Românii din Timoc pregătesc alegerile pentru consiliile minorităţilor
0În 2014, în Serbia vor avea loc noi alegeri pentru consiliile minorităţilor naţionale. Românii din Timoc speră să obţină controlul Consiliului Naţional al Minorităţii Vlahe, după ce, în 2010, prin fraudă, partidele sârbeşti au “deturnat” această instituţie.
Prezent, recent, la Bucureşti, unde a avut o serie de întâlniri cu oficiali ai Departamentului politici pentru relaţia cu românii de pretutindeni (DPRRP), Bojan Barbucic (Bărbuţă, după numele românesc), preşedintele organizaţiei Iniţiativa Românilor din Serbia, a declarat că alegerile de anul viitor pentru consiliile minorităţilor naţionale din Serbia sunt cruciale pentru românii din Timoc. Etnicii români din Valea Timoc se bucură de sprijinul oferit de comunitatea românească din Voivodina (Banatul sârbesc).
“Din păcate, românii din Timoc nu au niciun reprezentant în Consiliul Naţional al Minorităţii Vlahe. Ne pregătim pentru alegerile de anul viitor, ca prin eforturile comune cu fraţii noştri din Banat, să reuşim să intrăm în Consiliu şi să spunem că vlah înseamnă, de fapt, român”, a declarat Bojan Barbucic.
Înfiinţată în mai 2012, Iniţiativa Românilor din Serbia se doreşte a fi “o contrapondere la Consiliul Naţional al Minorităţii Vlahe, care susţine că limba maternă a timocenilor este vlaha şi care încurajează utilizarea alfabetului chirilic”.
Alegerile din 2009, fraudate de statul sârb
Potrivit legislaţiei din Serbia, minorităţile sunt reprezentate de consilii naţionale. La ultimele alegeri, cele din mai 2010, Consiliul Naţional al Minorităţii Române, din Valea Timocului, a fost preluat prin fraudă de membri ai partidelor sârbe, titulatura fiind schimbată imediat în “Consiliul Naţional al Minorităţii Vlahe”.
Noul Consiliu şi-au propus standardizarea „limbii vlahe” şi a eliminat directiva emisă de fosta conducere, care stipula că limba maternă a etnicilor din Timoc este româna. Pentru a se face diferenţa faţă de români, a fost adoptat un alfabet chirilic, prezentat drept „alfabet vlah”.