Alegerea imposibilă - 30 de ani nu pot fi aruncaţi la gunoi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mai multe săptămâni auzim un nou discurs, care se insinuează treptat în spaţiul public - acela că viitoarele alegeri vor forţa românii să se pronunţe cu privire la apropierea de Europa sau de America. Că diversele forţe politice sunt fie pro-europene (pro-germane, în special) fie pro-americane (pe filiera celebrei axe Washington-Londra, sau pe mai noua axă Israel-SUA).

Acest discurs nu este încă asumat oficial - decât poate de sursele oficiale ale propagandei anti-occidentale (care se bucură cu disperare să vadă că a reuşit să impună un astfel de discurs). El este prezentat de analiştii care comentează la televiziunile de ştiri diversele evenimente asociate cu deciziile momentului. Este asociat cu explicaţiile oferite atunci când se discută despre tema mutării ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Este inclusă în dezbateri atunci când se dezbat mesajele politicienilor despre Uniunea Europeană şi modul în care aceasta ne-ar persecuta mai mult decât o facem oricum singuri.

Nu voi comenta dezbaterile interne - nu are sens pentru cei care sunt deja foarte convinşi de adevărul propriu. După cum nu are rost să rostogolim narative anti-occidentale în public mai mult decât e cazul - o fac deja suficienţi autori din ţară prea preocupaţi să găsească justificări suplimentare unor bătălii politice simple de altfel. Are sens, pe de altă parte, să atragem atenţia asupra efectului pervers pe care îl are dezbaterea despre America sau Europa, într-o Românie care luptă de 30 de ani deja să îşi afirme statutul occidental. Prea multă discuţie despre aşa ceva conduce la dubii reale, iar sociologia arată chiar cum profeţiile ajung să se confirme dacă unei mulţimi de oameni ajungi să ii pui în faţă decizii la care nu s-ar fi gândit până atunci. De ce cred eu că discuţia actuală este periculoasă? Pentru că, de fapt, toate datele ne arată ca alegerea nu este între două tipuri de Vest, ci între Vest şi rest... Adică, între modelul vestic (democraţie liberală, economie de piaţă, cultură participativă, stat de drept) şi modelele estice (promovate de Rusia sau China, şi bazate pe modele autoritariste, nedemocratice, în care contează acumularea de putere şi privilegii pe seama celorlalţi şi care se menţin prin mecanisme corupte şi netransparente). Iar alegerea, aşa cum vom vedea din câteva date, este deja făcută nu doar de politicieni (vezi consensul de la Snagov sau deciziile privind integrarea în UE sau NATO), dar şi de societate. Iar datele sunt dincolo de orice dubiu...

Românii nu îşi doresc altceva decât model vestic. Date din sondaje repetate, din ultimii ani, arată această realitate. Fără dubii, fără emoţii. Trei sferturi dintre români au opţiuni clare pentru modelul vestic, în timp ce modelul estic este preferat de sub 10%. Modelul chinez este „preferat” de la fel de puţini români - din motive diverse, pe care analiştii le cunosc, chiar dacă le ignoră în prezent. Românii vor democraţie, vor libertatea asociată cu modelul occidental (fie că este o libertate de mişcare sau de exprimare). Nu vor lideri care să decidă totul într-un cerc restrâns, fără control şi fără garanţii pentru restul societăţii. În multe sondaje, apare mitul „liniştii” pe care românii şi-ar dori-o, precum şi preferinţa pentru o conducere unitară, în care poate că ar exista un singur lider, un tătuc ce ia decizii clare şi are suficientă putere să le pună în aplicare. În realitate, de câte ori teoria s-a întâlnit cu practica şi au apărut „tătuci” cu suficientă putere pentru a face - fără opoziţie, tot ce îşi doresc, aceşti au devenit rapid ţinta tuturor şi motivul pentru care diversele forme de opoziţie s-au unit. Cumva, instinctiv, românii acţionează pentru echilibrarea puterii şi pentru refuzul acordării tuturor instrumentelor unei singure părţi - iar acest tip de comportament denotă instinct democratic, şi nu autoritarist sau totalitar. Vom vedea asta şi anul acesta, cu siguranţă.

Imagine indisponibilă

Nu există un clivaj real între pro-europeni şi pro-americani.

Altfel spus, nu există mulţi pro-europeni care să îi respingă pe pro-americani sau invers. Majoritatea românilor apreciază ţări sau instituţii occidentale în acelaşi timp. Iar publicurile sunt compatibile - cei care au încredere în SUA tind să aibă încredere şi în UE sau NATO. Cei care au încredere în Germania nu resping SUA, ci dimpotrivă. Publicul pro-occidental este destul de omogen - şi este unit prin afilieri pozitive cu valori democratice şi, mai ales, este unit printr-o puternică şi comună neîncredere în Rusia.

Publicul pro-Vest nu este divizat, şi este normal să fie aşa.

Imagine indisponibilă

Dacă ar fi să vorbim de diferenţe, acestea ţin mai mult de roluri - publicul pro-Vest apreciaza contribuţia culturală şi economică a ţărilor europene pentru România şi contribuţia militară a SUA pentru ţara noastră. Occidentul  european aduce investiţii şi şanse pentru bunăstare economică - firesc, pentru căacest Occident este accesibil rapid publicului larg. Încă de la eliminarea vizelor, acum peste 15 ani, şi de la intrarea efectivă în UE - România a fost şi este un beneficiar net al integrării europene. Şi, deşi este facil şi la modă să dăm mereu vina pentru tot ce nu merge în ţară pe decidenţii de la Bruxelles, aceiaşi decidenţi au permis aducerea în România a miliarde de euro în fiecare an, în ultimii 10 ani. Ce facem cu aceşti bani, este altă poveste - dar chiar şi în cea mai proastă variantă de absorbţie, tot înseamnă bani în plus pentru buget, pentru firme, economie în general.

În acelaşi timp, SUA aduce siguranţa pe care România nu a avut-o niciodată (nici în timpul celebrului Pact de la Varşovia, când România încerca să se protejeze de controlul rusesc şi îşi construia apărarea orientată cu faţa spre răsăritul „prieten”, nu cu faţa spre vestul „imperialist”. Statele Unite oferă o garanţie militară pe care multe state nu o au, iar România contribuie la securitatea familiei occidentale. Nu sunt doar beneficiari, ci şi furnizori. Comparând NATO cu Westeros, România este un fel de Castle Black, aproape de Zidul care ne separă de străini. Da, ştiu, comparaţia e exagerată, dar ea ilustreaza faptul că suntem de partea bună a „Zidului” şi nu în afara lui, sperând să fim primiţi înauntru. Statele Unite şi România (cu tot flancul estic al NATO) sunt cele doua extremităţi geografice ale unei familii occidentale, cu un rol strategic deosebit pentru securitatea întregii alianţe. Iar noi trebuie să începem să ne comportăm ca atare. În România vin an de an zeci de mii de militari NATO, în diverse exerciţii coordonate atent, avem un scut de importanţă majoră şi, posibil, vom avea şi un centru de comanda regionala pentru NATO (ceea ce transformă România într-un fel de Italie a Estului - Italia găzduind un centru de comandă esenţial pentru securitatea din Marea Mediterană).

Ei bine, aceste calcule sunt deja făcute, intuitiv, şi de români, în aceşti 15 ani de prezenţă în NATO. Opţiunile strategice pentru România nu pot ieşi din sfera transatlantică, decât dacă populaţia îşi doreşte asta. Or, în prezent, nu este cazul. Şi nu pare să fie pentru mult timp. Este însă periculos să lăsăm un astfel de narativ să devină mainstream în media, pentru că el poate produce pagube importante. Ideea că românii au de ales între a „juca” cu Europa sau cu America este periculoasă pentru că politica nu poate fi niciodată atât de maniheistă. Maniheismul folosit de campaniile electorale face deja rău în interiorul ţării - iar ani de zile de exagerări în campaniile electorale au produs deficite de încredere în Stat, în instituţiile democratice greu de refăcut. Este sinucigaş politic pentru România să îşi seteze singură limite pe care nimeni nu i le cere. Europenii negociază major cu americanii pe toate temele - războaiele comerciale sunt dovezi clare ale acestor diferenţe. Dar nu negociază schimbarea lucrurilor de fond. Când americanii au simţit că mesajele legate de NATO devin interpretabile, s-au mobilizat pentru a da declaraţii politice ferme prin care arată că NATO nu este în pericol, că articolul 5 este suveran şi că parteneriatul vestic este baza civilizaţiei occidentale. Preşedinţii vin şi pleacă, la fel şi majorităţile politice - ceea ce nu se schimbă este dorinţa cetăţenilor europeni şi americani de a construi o civilizaţie comună. Iar marea şansă a României este să fie parte a acestei civilizaţii - nu doar geografic, ci şi valoric.

De ce nu vorbim mai mult despre cauzele care subminează real modelul occidental în regiune? Pentru că am ajunge la concluzia că sunt cauze profunde. Şi am vedea că teme precum aceasta (alegerea între Europa şi America) sunt teme dorite de adversarii Vestului, şi apar tocmai pentru că avem slăbiciuni interne importante (nu avem participare civică autentică, nu avem încă un spirit asociativ dezvoltat, nu avem încă sentimentul că participarea este calea prin care să răspundem la abuzuri şi nedreptăţi).

Imagine indisponibilă

Harta de mai sus ne arată diferenţa dintre procentul celor care apreciază o ţară şi procentul celor care se tem de ţara respectivă. Şi vedem că statele vestice au, mai degrabă, scoruri pozitive. Diferenţele pozitive cele mai mari sunt înregistrate la statele europene cu comunităţi româneşti importante (precum Spania, Italia, Germania, Franţa). Atitudinea faţă de SUA este asemănătoare cu cea faţă de UE sau Germania. În schimb, românii au păreri negative despre Rusia şi Ungaria. Sunt aceste state interesate de identificarea de către români a unor inamici noi? De ce n-ar fi?

In timp ce noi discutam despre astfel de speculaţii greşit calibrate, ignorăm tendinţe globale faţă de care nu ştiu dacă avem deja răspunsuri, precum fenomenul „deepfake”, diferit de „fake-news” şi care poate duce la o decredibilizare majoră a surselor clasice de conţinut de ştiri din online, generând mai uşor manipulări şi diversiuni. Într-un astfel de cadru, lansarea pe piaţă a unor teze profund periculoase pentru opţiunile unei societăţi o pot tulbura major şi îi pot alimenta falii în maniere pe care nu le putem imagina. Este dreptul cetăţenilor, într-o democraţie, să creadă câtă manipulare şi dezinformare doresc - însă este datoria politicienilor şi a instituţiilor unui stat democratic şi occidental (precum se doreşte a fi România) să manifeste responsabilitate faţă de tezele care pot genera discordii noi şi clivaje periculoase. Asta înseamnă ca teze precum alegerea între două versiuni ale Vestului să nu mai fie prezentate în cheie conflictuală sau paradigmatică, ci doar ca opţiuni nuanţate ale aceleiaşi linii strategice generale - aceea care menţine România în UE şi NATO, care luptă pentru promovarea valorilor democratice occidentale şi care caută soluţii pentru creşterea calităţii vieţii românilor în spirit vestic.

Poate sună pompos, dar nu este. Alegerea este simplă, şi trebuie menţinută zi de zi, decizie cu decizie, mesaj de mesaj...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite