Iar despre educaţie sexuală! De ce şi cum?
0
Sănătatea tinerilor şi educaţia pentru sănătate nu sunt opţionale. Tinerii din România au nevoie de educaţie despre sexualitate, sănătate reproductivă şi respectarea drepturilor sexuale.
România are cea mai mare rată de feritilitate la adolescente din Uniunea Europeană. În 2013, 31 din 1000 de fete au devenit mame înainte de a împlini 19 ani. Numărul acestora nu a mai scăzut din 2007. Mai mult, în ultimii ani, adolescentele de 15-19 ani au contribuit cu 10% la totalul avorturilor înregistrate anual [1], iar recent, Mediafax a anunţat că doar în 2014, 18.600 de tinere care aveau vârsta până în 19 ani au născut, 662 dintre acestea înainte să împlinească 15 ani.
Ce e de făcut?
Educaţia despre sexualitate trebuie să fie inclusă în curriculum-ul şcolar obligatoriu, accesibilă pentru toţi elevii, înainte ca aceştia să devină activi sexual.
României îi lipseşte un plan strategic, cu obiective măsurabile, pentru a avansa sănătatea reproductivă şi drepturile sexuale. Deşi cuprinsă în Strategia de Sănătate 2014-2020 (un obiectiv fiind reducerea numărului de sarcini şi avorturi la adolescente, OS 1.2), educaţia sexuală este menţionată fugitiv. Este prevăzută colaborarea Ministerului Sănătăţii cu Ministerul Educaţiei „În măsura în care se are în vedere creşterea nivelului de cunoştinţe privind sănătatea reproducerii la tinerii adolescenţi”. Obiectivului îi lipsesc însă indicatori, nefiind măsurabil.
Educaţia sexuală nu face parte din curriculum-ul obligatoriu, există totuşi o materie opţională, „Educaţie pentru sănătate” (autorizată în 2004 prin OM nr. 4496 /11.08.2004), care include şi un capitol dedicat „sanătăţii reproducerii şi a familiei”.
Teoretic, toţi elevii pot alege această materie, însă există un „dar”. Lista materiilor opţionale este întocmită/aprobată de către Consiliul de administraţie al fiecărei şcoli, luându-se în calcul şi disponibilitatea resurselor umane şi materiale. Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în anul şcolar 2014-2015, opţionalul de Educaţie pentru sănătate s-a desfăşurat în 2558 de unităţi de învăţământ preuniversitar [2]. Ceea ce nu ne spune acest număr este:
1. Care este raportul între şcoli (ciclu primar şi gimnazial) şi licee (în funcţie de filieră: teoretic, vocaţional, tehnic etc). De ce e important?
Pentru că modul de aprobare a materiilor opţionale diferă în funcţie de filiera liceului. De exemplu, în liceele teoretice există un curriculum la decizia şcolii (CDŞ) – unde majoritatea elevilor aleg opţionale de aprofundare şi de extindere a unei materii (de obicei sport şi cele cerute la examenul de Bacalureat) –, iar la liceele tehnice există curriculum pentru dezvoltare locală (CDL),unde lista de opţionale este realizată în parteneriat cu agenţii economici locali pentru că se urmăreşte formarea unor competenţe tehnice ale elevilor. Prin urmare, probabilitatea ca acest opţional să fie predat în liceele de profil tehnic este foarte mică, dacă nu chiar inexistentă, ceea ce înseamnă că aceşti elevi nu au acces la educaţie pentru sănătate, în afara orelor de anatomie.
2. Câte module au parcurs elevii şcolilor în care acest opţional s-a aprobat. De ce e important?
Deoarece materia este organizată modular, pentru cls. I-II, III-IV, ..., XI-XII şi pentru că e important ca informaţia să fie adecvată vârstei, să fie extinsă şi aprofundată odată cu creşterea în vârstă a elevilor. Un anumit tip de informaţie va fi transmis elevilor claselor I-II (de exemplu, roluri in familie, roluri de gen şi stereotipuri) şi elevilor din clasele III-IV (modificări corporale la pubertate, cum au apărut pe lume), faţă de informaţia pentru elevii ciclului gimnazial (comportament sexual responsabil, boli cu transmitere sexuală , concepţia şi sarcina-riscurile sarcinii în pubertate şi adolescenţă pentru mamă şi copil, planificare familială, abuz sexual). În ultimii ani de liceu, conform programei, se abordează şi tematici precum identitate şi orientare sexuală, legislaţia privitoare la sexualitate, pornografie şi prostituţie). Acest număr nu ne spune pentru al câtelea an la rând opţionalul a fost ales de către elevi, deşi empiric, acest opţional se desfăşoară o dată în ciclul gimnazial şi o dată în liceu.
Cum se face educaţia despre sexualitate în şcolile unde nu există opţionalul „Educaţie pentru sănătate”?
- Sporadic. Cel mai des, prin campanii de genul Noi Fetele (care vin o dată la începutul clasei a IX-a), la iniţiativa unor ONG-uri (precum Tineri pentru Tineri, folosind metode de peer education -educaţie de la egal la egal -, dar nu pe termen lung), sau în Săptămâna Şcoala Altfel, când unele ONG-urile au mai multă deschidere din partea şcolilor;
- Cel mai adesea, segregat: fetele cu fetele (de obicei toate fetele cu toate fetele, când la începutul clasei a IX-a sau a X-a sunt adunate toate fetele în sala de sport – credeţi că are vreo fată vreo întrebare/nelămurire la sfârşit?!) şi băieţii cu băieţii (dacă nu cumva joacă fotbal în curtea şcolii în timp ce fetelor le este dată Lecţia pe fast forward în 50 de minute). Apoi ne mirăm de ce cuplurile nu sunt responsabilizate;
Prin urmare, educaţia sexuală nefiind în curriculum-ul obligatoriu, majorităţii elevilor le lipsesc cunoştinţe minime despre relaţiile sexuale şi consecinţele lor, comportamentul în relaţii intime sau folosirea mijloacelor de contracepţie. Iar lipsa informaţiei creşte în rândul elevilor din mediul rural şi comunităţii rrome (în 2011, 1 din 10 tinere rrome năşteau primul copil între 12 şi 15 ani şi aproape jumătate între 16 şi 18 ani [3]), comunităţi defavorizate, înrădăcinate în gândiri şi obiceiuri patriarhale, care nu au acces la informaţie şi servicii de planificare familială.
Consecinţele
Rata de fertilitate la adolescente în România este de 3 ori mai mare faţă de cea europeană, iar 3 din 10 femei cu vârsta cuprinsă între 15 şi 49 de ani nu folosesc nicio metodă de contracepţie şi doar 51% folosesc metode moderne de contracepţie [4].
Marea provocare în ceea ce priveşte educaţia despre sexualitate este ca aceasta să dezvolte competenţe şi să ofere informaţii corecte din punct de vedere ştiinţific şi adecvate vârstei înainte ca elevii să aibă prima relaţie sexuală.
O cale simplă şi eficientă este introducerea Educaţiei pentru sănătate în curriculum-ul obligatoriu, în şcoli, pentru că şcolile beneficiază de o „infrastructură” prin care poate fi predată educaţia sexuală, de multe ori au deja personal calificat pentru a preda această materie şi reprezintă o sursă credibilă de informaţie, sprijinind şi completând educaţia primită de la părinţi. Însă, există un „dar2”.
În medie, un elev de liceu are 12 materii diferite pe săptămână, fiecare evaluată, petrecând la şcoală, în medie, 6-7 ore pe zi. Şi orarul pentru şcoala prima primară şi gimnazială e încărcat. Aşadar, recomandările mele ar fi ca:
· Educaţia despre sexualitate să nu fie evaluată ca orice altă materie. Scopul ei nu este evaluarea cunoştinţelor avansate despre anatomia corpului uman sau legislaţia drepturilor omului, ci dezvoltarea unor competenţe esenţiale în viaţă (luarea deciziilor responsabile, folosirea metodelor de contracepţie şi identificarea consecinţelor nefolosirii acestora, accesarea la servicii de planificare familială, comunicarea şi negocierea în relaţiile sexuale, analiza deciziilor referitoare la relaţia în cuplu etc.). De aceea, un test simplu de tipul promovat/nepromovat este suficient (cu posibilitatea de a reda testul ori de câte ori este necesar, pentru a se asigura faptul că elevii au înţeles informaţiile de bază).
· Materia să nu fie predată în fiecare săptămână, doar pentru că aşa se procedează cu celelalte materii, ci în funcţie de câte ore sunt necesare pentru a echipa elevii cu informaţii şi aptitudini relevante. Prin urmare, alocarea a 8-12 ore pe an poate fi suficientă - în fiecare an (sau la 2 ani) - pentru că informaţia, aprofundarea şi gradul ei de sensibilitate diferă în funcţie de vârstă.
. Materia să fie predată de personal specializat. Un bun exemplu este proiectul Asociaţiei pentru Libertate şi Egalitate de Gen, pentru prevenirea violenţei între parteneri intimi în relaţiile adolescenţilor şi dezvoltarea unor relaţii sănătoase bazate pe egalitate între sexe şi toleranţă zero faţă de violenţă, prin care 50 de profesori, consilieri şcolari şi lucrători de tineret vor fi formaţi pentru implementarea cursului la clasă.
. Să fie predată în toate şcolile, mai ales în cele din medii marginalizate.
În încheiere, ţin să menţionez că abstinenţa este o parte importantă într-o programă pentru educaţie sexuală, dar nu este singurul lucru care trebuie menţionat. Sexualitatea este o parte naturală a vieţii şi toată lumea ar trebui să dispună de informaţia necesară unei vieţi sănătoase, inclusiv a unei vieţii sexuale sănătoase. Mesajele de genul „abstinenţă până la căsătorie” sunt de foarte multe ori nerealiste, stigmtizează tinerii activi sexual şi pot descuraja folosirea metodelor de contracepţie [5].
Dacă vrem ca tinerele şi tinerii din România să fie echipaţi cu abilităţi pentru a lua decizii informate şi responsabile cu privire la corpurile şi viaţa lor, atunci vrem şi educaţie sexuală de calitate în şcoli . Educaţia despre sexualitate e mai mult decât prevenire sarcinilor nedorite, e despre respect - respect şi grija pentru propriul trup şi suflet, respect între parteneri, integritate corporală şi drepturile omului. Şi mai vrem şi acces neîngrădit la servicii de planificare familială disponibile, sigure, accesibile (atât fizic, cât şi financiar ), de calitate şi adaptate nevoilor tinerilor.
Surse:
[1] ] Strategia natională pentru tineret 2015-2020, p. 21
[2] Informaţie primită în urma solicitării MECS prin Legea nr. 544/2001 privind liberal acces la informaţiile publice (8.07.2015)
[3] Strategia natională pentru tineret 2015-2020, p. 21
[4] Potrivit ultimelor date colectate din România de Population Reference Bureau în 2008
[5] Pentru mai multe informaţii despre educaţia sexuală şi eficienţa ei: UNESCO International Technical Guidelines on Sexuality Education
Se încarcă comentariile...
