Blaga: Va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil să colaborăm cu PMP

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PDL Vasile Blaga nu oferă nicio şansă unei colaborări cu Partidul Mişcarea Populară (PMP), pe care îl suspectează că sprijină Guvernul Ponta III.

„Va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil. Va fi foarte greu să stăm la masă cu oamenii care până ieri au fost lângă noi şi de astăzi, cu toate forţele, ne înjură. Au pe cine ataca, să atace Guvernul USD. Dar eu chiar asta cred, că doresc să sprijine guvernul USD“, a spus Vasile Blaga, întrebat despre posibilitatea unei colaborări cu PMP.

Liderul PDL crede că plecarea în masă de la PDL a fost din cauza Elenei Udrea, care „nu a ajuns preşedinte de partid“. De asemenea, în competiţia pentru europarlamentare, PDL va concura cu toate partidele. „Suntem în competiţie cu toate partidele care au depus liste. Cu PSD suntem în competiţie din 1991. O singură dată am colaborat cu PSD, în 2009, timp de opt luni şi a fost o mare greşeală. Nu am fi avut azi acest mamut dacă se spărgea atunci“, a mai spus Vasile Blaga.

În repetate rânduri, liderii PMP, în frunte cu Elena Udrea, au făcut un apel la unificarea dreptei şi la desemnarea unui candidat comun la alegerile prezidenţiale.

“Vom vedea, probabil, dacă se mai poate face ceva după europarlamentare, dar toată lumea va pierde din refuzul de a sta la masă şi de a avea un proiect unificator la acest moment, de a avea un partid puternic, care să scoată un 25-27% la europarlamentare, de a avea un singur candidat la europarlamentare, de a avea un singur candidat la prezidenţiale şi în spate cu un vehicul politic puternic”, crede Udrea.

Citeşte şi:

Mesajul Elenei Băsescu pentru Mircea Diaconu: „Aşa arată 140.000 de semnături!“

Europarlamentarul Elena Băsescu a publicat pe Facebook o fotografie însoţită de un mesaj adresat actorului Mircea Diaconu, care în prezent strânge semnături pentru a candida la alegerile europarlamentare din luna mai.

Cine este omul care i-a luat locul Elenei Băsescu pe lista PMP pentru Bruxelles

Partidul Mişcarea Populară a depus, luni, la Biroul Electoral Central, listele de candidaţi la alegerile europarlamentare. Primul plasat pe lista PMP este europarlamentarul Cristian Preda, în timp ce a doua poziţie, care i-ar fi revenit Elenei Băsescu dacă aceasta nu renunţa să candideze, a fost ocupat de Siegfried Mureşan, consilier în cadrul Partidului Popular European.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite