Supremaţia imposturii

În complexitatea imprevizibilului an 2017, demersurile inteligente pentru consolidarea rolului onest al profesioniştilor din presa scrisă şi cea electronică, de la posturile de radio şi cele de televiziune, constituie tot atâtea necesare exerciţii de comunicare modernă, în care egala prezenţă a seniorilor şi juniorilor indică un semn de înţelepciune publică.

Un areal ce oferă o tribună de semnalare mediatică a mutaţiilor din presa care se respectă, înainte de orice, pe ea însăşi, este o publicaţie atipică, cu un tiraj pe măsura celor interesaţi de urcarea treptelor spre lumina înţelegerii reciproce, nu de coborârea spre întunericimea unei dihonii vizibile încă, la nivel naţional.

Revista la care se referă aceste rânduri - ajunsă acum la numărul 5, din care am inserat trei mostre de opţiuni publicistice de interes general - cu o apariţie trimestrială, este un pariu câştigat de omul de televiziune Benone Neagoe, azi secretar general, pe merit, al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, un loc unde nu puţini utilizatori ai obsedantului EU, înţeleg, treptat, că la fel ca în oricare redacţie, şi în această coagulare profesională, NOI este cuvântul care exprimă adevărul, pentru simplul motiv că jurnalistul de ieri, ca şi cel de azi, depinde de coechipieri, aşa cum sunt ei.

Unii simpatici, pentru că împărtăşesc aceleaşi idealuri, alţii antipatici, pentru că rostesc şi opinii ostile celor obişnuiţi cu jumătăţi de adevăruri.

Lor li se adaugă aceia indiferenţi, pentru că privesc, cu milă, la gâlceava neînţelepţilor cu propria lor micime umană.

Publicaţia UZP, despre care curg aceste rânduri-gânduri, face parte din acele periodice care contează prin ideile lansate, autorii care le susţin, dar, mai ales, prin birourile oficiale în care pătrunde şi reţine atenţia celor care ştiu nu numai că sunt trecători, în vârfurile unor ierarhii instituţionale, dar au şi răbdarea de a arunca privirile spre ceea ce este nou şi merită reflecţii adecvate, fie şi pentru motivul că nimeni nu deţine adevărul absolut.

În plus, dincolo de pasiunea şi devotamentul fiecărui jurnalist, senior sau junior, pentru realitatea deloc machiată, există ceva definitoriu, intangibil, spre care toţi profesioniştii de bun simţ - dincolo de aparenţele lor publice, deseori contradictorii – tânjesc.

Şi acesta este pur şi simplu RESPECTUL.

Cine foloseşte arma cuvântului, în serviciul public al explicării unor realităţi parţial cunoscute, fără a arunca gratuit anateme, fără a se înălţa, pe el însuşi, ca buricul pământului, ştie că valoarea în aur a modestiei o întrece pe aceea în bronz a aroganţei, care nu confirmă decât apartenenţa la piticii pe care îi privim cu compasiune.

Iar lumea jurnaliştilor de azi, atâţia câţi mai sunt profesionişti de bună credinţă, nu este nici mai rea, nici mai generoasă decât societatea în care trăim, minunându-ne, deseori, de supremaţia imposturii.