Alexandru Rafila: Nu mai văd urgenţa certificatului verde. Sper ca valul 5 în România să se încheie peste câteva săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, nu mai vede urgenţa adoptării proiectului de lege care prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă, pentru că implementarea efectivă a legii ar dura câteva săptămâni, timp în care social-democratul consideră că se va încheia valul 5 al pandemiei în România. Ministrul susţine că certificatul verde şi-ar fi dovedit utilitatea dacă ar fi fost adoptat înainte de valul 4.

Ministrul Alexandru Rafila a precizat că certificatul verde nu a fost asumat politic. „Este o chestiune care nu a fost asumată politic. Pentru mine, lucrul cel mai neplăcut care mi s-a întâmplat a fost această pasare permanentă a responsabilităţii: cine e de vină pentru această situaţie legată de neadoptarea unei forme a certificatului verde – sau certificatului COVID”, a spus Rafila, într-o intervenţie la Digi24

Ministrul Sănătăţii a explicat că, în contextul variantei Omicron, „datele problemei s-au mai schimbat”, pentru că protecţia oferită de vaccin este mult mai mică. „De fapt, ea a scăzut progresiv. Dacă vă uitaţi istoric, la momentul lansării vaccinului, în decembrie 2020, cifrele arătau o prevenire a transmiterii în jurul cifrei de 90 pentru vaccinurile de tip ARN. Ulterior, după apariţia variantei Delta, transmisibilitatea a fost mai puţin impactată de vaccin, iar acum, în cazul Omicron, e şi mai puţin şi vedem şi cazuri de infectare la persoane care au făcut inclusiv doza booster. 

Sigur că avem un beneficiu major, şi de aceea recomand cu tărie vaccinarea, este proporţia cazurilor grave şi al deceselor în rândul nevaccinaţilor şi vaccinaţilor, care este net în favoarea persoanelor vaccinate care se îmbolnăvesc grav mai puţin, care mor mai puţin”, a explicat Rafila.

Întrebat dacă acum mai vede utilitatea şi urgenţa introduducerii certificatului verde la locul de muncă, Rafila a răspuns: „Nu mai văd urgenţa certificatului verde pentru că orice procedură legislativă - să spunem că se face o procedură de urgenţă, asumarea răspunderii e cea mai rapidă, presupune şi un timp de la momentul adoptării până la implementarea efectivă, care vor mai însemna câteva săptămâni şi eu sper ca acest val 5 în România să se încheie peste câteva săptămâni. Deja avem două săptămâni din valul 5 şi sper că până la sfârşitul lunii februarie să ajungem într-o situaţie... Dacă vrei să ai un răspuns, trebuie să-l adopţi imediat şi să intre în vigoare mâine”.

Nu în ultimul rând, întrebat dacă cifrele ar fi arătat altfel în cazul în care certificatul verde ar fi fost introdus la locul de muncă înainte de valul 4, în România, ministrul Sănătăţii a spus: „Eu cred că da, dacă ar fi fost făcut înainte de valul 4, nu în vârful valului 4”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite