Percheziţii la Primăria Chiajna şi la clubul sportiv Concordia Chiajna. Primarul, ridicat şi dus la audieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Şase percheziţii au avut loc miercuri la Primăria Chiajna, la clubul sportiv Concordia Chiajna şi la domiciliile a patru persoane, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani în care prejudiciul depăşeşte 35 de milioane de lei.

UPDATE Mircea Minea, primarul din Chiajna, a fost ridicat de mascaţi şi dus la audieri.

Mircea Minea, primarul comunei ilfovene Chiajna este considerat de poliţişti principalul suspect în acest caz. În perioada 2011 - 2015 el ar fi dispus mai multe sponsorizări făcute de primărie pentru clubul sportiv pe care îl conducea în calitate de preşedinte. Sponsorizările, spun anchetatorii, au fost făcute ilegal.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, clubul are în administrare şi un hotel care a fost însă cedat unuia dintre consilierii locali ai primăriei. Poliţiştii spun că unitatea de cazare a încasat bani pentru servicii hoteliere pe care le-a facturat însă cu ajutorul a două firme fantomă şi astfel s-au sustras de la plata taxelor şi a impozitelor.

Prejudiciul estimat în acest moment de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din Ilfov ajunge la 35 de milioane de lei. 

În total vor fi puse în aplicare 11 mandate de aducere iar persoanele vor fi audiate, la finalul percheziţiilor, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie din Ilfov.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite