Băsescu: Mă mir că, după vizita la Sarmizegetusa, Ponta nu a pus poză când lua masa cu Decebal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta, la Sarmizegetusa FOTO Facebook
Premierul Victor Ponta, la Sarmizegetusa FOTO Facebook

Preşedintele Traian Băsescu a ironizat, luni, gafele de pe contul de Facebook al premierului Victor Ponta, dar şi vizita acestuia la Cetatea Dacică Sarmizegetusa.

Vorbind despre scăderea de zece procente pe care premierul ar fi înregistrat-o, potrivit preşedintelui, în sondaje, Băsescu a declarat că greşelile “se răzbună”.

“Aceste lucruri se răzbună, ca şi gafa cu Regele Mihai. Mă mir că după Sarmizegetusa nu a pus poză când lua masa cu Decebal”, a spus Traian Băsescu, la B1 TV.

Declaraţiile preşedintelui intervin în contextul în care, săptămâna trecută, premierul Victor Ponta a publicat pe contul său de Facebook o fotografie care îl înfăţişează la Cetatea Sarmizegetusa. Ulterior, jurnalista Dollores Benezic, care a încercat să viziteze monumentul istoric, a precizat că era închis în acea zi pentru turiştii obişnuiţi.

„Pe 31 decembrie, a publicat poza asta, dovedind, dacă mai era nevoie,  că el nu fentează cozile de maşini de pe Valea Prahovei, ca Băsescu, ci confiscă cu totul un obiectiv istoric pe care voiau să-l vadă şi alţi turişti, doar pentru că el e premier şi pentru el se încalcă orice regulă”, a scris Dollores Benezic pe blogul său.

Materiale pe aceeaşi temă:

Premierul Ponta, pe urmele istoriei la Sarmizegetusa, deşi cetatea este închisă, pe timp de iarnă, pentru turiştii obişnuiţi

După ce premierul Victor Ponta a publicat, pe contul său de Facebook, o imagine în care apare la Cetatea Dacică Sarmizegetusa, o jurnalistă a atras atenţia că, în această perioadă a anului, accesul vizitatorilor la monument a fost interzis. Potrivit acesteia, şeful Guvernului a fost, însă, privilegiat.

Echipa lui Victor Ponta precizează că premierul nu a cinat la Săvârşin cu Regele Mihai, ci cu familia princiară

Prim-ministrul Victor Ponta a fost invitat de Regele Mihai la castelul regal de la Săvârşin pentru a lua masa împreună, potrivit declaraţiei făcute de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Paladă, unui post de televiziune. Ulterior, informaţia a fost corectată de cei care se ocupă de contul de Facebook al premierului, care au explicat că Majestatea Sa nu a participat la cina de Crăciun, ci principesa Margareta şi principele Radu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite