesajul meu sa poata ajunge la cat mai multi dintre romani. Echipa mea a remarcat ca in ultimele zile numarul like-urilor pe facebook crestea mult prea rapid. Ulterior am descoperit ca am primit „cadou” 20.000 likes din Turcia, cu scopul de a-mi fi acoperite mesajele cat mai mult in Romania. Am cerut scoaterea imediata a acestora, astfel ca de la 67.000 likes, pagina mea a ajuns la numarul real, adica 47.000 likes, asa cum puteti observa si in graficul pe care l-ati atasat articolului. (facebrands.ro). De asemenea, au aparut subit mai multe pagini false cu numele meu. Aceasta este singura mea pagina oficiala. Va multumesc”“, a spus Predoiu, într-un drept la replică trimis obiectiv.info.
 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite