Surpriza lipsei de surpriză

Avem un mare narativ care străbate cu mare fior zilele acestea şirile spinărilor românilor. Pentru unii, fior de speranţă. Pentru alţii, de frică. E vorba de narativul surprizei.

Stai să vezi ce-o să apară! Stai să vezi ce-o să le facă Băsescu, mama lor. Stai să vezi ce-o să ne facă Băsescu, vai de mama noastră. Să vezi asul din mînecă. Să vezi dosarul, filmuleţul, bomba, mărturisirea, dezvăluirea, marele secret vinovat, micile secrete un pic mai puţin vinovate, dar mai multe.

A ieşit mai întîi Turcescu. Bomba! Dezvăluirea! Senzaţional! Nemaipomenit! Click aici pentru a afla mai multe despre dezvăluirile lui Turcescu!!

Bomba a fost un mare fîs. A fost atît de "profi" gestionată încît şi-au dat cu tabla în cap, au reuşit contraperformanţa să mişte nişte structuri dintr-o poziţie de obedienţă reticentă, plină de lehamite, într-o revoltă aproape pe faţă şi un început de trecere cu arme şi bagaje în partea cealaltă.

A venit mai apoi marele dezastru nuclear, dosarul Microsoft. Senzaţional! Bombă! Cutremurător! Click aici să afli cum Victor Ponta este implicat în acest cutremurător scandal de corupţie!

Altă bombă cu mare fîs şi cu explozie în faţă. O fi de pe vremea lui Năstase, dar e mai ales de pe vremea lui Băsescu. Şi mai ales şi mai ales, nu e Ponta, e Cocoş. Cuuuum? Cocoş??! La loc comanda! La loc comanda!! Alo, se aude! Nu e de la FBI, e de la noi! Staţi un pic, nu răniţi femeile şi copiii! Doamna Cocoş, veniţi doamnă aici, să nu vă afecteze schijele. Adăpostiţi-vă repede, puneţi-vă o cască de protecţie!

Neah, spun cîrcotaşii. Sigur va fi ceva. Atît de cutremurător şi de catastrofal şi de inevitabil încît ce a fost pînă acum e ca un pudel cuminte pe lîngă Gojira cea radioactivă, care haleşte un oraş întreg dintr-o muşcătură.

Să vezi dezastru. Să vezi salvare. Să vezi miracol. Să vezi coşmar. În funcţie de care parte a patimii politice te afli, fiecare tapiţează fraza cassandrică "Să vezi..." cu diverse epitete ba de bine, slavă Domnului, sîntem salvaţi, nu iese dictatoru Ponta, ba de foarte naşpa, să fugim, ne mănîncă, rămîne dictatoru Băsescu la butoane.

Prea puţini, trist de prea puţini fac vorbire zilele acestea de discretele semne de predare care se întîmplă, ah, se tot întîmplă. Ba publice, cu subiect şi predicat, cu şefi de structuri care dintr-o dată emit candidaturi, fraze şi acţiuni bine cumpănite. Ba private, pe la colţ de stradă, de birou, de masă, cu oameni care recunosc că gata, aţi învins, fi'r'aţi ai dracu cu melcii voştri, o să cîştigaţi. Mamă, ce campanie bună aveţi. Mamă, ce candidat fraer avem.

E un feeling de miros de resemnare în aer, pufoşii care încep să practice discret mişcarea de ridicare a mîinilor în aer, nu trage dom' Semaca, sînt eu, pesedist din tată-n fiu. Pe partea cealaltă, un feeling de miros de victorie, care unora le ia minţile, îi bagă în lipituri, ca adolescentul care vede pentru prima dată cracii goi, pulpele cărnoase. Aaaargh! Nu mai pot! Nu mai am răbdare! Învingem şi noi ceva?

Învingem. Învingem. Răbdare, că învingem. Dar, mai întîi, trebuie să băgăm în urnă. Păstraţi-vă cumpătul şi repetaţi în gînd: învingem, dar mai întîi băgăm în urnă.

Şi ţineţi minte la ce vă spune moşul probabilist. Cea mai mare surpriză va fi că, dincolo de temeri şi de speranţe, nu prea va mai fi nici o surpriză. Semnele e din ce în ce mai semne, cum ar spune analistul Gică Hagi. Surpriza lipsei de surpriză. Războiul atomic care nu va avea loc. Tătarii din deşertul lui Buzzati care iacătă pocinog că n-au mai catadicsit să dea năvală.

Dar pentru asta, totuşi, trebuie băgat în urnă.

Şi pe urmă se face şi decembre.