Dintre toate mesajele străzii, acesta rămâne, ca un refren obsedant: „Noaptea, ca hoţii!“. În disperarea de a ieşi mai repede din case, oamenii au rupt cutiile de carton de la plasme şi de la cuptoarele cu microunde şi au scris pe ele mesaje. Când n-au mai putut de adrenalină şi dispreţ, le-au aruncat şi au început să tragă cu mâinile de porţile guvernului. Şi-au spart telefoanele că le tremurau degetele, s-au prins cu ghearele de fiecare megabit de reţea şi au postat. „Ieşim din bulă, să vă luăm la pulă“, a strigat cineva şi nici măcar n-a fost amuzant, pentru ăsta era sentimentul. Au urlat ca nebunii, cum urlă oamenii când le ia foc casa. Ce-a fost aseară în Piaţa Victoriei n-a fost un protest cu lideri şi portavoce, a fost o adunătură de indivizi scoşi din minţi.

Şi niciodată în istoria postcomunistă a României, relaţia dintre om şi stat nu a mai fost aşa. S-a ieşit în stradă de foame, de tristeţe, de frică, de indignare. Aseară, oamenii au fost azvârliţi în stradă de suflul unei explozii televizate de hoţie, aroganţă şi prostie. Şi nu mai e vorba de oamenii care au copii şi se gândesc la viitorul lor. E vorba de toată lumea: de la adolescenţi la pensionari. Pur şi simplu, e de nesuportat noaptea asta, cu hoţii ăştia. Bună dimineaţa, avem ceva de făcut astăzi.