Paramilitar sârb, care spiona baza NATO de la Mihail Kogălniceanu, declarat indezirabil în România

Paramilitar sârb, care spiona baza NATO de la Mihail
Kogălniceanu, declarat indezirabil în România

Bratislav Zivkovic (rândul de sus, mijloc) a participat la conflictul din Crimea, de partea forţelor ruse

Curtea de Apel Bucureşti a dispus, marţi, măsura declarării ca indezirabil, pentru o perioadă de 15 ani, din considerente de securitate naţională, a lui Bratislav Zivkovic (42 de ani), cetăţean sârb, care ar fi spionat baza militară de la Mihail Kogălniceanu.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Admite cererea. Declară ca indezirabil pentru un interval de 15 ani pe pârâtul Bratislav Zivkovic. Dispune ca părăsirea teritoriului României să se facă de îndată. Hotărârea se comunică Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pârâtului şi Inspectoratului General pentru Imigrări. Executorie“, se arată în decizia Curţii de Apel.

Bratislav Zivkovic a fost monitorizat de Serviciul Român de Informaţii în timp ce culegea informaţii despre baza NATO de la Mihail Kogălniceanu (Constanţa), dar şi despre sistemul de radare de pe coasta Mării Negre. Sârbul era interesat să obţină informaţii tehnice despre sistemul de radare de pe litoral (caracteristice tehnice, date amplasament etc.).

Zivkovic locuieşte în Bulgaria şi trecea frecvent graniţa în România, ceea ce a trezit suspiciuni. Mai exact, Zivkovic a avut cinci intrări pe teritoriul României, în lunile mai, iulie, octombrie şi noiembrie 2017.

Potrivit autorităţilor române care l-au interceptat, Bratislav Zivkovic a încercat să pună pe picioare o reţea informativă pentru identificarea persoanelor cu acces în facilităţi militare NATO şi SUA, identificarea locaţiilor, recunoaşterea în teren, studiul de obiectiv şi marcarea GPS a poziţiilor obiectivelor vizate.

„Toate acţiunile acestuia derulate în România au avut un caracter clandestin şi un modus operandi specific activităţilor de spionaj. Bratislav Zivkovic ştie inclusiv să utilizeze sisteme de comunicaţii criptate şi anonimizate”, au explicat în faţa magistraţilor reprezentanţii SRI care au cerut ca acesta să fie declarat idezirabil.

Criminal de război, în Ucraina

Bratislav Zivkovic este un personaj cunoscut în Serbia şi nu numai. El este comandantul organizaţiei de cetnici din Serbia „Cetniciki Pokret“, cunoscută ca fiind una paramilitară cu orientări naţionalist-şoviniste. Militar de carieră, Bratislav Zivkovic a participat la toate conflictele armate din zonă (Bosnia, Kosovo, Ucraina), primind, pentru activitatea desfăşurată, patru decoraţii din partea Federaţiei Ruse.

„Această organizaţie este cunoscută ca fiind una paramilitară, cu orientări naţionalist-şoviniste. În perioada 2014-2015, cetăţeanul sârb Bratislav Zivkovic a participat de partea separatiştilor pro-ruşi, alături de alţi voluntari ruşi, membri ai aceleiaşi organizaţii. În cursul anului 2017, Bratislav Zivkovic s-a deplasat de mai multe ori în România cu scopul de a întreprinde activităţi de scurgere de informaţii, care potrivit cadrului legal constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale”, a declarat consilierul directorului SRI, Ovidiu Marincea.

La 26 de ani, Bratislav Zivkovic s-a înrolat, ca voluntar, în conflictul din Bosnia şi Herţegovina. La 28 de ani, s-a alăturat Brigăzii 63 şi a luptat în conflictul Bosnia - Kosovo. Un an mai târziu, la 29 de ani, a activat în Croaţia. Între 1998-1999 a activat în Kosovo şi Metohia.

În perioada 2014 - 2015, Zivkovic a participat la conflictul din Ucraina de partea forţelor ruse, alături de voluntari ai Mişcării Cetnice.

Din acest motiv, el se află pe lista criminalilor de război publicată de „Centrul de cercetare a crimelor împotriva securităţii naţionale a Ucrainei, păcii, umanităţii şi dreptului internaţional pentru informarea autorităţilor de aplicare a legii şi a serviciilor speciale cu privire la teroriştii pro-ruşi, separatişti, mercenari şi criminali de război“.  

Pentru activitatea desfăşurată în Rusia, Crimeea şi Novorusia, membrilor Mişcării Cetnice le-au fost acordate medalii („Pentru a treia apărare a Sevastopolului“, oferită de Crimeea, „Pentru revenirea Crimeei“, oferită de Ministerul Apărării din Rusia) şi diferite însemne militare.

Zivkovic este un apropiat al lui Aleksandar Sindjelic, un naţionalist sârb supectat de legături cu autorii puciului eşuat din Muntenegru, cu scopul de a împiedica această ţară să intre în NATO.  

 

citeste totul despre: