Procurorii au pus sechestru pe bunurile şi conturile lui Mircea şi Vlad Cosma, în dosarul de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii anticorupţie au pus sechestru asigurător pe bunurile imobile şi pe conturile tuturor inculpaţilor din dosarul de corupţie în care sunt urmăriţi penal preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma şi fiul acestuia, deputatul Vlad Cosma, parlamentarul contestând decizia în instanţă.

UPDATE Judecătorii instanţei Supreme au respins cererea DNA de prelungire a arestului în cazul lui Răzvan Alexe, cercetat în dosarul de corupţie în care sunt urmăriţi penal preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma.

„Respinge propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive a inculpatului Alexe Răzvan începând cu data de 12 martie 2014 până la data de 10 aprilie 2014”, se arată într-o decizie de luni a Înaltei Curţi.

Totodată, judecătorii Curţii Supreme au admis propunerea de prelungire a arestului la domiciliu în cazul lui Daniel Alixandrescu, director al Direcţiei Patrimoniu din Consiliul Judeţean Prahova, inculpat în acelaşi dosar. Măsura în cazul lui Alixandrescu a fost dispusă din 14 martie până la 12 aprilie.

Decizia instanţei supreme nu este definitivă, atât DNA cât şi cei doi inculpaţi putând formula o contestaţie, la Completul de cinci judecători.

Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti, Lucian Onea, a declarat marţi, citat de Mediafax, că procurorii au instituit sechestru asigurator pe bunurile tuturor inculpaţilor din acest dosar.

Potrivit acestuia, măsura a fost instituită asupra unor imobile şi unor conturi bancare care aparţin tuturor celor patru inculpaţi - Mircea Cosma, Vlad Cosma, Răzvan Alexe şi Daniel Alixandrescu, director al Direcţiei Patrimoniu din Consiliul Judeţean Prahova.

Deputatul Vlad Cosma a contestat în instanţă decizia procurorilor de a impune măsura asiguratorie asupra bunurilor sale, procesul înregistrat la Curtea Supremă urmând să se judece miercuri. Vlad Cosma este singurul dintre cei patru inculpaţi care a contestat în instanţă sechestrul asigurător.

Totodată, Răzvan Alexe, cel de la care a pornit dosarul de corupţie al lui Mircea şi Vlad Cosma, a fost scos, luni seară, din arest preventiv şi plasat în arest la domiciliul său din Ploieşti, în urma unei decizii definitive a Instanţei Supreme.

Alexe fusese arestat preventiv în luna noiembrie a anului trecut, după ce a fost reclamat la DNA de patronul unei firme de construcţii şi întreţinere de drumuri care are contracte cu Consiliul Judeţean Prahova şi care l-a acuzat de trafic de influenţă.

Instanţa Supremă a dispus, de asemenea, prelungirea duratei de arest la domiciliu pentru Daniel Alixandrescu, inculpat în acelaşi dosar sub acuzaţiile de luare de mită şi abuz în serviciu.

Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, este urmărit penal sub acuzaţiile de luare de mită şi abuz în serviciu, iar fiul său, deputatul Vlad Cosma, este pus sub urmărire penală pentru trafic de influenţă, fiind acuzaţi că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentanţii unor societăţi comerciale, denunţători în cauză.

„Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel încât societăţile respective să obţină de la instituţia publică lucrări şi servicii curente supraevaluate, de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, dar şi decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare. Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentând «comisioanele» conform înţelegerilor cu cei doi inculpaţi”, susţin procurorii DNA.

Camera Deputaţilor a respins, prin vot secret, ridicarea imunităţii deputatului PSD Vlad Cosma, urmare a unei cereri referitoare la încuviinţarea arestării preventive.

Mircea Cosma, în vârstă de 68 de ani, se află la al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Afaceristul Răzvan Alexe, în arest la domiciliu. Judecătorii au înlocuit măsura arestului preventiv

Senatorul Daniel Savu va coordona PSD Prahova. Mircea Cosma va fi operat pe cord

Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, rămâne în libertate, sub control judiciar

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite