Veronica Cârstoiu, acuzată de corupţie, va fi judecată sub control judiciar
0
Veronica Cârstoiu, judecătoarea suspendată de la Curtea de Apel Bucureşti după ce a fost deferită justiţiei pentru fapte de corupţie, va fi judecată sub control judiciar. Aşa a decis Curtea Supremă, printr-o decizie definitivă care înlocuieşte măsura arestului cu cea a controlului judiciar. Magistratul de afla în arest preventiv din 9 august 2013.
Prin aceeaşi decizie, luată marţi, instanţa a modificat una dintre măsurile prevăzute prin controlul judiciar dispus pentru fiul judecătoarei, Florin Cergan, care este judecat în acelaşi dosar. Astfel, dacă până la decizia ICCJ acesta nu avea voie să părăsească satul Căprioru din comuna Tătărani, judeţul Dâmboviţa, interdicţia vizează, de acum încolo, teritoriul României, anunţă Mediafax.
După arestare, Cârstoiu a fost suspendată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
Judecaţi pentru fapte de corupţie
Veronica Cîrstoiu şi fiul ei sunt judecaţi, pentru fapte de corupţie, împreună cu Dinel Staicu, avocatul Lucian Băgia şi Carmen Ioana Popescu.
Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că în cursul lunii februarie 2012, judecătoarea a primit, prin intermediul avocatei Adriana Dascălu, aproximativ 630.000 de euro de la Dinel Staicu, pentru a pronunţa, împreună cu ceilalţi doi membri ai completului de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti, o soluţie de admitere a contestaţiei în anulare formulate de Dinel Staicu, în dosarul în care acesta fusese condamnat la şapte ani de închisoare pentru fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR).
Acuzată de abuz în serviciu, într-un alt dosar
Într-un alt dosar, Veronica Cârstoiu şi colega sa de la Curtea de Apel Dumitriţa Piciarcă au fost trimise în judecată pentru abuz în serviciu, favorizarea infractorului şi fals intelectual. Alături de cele două a fost deferită justiţiei judecătoarea Liliana Bădescu.
Cele trei judecătoare au decis anularea pedepsei lui Dinel Staicu în dosarul BIR. Potrivit rechizitoriului, la 22 februarie 2012, Liliana Bădescu, Veronica Cîrstoiu şi Dumitriţa Piciarcă, judecătoare la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I-a Penală, au falsificat, la redactare, decizia penală din 22 februarie 2012, pronunţată în dosarul în care Dinel Staicu a formulat o contestaţie în anulare în cazul condamnării din dosarul fraudării BIR.
Cârstoiu a fost suspendată de CSM, în 18 aprilie, şi ca urmare a trimiterii în judecată în acest dosar.
Pe aceeaşi temă:
Cele trei judecătoare care au decis anularea pedepsei lui Dinel Staicu în dosarul „BIR” (Banca Internaţională a Religiilor), Veronica Cîrstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu de la Curtea de Apel Bucureşti, sunt, din nou, urmărite penal pentru abuz în serviciu.
Fiul judecătoarei şpăgare Cîrstoiu, trimis în judecată pentru ucidere din culpă
Florin Cergan, fiul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General fiind acuzat de ucidere din culpă după ce în urma unui accident produs de acesta au murit trei persoane.
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu de la Curtea de Apel Bucureşti şi fiul ei Florin Cergan au fost arestaţi pentru 29 de zile, vineri, fiind acuzaţi de procurori că au primit mită ce depăşeşte 1 milion de euro, sumă record vehiculată până acum în justiţie. Dosarul magistratului care a anulat anul trecut condamnarea lui Dinel Staicu la şapte ani de închisoare în cazul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor.
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, arestată preventiv vineri seara pentru 29 de zile, pentru luare de mită şi trafic de influenţă, se poate lăuda cu o avere considerabilă. Potrivit declaraţiei de avere din 12 iunie 2012, judecătoarea deţine cinci terenuri şi două apartamente.