Jurnalistul Andrei Bădin, urmărit penal după ce ar fi primit mită 5.000 de lei de la baronul mehedinţean Adrian Duicu

0
0

Realizatorul TV Andrei Bădin este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), după ce ar fi primit mită 5.000 de lei pentru a nu continua o campanie de presă în care era vizată Rovana Plumb, atunci ministru al Mediului. Procurorii i-au adus deja la cunoştinţă jurnalistului acuzaţiile aduse.

Potrivit anchetatorilor, „în luna august 2013 Andrei Dan Bădin, realizator al unei emisiuni televizate, difuzată de un post de televiziune naţional, a pretins şi primit de la un denunţător suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care viza, la acel moment, pe Ministrul Mediului şi al Schimbărilor Climatice”.

Potrivit unor surse judiciare, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, ar fi formulat un denunţ la DNA în care ar fi susţinut că i-a transferat lui Andrei Bădin 5.000 de lei, pentru ca acesta să nu facă dezvăluiri despre ministrul Rovana Plumb.

Postul de televiziune B1 TV a anunţat, printr-un comunicat de presă, că a decis să suspende activităţile realizatorului din emisiunile postului.

 „În urma informaţiilor apărute în presă privind o posibilă punere sub învinuire penală a jurnalistului Andrei Bădin, televiziunea a hotărât ca, până la clarificarea situaţiei de către organele competente, să suspende atât apariţia sa în emisiunile televizate ale postului, cât şi implicarea în deciziile editoriale”, a transmis B1 TV.

De asemenea, postul de televiziune a precizat că „Andrei Bădin beneficiază în mod firesc de prezumţia de nevinovăţie şi suntem convinşi că va lămuri acuzaţiile care i se aduc. Totuşi, din respect pentru telespectatorii noştri, simpla suspiciune de încălcare a codului deontologic al profesiei de jurnalist ne-a determinat să luăm, de comun acord cu Andrei Bădin, decizia de retragere a sa din emisiunile postului”.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Un nou mandat de arestare pentru Duicu, Ponea şi Popescu

Victor Ponta spune că a avut o „relaţie foarte bună” cu Adrian Duicu

SERIAL „ADEVĂRUL“ Toate vilele baronilor din România. Adrian Duicu, baronul închis de la Mehedinţi, nu a plecat din casa părintească

Pe cine trage Duicu după el. Nume importante în dosar, legături periculoase

Baronul din Mehedinţi, Adrian Duicu, făcea trafic de influenţă la Guvern pentru şeful poliţiei judeţene

Mehedinţi - câmp de luptă între doi baroni locali: Duicu şi Stănişoară

Mai multe - Evenimente

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite