Fostul fotbalist Anton Doboş a recunoscut implicarea din dosarul „Valiza”. Va fi trimis în instanţă cu acord de recunoaştere a vinovăţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul fotbalist Anton Doboş nu a mai aşteptat ca justiţia să îi dovedească vinovăţia, a rescunoscut el în faţa procurorilor implicarea sa în dosarul „Valiza”. Astfel, a fost de acord să fie trimis în instanţă cu acord de recunoaştere, iar procurorii vor cere să fie condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Concret, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au decis să îl trimită în judecată, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei pe fostul manager general al clubului de fotbal Universitatea Cluj Anton Doboş, sub acuzaţia de complicitate la infracţiunea de dare de mită.

Astfel, în acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au stabilit că, „în perioada 04 mai 2008 - 07 mai 2008, Anton Doboş , în calitate de manager general al clubului de fotbal Universitatea Cluj, l-a ajutat pe George Becali, prin transmiterea ofertei acestuia, de a remite suma de 1,7 milioane de euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului Universitatea Cluj, în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu”.

Acestea constau în apărarea corectă a şanselor de joc şi realizarea obiectivelor de instruire şi performanţă stabilite de club, pentru obţinerea unei victorii în meciul cu echipa C.F.R. 1907 Cluj, din data 07 mai 2008.

Doi ani şi şase luni cu suspendare

În acest sens, Doboş le-a declarat expres anchetatorilor că recunoaşte comiterea faptelor, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a început urmărirea penală pe numele său, că este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei stabilite, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv, 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni. 

În iunie 2013, Gigi Becali a fost condamnat în dosarul „Valiza” la două pedepse de trei ani de închisoare pentru dare de mită şi la un an de închisoare pentru fals. Fostul antrenor al echipei naţionale a României Victor Piţurcă a primit un an de închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului. 

Iniţial, Doboş nu a fost pus sub urmărire penală deoarece suferise un accident rutier şi a fost în comă. Starea sa de sănătate s-a ameliorat între timp, iar procuroii au hotărât să îl pună sub urmărire penală.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Dosarul „Valiza”. Gigi Becali a fost condamnat la şapte ani de închisoare cumulaţi în trei pedepse. Selecţionerul Piţurcă a primit un an cu suspendare

George Becali a fost condamnat la două pedepse de câte trei ani de închisoare în dosarul „Valiza” pentru dare de mită şi la un an de închisoare pentru fals. Decizia este definitivă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite