Străinii au ceva cu noi? Ce bine!

Ileana Sonnabend, în viziunea lui Andy Warhol

Suntem revoltaţi că presa din străinătate are numai ştiri negative despre români, că suntem asociaţi de obicei cu hoţia şi cerşetoria, că ziarele britanice ne văd ca pe nişte lăcuste care vin să le secătuiască resursele. Dar oare noi nu facem la fel?

Mass-media din România au realizat cu sârg materiale despre cum suntem nedreptăţiţi de presa britanică. Jurnaliştii englezi au ţopăit de bucurie că li s-a oferit un ţap ispăşitor, cotropitorul româno-bulgar, în care să investească angoasele populare legate de criză, dar şi jurnaliştii români şi-au frecat palmele de satisfacţie că li s-a pus pe tavă un subiect aşa de gras. Nu ai în fiecare zi ceva care să ne dea satisfacţia victimizării şi care să provoace o astfel de reacţie emoţională în popor. Noi suntem buni şi omenoşi, dar străinii ne persecută. Români, strângeţi rândurile întru indignare, că ăştia au ceva noi! Ideea că „toţi sunt împotriva noastră“ are mare succes la mase şi de aceea dictaturile sau discursurile naţionaliste se folosesc de ea întotdeauna.

Problema unor asemenea clişee de gândire e că realitatea nu e în alb şi negru. Ce să faci, atunci, cu zonele colorate? Pur şi simplu, le ignori.

Străinii or avea ceva împotriva noastră, dar, pe 7 ianuarie, un post de televiziune de-al lor, Mezzo, nota pe pagina sa de Facebook: „Today, the Romanian pianist Clara Haskil would turn 118!” („Astăzi, pianista româncă Clara Haskil ar fi împlinit 118 ani!“) şi apoi făcea un portret elogios al artistei care a fost supranumită „Marea doamnă a muzicii“. Credeţi că această ştire a interesat în vreun fel presa românească? Deloc! Nu intră în tiparul „străinii ne văd numai ca hoţi şi cerşetori“, deci e bună să fie ignorată. Lasă că numai ei, străinii, şi-au adus aminte de aniversarea Clarei Haskil. La jurnalele noastre de ştiri aflam, în ziua respectivă, că Victor Slav va divorţa de Bianca Drăguşanu.

Tot aşa, pe nimeni din presa românească nu interesează ştirea că Museum of Modern Art (MoMA) din New York, cel mai important muzeu de artă modernă din lume, îi dedică o expoziţie specială româncei Ileana Sonnabend. Respectiva doamnă a fost una dintre cele mai importante promotoare a artei plastice, din lume. Americanii o elogiază, noi ne facem că plouă. De fapt, nici nu am auzit de această Ileana Sonnabend. Nu ştim noi de-ăstea, pe noi ne interesează numai personajele de pe malurile Dâmboviţei. Mărunţele şi de mucava. Ca şi noi, de altfel.

Veţi spune, desigur, că presa e de vină. Aşa e. Dar trebuie adăugat că nici publicul nu e mai breaz: articolaşul în care am scris că Mezzo şi-a amintit de Clara Haskil a avut doar câteva zeci de vizualizări.