STENOGRAME Cum le „dicta” Adrian Duicu unor jurnalişti locali să afle informaţii despre un control la Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, i-ar fi pus pe doi jurnalişti locali să afle informaţii privind o anchetă a Corpului de control al Ministerului de Interne ce viza poliţia locală după ce Ştefan Ponea, cel pe care Duicu voia să-l avanseze la Poliţie Română, ar fi fost reclamat de deputatul Mihai Stănişoară.

Potrivit unor stenograme obţinute de hotnews.ro, pe 29 iunie 2013, Adrian Duicu ar fi fost informat în legătură cu o anchetă a Corpului de control al ministrului de Interne ce viza politia locală. Din discuţiile cu mai mulţi interlocutori, reiese că era vorba despre o anchetă cu „şefu' ăl mare (...) Ponea”, pe care Duicu o asociază cu „problema cu Stănişoară (Mihai Stanişoară, deputat de Mehedinţi - n.r.), cu reclamaţia lu' Stănişoară la ministru' vis-a-vis de beţiile ăstora de-acolo”.

Anchetatorii precizează că, după ce ar fi aflat de controlul respectiv, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi ar fi dat mai multe telefoane, într-un interval foarte scurt, printre persoane contactate fiind şi doi jurnalişti, respectiv Adrian Bidilici şi Mihai Bădescu. 

După cum reiese din stenograme, Duicu le-ar fi ordonat celor doi să îl sune pe un reprezentant al echipei de control, să se prezinte nu ca ziarişti locali, ci ca jurnalişti de la B1 TV şi Realitatea TV, respectiv România TV şi să ceară socoteală pentru desfăşurarea respectivului control la „comanda politică”. 

Oficialul care urma sa fie contactat era prezentat de Adrian Duicu drept „adjunctul Corpului de Control de la ministru' de Interne”, funcţie ocupată, din februarie 2013, de Valeriu Bebereche.

În stenograme, unul dintre cei doi îl sună înapoi pe Adrian Duicu şi îi spune cum s-a desfăşurat discuţia. Celălalt jurnalist ar fi declarat astăzi pentru hotnews că l-a sunat pe „reprezentantul Guvernului" după discuţia cu „prietenul" său Duicu. 

Pe 29 iunie 2013, Adrian Duicu îl sună pe Mihai Bădescu şi poartă următoarea discuţie:

Adrian Duicu: Notează un număr de telefon urgent!

Mihai Bădescu: Numai puţin.

Adrian Duicu: (...)

Mihai Bădescu: Ok.

Adrian Duicu: Asculta-mă! BEBE RECHE se numeşte. BEBE RECHE.

Mihai Bădescu: Da.

Adrian Duicu: Este de la Corpul de Control. Îl suni acuma, în secunda asta! Este adjunctul Corpului de Control de la ministru' de Interne.

Mihai Bădescu: Da?

Adrian Duicu: Spui: «Aţi venit în control la... e problemă cu Stănişoară, cu reclamaţia lu' Stănişoara la ministru' vis-a-vis de beţiile ăstora de-acolo! E corect să fie controlaţi sâmbătă, duminică?»Şi spui că eşti de la România TV.

Mihai Bădescu: Am înţeles. Bine.

Adrian Duicu: Acuma-l suni! În momentu' ăsta!

Mihai Bădescu: Bine. Bine.

Adrian Duicu: «Sunt de la România TV, ştiu că sunteţi în control aicea».

Mihai Bădescu: Domnu' Reghe? Da?

Adrian Duicu: BEBE REGHE! ... Nu. BEBE REICHE.

Mihai Bădescu: BEBE REICHE.

Adrian Duicu: Da.

Mihai Bădescu: Bun.

Adrian Duicu: Îi spui: «De la România TV, uite aşa, aşa, ştiu că aţi venit în control, domnu' Stănişoară se plânge pe la Bucureşti pe la ministru de chestia că l-au oprit ăştia băut. Vi se pare corect dacă sunt băuţi ăia să fie luaţi în control sau nu?».

Mihai Bădescu: Bine, domn' preşedinte.

Adrian Duicu: Te rog mult de tot. Şi sună-mă înapoi. Da' sună acuma!

Mihai Bădescu: Ok. Bine.

Ulterior, după ce Mihai Bădescu şi-ar fi dus la capăt „porunca”, îi sună pe Duicu pentru a-i comunica ce a discutat cu reprezentantul Givernului.

Mihai Bădescu: Cu stimă! L-am sunat.

Adrian Duicu: Aşa?

Mihai Bădescu: Şi n-a vrut să-mi recunoască... Mă rog, l-am întrebat eu: «Domne', cum e posibil? Veniţi astăzi de la Bucureşti pentru anchetă? Poliţiştii ăia nu-s vinovaţi cu nimic! Nu! Că sunt nişte verificări de rutină... Domne', eu am informaţii că aţi venit la Mehedinţi ca să anchetaţi nişte poliţişti care au oprit în trafic nişte membri PNL!»

Adrian Duicu: Îhi.

Mihai Bădescu: Deci, cam asta a fost discuţia. Nu. Nu... «Aş vrea o declaraţie de presă în sensu' ăsta. Nu pot să vă dau nicio declaraţie de presă, pentru mai multe detalii, luaţi legătura cu purtătorul de cuvânt al ministerului». Şi cam asta a fost. După aceea, mi-a închis. Mă rog... Eu sper sa-i fi speriat un pic intervenţia presei. Iar dacă se lasă cumva cu repercusiuni asupra băieţilor, mâine...

Adrian Duicu: 100%! Mai stăm puţin şi-ţi spun mai încolo.

Mihai Bădescu: Bun.

Adrian Duicu: Da? Bine, Mihai.

Mihai Bădescu: Bun. Bun.

În aceeaşi zi, Adrian Duicu îl sună pe jurnalistul Adrian Bidilici, cei doi purtând următoarea discuţie:

Adrian Bidilici: Da, domn' preşedinte.

Adrian Duicu: Ia scrie un număr de telefon...

Adrian Bidilici: O secundă... Ia...

Adrian Duicu: Dar repede... (...). BEBEREICHE se numeşte... BEBEREICHE...

Adrian Bidilici: BEBEREICHE...

Adrian Duicu: Îi spui că eşti de la B1. Îl suni pentru faptul că... cum l-a sunat şi România TV, pentru faptul că ai auzit că au venit acolo în control pentru faptul că Mitu şi Stănişoară... ăştia au fost beţi la volan şi Stănişoară a reclamat pe la Bucureşti... s-a lăudat Stănişoară că a reclamat pe la Bucureşti, peste tot, că vine sa-l schimbe pe Ponea pentru treaba asta.

Adrian Bidilici: Îhi. Şi eu îl sun de la Realitatea şi B1 TV să-l întreb cum e.

Adrian Duicu: Da. Cum e treaba asta. Pentru că Stănişoară deja se laudă acum în oraş că aţi venit în oraş şi faceţi treaba asta şi vrem să intraţi în direct cu B1 şi cu Realitatea.

Adrian Bidilici: Am înţeles.

Adrian Duicu: Şi spui că Stănişoară se laudă prin oraş, tot oraşu'... de ieri se laudă! Şi ai fost foarte curios să vezi dacă lucrurile se întâmplă aşa. Spui că a fost la ministru ieri. Avem informaţia clară că a fost la ministru ieri. Da? La ministru' de Interne. Şi aţi venit la comandă politică aicea să executaţi oamenii pentru faptu' că... Spui: Colegi din poliţie sunt speriaţi de faptu' că nu vor să facă...

Adrian Bidilici: Am înţeles. Hai că-l sun şi te sun imediat.

Adrian Duicu: Şi după aia-i spui unde-l aştepţi ca să-i iei un interviu.

Adrian Bidilici: Ok. Am înţeles. Imediat. Gata.

Cum comentează cei doi jurnalişti 

Întrebat joi de ce a răspuns ordinelor date de Adrian Duicu, jurnalistul Mihai Bădescu a precizat, mai întâi, „de teamă”, iar apoi a precizat că întrebările pe care le-a pus reprezentantului guvernului „nu au fost întrebări care să intimideze în vreun fel" ancheta, aşa cum sugera Duicu, arată hotnews.ro. 

„L-am sunat pe acel domn din considerente pur jurnalistice şi nu pentru că m-a pus Adrian Duicu. Un control al Corpului de Control al ministrului într-un judeţ, care viza o presupusă infracţiune a unor poliţişti, reprezenta un subiect de presă. Că informaţia a venit de la Adrian Duicu e foarte adevărat, dar în acelaşi timp, ca jurnalist, trebuia să mă interesez ce viza acea anchetă. Iar discuţiile purtate de mine cu reprezentantul Guvernului, întrebările adresate acestuia au fost strict legate de obiectul anchetei, nu au fost întrebări care să intimideze în vreun fel acea anchetă. Iar discuţia a fost scurtă. Reprezentantul Guvernului mi-a spus ce viza acea anchetă şi că mai multe informaţii voi putea obţine la finalizarea ei. Un argument suficient că nu am servit interesele cuiva cred eu că este faptul că acel control nu a fost în niciun fel reflectat în presă. Nu am scris nici în ziua respectivă, nici în zilele următoare despre acea poveste, deci nu am scris nimic în favoarea lui Adrian Duicu, cum se presupune că aş fi acţionat”, a declarat Bădescu.

De asemenea, Adrian Bidilici a spus că Duicu i-a relatat, ca „prieten”, o situaţie, nefiind vorba de o comandă a acestuia. Acesta a spus că nu vede „niciun fel de problemă” în această situaţie.

„Între mine şi domnul Adrian Duicu a existat întotdeauna o relaţie de prietenie pe care nu am negat-o şi nu o voi nega niciodată. Omul pur şi simplu îmi relata o situaţie. Noi la postul de televiziune (local - n.r.) aveam corespondenţe şi la B1 şi la Realitatea, nu era niciun fel de problemă. Aveam frecvent discuţii, aşa se face între prieteni. Şi nu doar cu domnul Adrian Duicu, ci şi cu alţi prieteni. Da, l-am sunat pe respectivul (reprezentantul echipei de control - n.r.), am constatat cum stau lucrurile, am constatat că nu era un abuz, ci un control de rutină. Suspiciunea exista, pentru că era vorba despre un control în weekend, în afara orelor de program şi erau oameni din conducerea inspectoratului care susţineau că respectivul "Bebe Reiche" a venit la ordinul lui Mihai Stănişoară, care vorbea cu câteva zile înainte ca va veni un control”, a spus Bidilici.

Jurnalistul Bidilici a mai adăugat că în acest moment nu mai transmite corespondenţe nici pentru B1 TV şi Realitatea TV.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Un nou mandat de arestare pentru Duicu, Ponea şi Popescu

Victor Ponta spune că a avut o „relaţie foarte bună” cu Adrian Duicu

SERIAL „ADEVĂRUL“ Toate vilele baronilor din România. Adrian Duicu, baronul închis de la Mehedinţi, nu a plecat din casa părintească

Pe cine trage Duicu după el. Nume importante în dosar, legături periculoase

Baronul din Mehedinţi, Adrian Duicu, făcea trafic de influenţă la Guvern pentru şeful poliţiei judeţene

Mehedinţi - câmp de luptă între doi baroni locali: Duicu şi Stănişoară

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite