Supravieţuirea Dublului D

Găsesc în arhive sonore şi însemnări personale o afirmaţie făcută acum aproape 13 ani de guvernatorul BNR, dl. Mugur Isărescu, pe atunci candidat la prezidenţiale. În noiembrie 2000, cu ocazia unei dezbateri electorale de la TVR, dl. Isărescu diagnostica una dintre maladiile cronice ale societăţii româneşti, maladie căreia îi dădea numele de cod Dublu D. Un doi în unu care înseamnă duplicitate şi demagogie.

Un Dublu D ce a supravieţuit în societatea românească, dovedindu-se mai rezistent decât şocurile de reînnoire ce s-ar fi cuvenit să fie reprezentate de integrarea în NATO şi de admiterea în UE. Într-un fel, poate că era de aşteptat să fie astfel câtă vreme cel puţin acceptarea României în UE s-a făcut mai curând tocmai graţie aceluiaşi Dublului D, ale cărui trăsături, încrengături şi efecte au fost atent analizate de politologul Tom Gallagher în cartea Deceniul pierdut al României- Mirajul integrării europene după anul 2000, apărută în 2009 la editura ALL. O carte care, recitită azi, oferă imaginea sumbră a băltirii, a incapacităţii angajării în performanţă, dacă nu chiar a nevrerii acceptării acesteia. Un Dublu D care, în cazul în speţă, ne-a făcut pe toţi, pasageri, dar mai cu seamă aviatori şi însoţitori de bord îmbarcaţi în avionul post-1989 să ne întărim convingerea că merge şi aşa.

Duplicitatea şi demagogia s-au răsfăţat pernicios zilele acestea în făţarnicele, demagogicele şi duplicitarele luări de poziţie ale politicienilor. Şi, pe cale de consecinţă, în interminabile talk show­- uri găzduite de feluritele televiziuni care mai de care mai încatenate politic. Luări de poziţie şi emisiuni referitoare la tema de maximă actualitate a Bacalaureatului 2013.

Prim-ministrul Victor Ponta l-a felicitat pe ministrul Educaţiei, dl. Remus Pricopie, între altele, pentru  eficienţa, normalitatea şi modul omenos în care a organizat şi coordonat examenul. Şi tot dl. Ponta a criticat vehement şi într-un limbaj temeinic asezonat şi îngroşat cu aditivi argumentativi de factură populistă intervenţia socotită prea dură, ba chiar neavenită a Procuratorii şi a Poliţiei în cazul scandalului cu mită şi făptuitori recrutaţi din rândul profesorilor, părinţilor dar şi al elevilor de la liceul “Bolintineanu”. Asta ca şi cum liceul în cauză nu tot parte a sistemului şi a Bacalaureatului coordonate de dl. Pricopie ar fi. Ba chiar, atunci când totuşi au admis că ceea ce s-a întâmplat la respectivul liceu bucureştean nu a fost deloc corect, reprezentanţii puterii s-au grăbit să insiste asupra caracterului pretins izolat, oricum nereprezentativ la nivel de ţară, al faptelor. Detaliu neconfirmat de informaţiile de presă, dar nici de mereu reînnoitele informaţii venite dinspre SRI care dovedesc că numai despre cazuri izolate nu poate fi vorba.

Televiziunile arondate guvernării useliste şi-au orientat şi calibrat  discursul în spiritul Telegramelor caragialiene, nepierzând ocazia de a denunţa afronturi şi violenţe şi de a trage rafale de tun asupra preşedintelui Băsescu, ce nu ar pierde nicio ocazie de a atenta la onoarea naţiunii, de a o traumatiza, de a o spiona, de a-i arăta puşcăria şi a demonstra că românii sunt proşti, asupra justiţiei ce i-ar fi în continuare aservită aceluiaşi preşedinte, asupra SRI, asupra CSM-ul fără cusur în rău, asupra Monicăi Macovei, a lui Daniel Morar şi asupra stalinismului lor pentru eternitate, un stalinism exercitat în voie şi în plină vară ba în Parlamentul european, ba la CCR, asupra dezastrului provocat de avortata reformă Funeriu, ş.a.m.d, ş.a.m.d.

În schimb, Opoziţia a practicat discursul de tip eco, mai simplu spus discursul de tipul „nici usturoi n-a mâncat, şi nici gura nu-i miroase’’ , înfierând pasul înapoi ce ar fi fost făcut în procesul de igienizare a învăţământului şi în cel al înlăturării din el a elementelor ce i-ar fi provocat creşteri nesănătoase, obeze şi înşelătoare succese. Un proces de igienizare început în timpul în care s-a aflat ea la putere şi care, neîndoielnic, ar fi învins dacă electoratul nu ar fi vrut altfel. Adică nu a mai vrut-o. Fără ca aceeaşi Opoziţie să se întrebe vreo clipă de ce a vrut electoratul astfel.

Şi tot Opoziţia a vorbit despre reîntronarea minciunii şi despre revenirea încurajată şi interesată la supremaţia şpăgii. Domnul Daniel Funeriu a afirmat chiar, evident fără a produce nicio dovadă în acest sens, că destinaţia şpăgii ar fi conturile partidelor politice. Doamna Oana Badea, secretar de stat în timpul ministeriatului Funeriu, convinsă că şi-a redobândit virginitatea vorbei şi a acţiunii după un an şi ceva de opoziţie şi de repaus vocal, a dat fuga la B1tv spre a deplânge cu lacrimi de sânge şi voce de soprană de coloratură proasta finanţare a învăţământului şi, implicit, salarizarea personalului didactic, făcându-se a uita că nimeni altul decât guvernul PDL pe care l-a reprezentat a tăiat drastic bugetul educaţiei şi tot el a diminuat iresponsabil lefurilor profesorilor. Şi tot doamna Oana Badea se pare că a uitat că ministrul căruia îi sufla răspunsurile la întâlnirile cu presa nu opunea niciun fel de rezistenţă, nici măcar una formală sau de imagine, la repetatele scăderi ale bugetului şcolii, scăderi devenite specialitatea casei în timpul catastrofalelor guvernări ale lui Emil Boc.

Bacalaureatul a trecut, cu toată demagogia şi duplicitatea aferente, dar şi cu certitudinea că ele se vor manifesta din nou ca atare în sesiunea din august. Dar, pentru că duplicitatea şi demagogia nu  intră niciodată în vacanţă în spaţiul carpato-danubiano-pontic, acestea şi-au şi găsit deja loc de etalare în universităţile, fie ele de stat sau particulare, ce îşi caută hămesite muşterii.

Unele, mai debile, mai slabe de înger, dar şi mai puţin căutate şi galonate, s-au şi grăbit să pună în practică recomandarea Ministerului ce le îngăduie să îşi recruteze viitorii studenţi pe baza notelor obţinute în cei patru ani de liceu. Extrem de guralive în a susţine principiul autonomiei universitare atunci când încarcă, în dispreţul oricăror principii de calitate, a legilor şi criteriilor ARACIS, a legilor muncii normele didactice sub pretextul crizei financiare, o criză ce nu afectează  însă cu niciun leuţ salariile, sporurile, bonusurile şi stimulentele cu care s-au autoblagoslovit conducerile lor executive dar şi fruntaşii Senatelor, respectivele universităţi au luat poziţie de drepţi şi au pus în aplicare recomandarea salvatoare. Dovedindu-şi încă o dată duplicitatea şi demagogia.

Duplicitatea şi demagogia se lăfăie însă în voie şi în universităţile mari, zise de tradiţie şi cu prestigiu, care, spre a-şi afirma respectabilitatea, au reinventat şi reintrodus, în mare grabă, concursurile de admitere. Care concursuri tot formale vor fi, cel puţin la secţiile şi specializările mai puţin în vogă, de vreme ce subiectele vor fi concepute de profesorii ce se vor lupta, omeneşte explicabil, să îşi salveze posturile.

Câtă vreme aviatorii şi însoţitorii de bord, cei mai mulţi de stânga, unii însă, cel puţin declarat, de dreapta, nu îşi vor recunoaşte, corecta şi, în cele din urmă, demagogia şi duplicitatea manifestate prin aceea că declară educaţia prioritate naţională, dar îi alocă un îngrijorător şi tot mai scăzut procent din PIB, Dublul D va rămâne simbolul simulacrului de zbor românesc. Şi nu doar al Dublului D din învăţământ.  

Cu riscul criminal ca un nou Baloteşti să se producă în orice clipă. Scandalul de la “Bolintineanu” e încă un avertisment. Oare al câtelea?