Toxina copiilor, toxicitatea sistemului

Putem spera ca măcar de acum înainte să luptăm doar cu toxina bacteriană, nu şi cu toxicitatea sistemului? FOTO INQUAM PHOTOS

Încă un copil, al treilea, a decedat astăzi la Spitalul „Marie Curie“. În timp ce asistăm la ultima etapă din evoluţia bolii, în scenariul cel mai negru, trebuie să spunem că sindromul hemolitic-uremic ar fi putut fi prevenit sau, cel puţin, descoperit la timp şi abordat cu întreg arsenalul terapeutic dacă nu am fi asistat, ca şi în cazul „Colectiv“, la acel amestec toxic de incompentenţă, delăsare şi dezorganizare.

Medicii de la Spitalul de Pediatrie din Piteşti cu siguranţă nu au făcut tot ce se putea pentru copii. Mai jos, argumentele.

Despre ce discutăm, pentru început? Despre un diagnostic, sindromul hemolitic-uremic, care a afectat şi afecteză încă mai mulţi copii din judeţul Argeş. Copiii au în comun, cu siguranţă, o perioadă de internare la spitalul din Piteşti, de unde au fost trimişi, în serie, la Spitalul „Marie Curie” din Bucureşti, considerându-se că pe plan local au fost epuizate soluţiile terapeutice. 

A trimite un pacient de la Piteşti la Bucureşti pentru un tratament mai bun este un reflex des întâlnit la medicii din zonă. Gestul nu ţine de grija pentru pacient, ci este o modalitate de a scăpa de responsabilitate. Pare că este ceea ce s-a întâmplat şi in cazul copiilor. Iată şi de ce.  

Sindromul hemolitic-uremic este asociat, în majoritatea cazurilor, cu o tulpină de Escherichia Coli, pe numele său O157:H7. De asemenea, sindromul se poate întâlni şi în asociere cu alte bacterii din familia E. Coli, dar şi cu Shigella, Pneumococul sau Campylobacter. Da, sunt bacteriile pe care detectivii bio le caută în portocale sau în curţile oamenilor, la 3 săptămâni de la apariţia primului caz….

Sindromul hemolitic-uremic este cunoscut de vreo 60 de ani în medicină şi apare pentru că părţi vitale ale organismului uman sunt atacate de o toxină secretată de aceste bacterii (toxina Shiga - STX sau Shiga-like: STX1 şi STX2). Toxina, nu bacteria, este cea care produce prăpădul, după cum au admis astăzi, în premieră, medicii care se ocupă de caz, în conferinţa de la Institutul de Sănătate Publică.

De aceea, tratamentul antibiotic nu doar că nu este indicat, pentru că nu are efect asupra toxinei, dar poate favoriza supraproducţia de toxină prin distrugerea masivă a bacteriilor. Bacteriile mor, pereţii lor se rup şi toxina din interior se revarsă în organismul copilului. De aceea, este esenţial ca diagnosticul să fie pus rapid şi precis, pentru ca astfel să se poată institui şi tratamentul cel mai potrivit.

În acest moment, există suficiente metode de laborator pentru a determina prezenţa acestei toxine. Center of Disease Control, autoritatea americană în domeniu, a publicat încă din anul 2009 recomandările de diagnostic de laborator ale infecţiei cu E.Coli producătoare de toxină Shiga. Să citim împreună, cu voce tare, poate ne aud şi autorităţile noastre:

„Diagnosticul cu acurateţe al infecţiei cu E.Coli producătoare de toxină Shiga este important pentru că tratamentul iniţiat adecvat şi timpuriu în cursul infecţiei poate să ducă la scăderea riscului de complicaţii serioase precum insuficienţa renală şi determină creşterea capacităţii globale de recuperare. Identificarea promptă prin analize de laborator a tulpinilor de E.Coli producătoare de toxină Shiga este esenţială pentru detectarea unor serotipuri noi şi emergente, pentru asigurarea răspunsului terapeutic efectiv şi la timp şi pentru instituirea măsurilor de control, precum şi pentru monitorizarea trendurilor în epidemiologia bolii…. Raportul oferă recomandări comprehensive şi detaliate pentru testarea E.Coli producătoare de toxină Shiga, inclusiv recomandarea ca toate probele din scaunele diareice trimise pentru testarea de rutină, provenind de la pacienţi cu diaree acută dobândită în comunitate (independent de vârsta pacientului, de anotimp sau de prezenţa/absenţa sângelui în scaun) să fie cultivate simultan pentru E. coli O157:H7 şi testate pentru a detecta toxinele“.

Articolul integral poate fi citit aici, pe site-ul oficial Center of Disease Control: cdc.gov/. 

Şi, da, aţi înţeles bine: toţi copiii care au trecut pe la spitalul din Piteşti cu sindrom diareic ar fi trebuit să fie testaţi pentru a se determina prezenţa bacteriei E.Coli O157:H7, cât şi a toxinei pe care aceasta o produce. Toţi, fără excepţie, ar fi trebuit să aibă încă din primele zile sau chiar ore răspunsul la întrebarea pe care ne-o punem cu toţii abia acum, când evident este mult prea târziu: este o infecţie cu E.Coli sau cu o altă bacterie care secretă o astfel de toxină? Sau altceva?

Testele pentru detectarea toxinei sunt în măsură să dea rezultatele într-un timp cuprins între o jumătate de oră şi câteva ore, ghidând astfel aproape în timp real, bazat pe dovezi, întreaga conduită de tratament. 

Ce s-a întâmplat la Spitalul de Pediatrie Piteşti? Avea Spitalul de Pediatrie din Piteşti la dispoziţie aceste teste? Li s-au făcut aceste teste micuţilor? Au fost anunţaţi părinţii de posibilitatea de a face aceste teste contra-cost, în cazul în care spitalul nu putea suporta costul? Li s-au administrat antibiotice în timpul spitalizării de la Piteşti? Există un protocol, la nivel naţional, care să reglementeze situaţiile de acest tip? 

Putem spera ca măcar de acum înainte să luptăm doar cu toxina bacteriană, nu şi cu toxicitatea sistemului?