FOTO VIDEO De prea mulţi ani „ne batem” cu oamenii şi cu situaţiile lui „Las’ că merge şi aşa”. Ba uite că nu mai merge aşa!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii de pretutindeni îşi vor ţara înapoi. În Leeds, UK, sute de români din Sheffield, Lincoln, York, Bradford, Huddersfield şi alte oraşe şi orăşele, stau azi la coadă – „că doar aşa e învăţat românul, să stea la coadă”, spune unul dintre ei – pentru a-şi putea exercita dreptul la vot.


Unii veniseră în Leeds chiar dacă Londra le era mai aproape. „Plătim în plus la autocar/benzină, dar economisim vreo 5 ore. Avem şanse mai mari să votăm aici”, îmi explică un grup de patru tineri. M-a prins un drag teribil de ei. De ei şi de mamele şi tăticii cu copii mici şi foarte mici, presăraţi prin mulţime. M-a prins un drag de noi. Eu am fost cumva norocoasă. Învăţ în Leeds. Dar oamenii ăştia au plătit ca să vină să voteze şi aveau  un soi de agitaţie specială în sinea lor. Se vedea pe noi cum simţim că votul nostru contează!

Două ore am stat la coadă. Două ore în care românii veneau şi veneau şi veneau. Dar atmosfera era una plăcută, calmă, caldă, deşi afară era frig. Aburi mari ne ieşeau din gură, când povesteam cum am ajuns în Anglia, şi din paharele de cafea sau de ceai cald. Eram solidari unii cu alţii, împărţeam declaraţiile de răspundere de la MAE, pe care mulţi dintre noi le aveam printate, şi pixurile între noi.

Cand am înaintat, ne-am dat seama că un domn român din secţia de vot ieşea regulat şi se asigura că fiecare dintre noi are acel formular de la MAE. Am mai fost organizaţi de data asta?!

Nu vă supăraţi. Pentru ce staţi la coadă?” – ne întreabă din când în când nişte trecători englezi cu ochii mari. Le explicăm entuziaşti că azi ne alegem preşedintele. În spate, alţii ne întreabă curioşi de ce nu votăm online. E ceva în neregulă cu votul electronic? Zâmbim. Ei nu ştiu. Şi ei nu au experienţa statului la cozi...

image
image
image
image

Era ora trei fix (17.00 ora României). 760 de romani votaseră în Leeds – adică cu aproape 200 mai mulţi decât au votat în primul tur toată ziua. Alte câteva sute încă aşteptă afară. Dar la Leeds e bine, faţă de ce vedem în alte oraşe. Unii spun că e bine pentru că aşa au vrut „ei” să fie. Au scos secţia de vot de la Manchester unde sunt mai mulţi români stabiliţi...

Să câştige cine vrem noi să câştige. Dar acest noi să fie „mult”! Trebuie să ne facem preşedintele răspunzător în faţa noastră. Dar ca asta să se întâmple ne trebuie mult mai mult de jumătate din electorat prezent la urne!

Românii de pretudindeni îşi vor ţara înapoi. Cum arată coada din Leeds, UK

Românii de pretutindeni îşi vor ţara înapoi. Cum arată coada din Leeds, UK

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite