IPJ Dolj anchetează felul în care a fost gestionat de Poliţia locală cazul tinerei din Dioşti ameninţate cu moartea de fostul iubit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Poliţiei Judeţene Dolj a demarat cercetări după ce o tânără, prietenă a Luizei Melencu, fata care a fost răpită şi sechestrată de Gheorghe Dincă, a declarat că a fost avertizată de  poliţia locală cî va primi amendă fiindcă a sunat de două ori la 112, într-o situaţie în care era în pericol.

Conducerea Poliţiei Judeţene Dolj (IPJ Dolj) a anunţat că efectuează cercetări după ce tânăra din comuna Dioşti a spus că a sunat la 112 în momentul în care era în pericol, când fostul prieten a intrat în locuinţa ei  înarmat cu un par şi un briceag. Fata spune că iniţial apelul ei la 112 nu a fost luat în considerare de autorităţi şi că a mai sunat încă o dată la numărul de urgenţă. După ce a sunat a doua oară la 112, după aproximativ o oră a venit un echipaj de poliţie care i-au spus că o pot amenda fiindcă a cerut ajutorul, conform news.ro. 

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Dolj au anunţat, luni, că la Postului de Poliţie Dioşti este în lucru un dosar de violare de domiciliu şi ameninţare.

„Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public, cu privire la cele sesizate de o tânără de 16 ani, din Dioşti, în prezent, la nivelul Postului de Poliţie Dioşti se află în lucru un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi ameninţare. Plângerea a fost depusă împotriva unui tânăr de 22 de ani, din aceeaşi localitate, care la data de 4 iulie ar fi pătruns în locuinţa celei în cauză şi ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Dolj.

Aceştia au precizat că, în acest caz, conducerea Poliţiei Judeţene a trimis o echipă la Postul de Poliţie Dioşti pentru a verifica atitudinea pe care ar fi avut poliţiştii în cazul plângerii făcute de tânăra respectivă.

„Având în vedere faptul că au fost semnalate şi alte aspecte referitoare la conduita poliţiştilor care au intervenit la eveniment, în cauză, conducerea inspectoratului a dispus deplasarea la Postul de Poliţie Dioşti a şefului de secţie şi a unei echipe de control, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, care va verifica toate aspectele sesizate. Urmează ca, în funcţie de rezultatul verificărilor, să fie dispuse măsurile legale", arată sursa citată.

Totodată, Poliţia Dolj precizează că la nivelul instituţiei au fost realizate în mod constant instruiri cu privire la modul de intervenţie la evenimente.

„Comportamente precum cele prezentate nu sunt tolerate la nivelul instituţiei noastre, urmând a fi dispuse măsuri drastice, în situaţia în care acestea se adeveresc", au mai spus reprezentanţii Poliţiei Judeţene Dolj.

Izabela Biră, o prietenă a Luizei Melencu, fata dispărută în aprilie despre care Gheorghe Dincă susţine că a ucis-o, s-a despărţit recent de prietenul ei, pe motiv că devenise gelos şi o bătea, iar acesta îi transmite ameninţări, inclusiv cu moartea. În 4 iulie, el ar fi intrat în curtea locuinţei fetei, înarmat cu un par şi un briceag, însă nu a reuşit să spargă uşa şi a fugit atunci când a văzut că Izabela nu era singură, ci cu vărul ei şi soţia acestuia. Fata a sunat la 112, dar susţine că nici după o oră nu venise vreun echipaj de Poliţie, astfel că a sunat din nou la 112. Ulterior, când au ajuns poliţiştii, aceştia i-ar fi reproşat că a sunat de două ori, spunând că o pot amenda, potrivit libertatea.ro.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite