De ce nu învăţăm să folosim armele europene?

Am fi avut 23 de ani să învăţam să jucăm conform regulilor celeilalte lumi, aceea din care ne-am dorit să facem parte, lumea unui Occident a cărui garanţie de succes a fost şi rămîne ştiinţa respectării regulilor administraţiei eficiente.

Nu sunt nici mai deştepţi, nici mai buni, nu aparţin vreunei rase superioare. Pur şi simplu, de secole, au învăţat să-şi clădească o comunitate bazată pe reguli, ceea face ca totul să devină cât se poate de predictibil, organizând instituţii funcţionale cu atribuţii clare şi care, la nevoie, intră în acţiune  într-un mecanism de tip ceasornic, reglând  procesul cauza-acţiune-efect cu maximă eficacitate.

Nu ştii mecanismele, degeaba te agiţi, faci spume la gură, ameninţi, disperi sau acuzi, deoarece sistemul acceptă doar semnalele venite pe ceea ce americanii numesc „proper channels”. Într-o societate normală, adică populată de oameni normali, există şcoli de administraţie publică unde sunt pregătiţi profesionişti pentru meseria de consilier al decidentilor politici, în meseria foarte complicată (de fapt, o adevărată artă) de a găsi canalul dedicat unei anumite problematici, cel prin care se poate găsi soluţia corectă, adică, în cazul nostru, canalul specializat definit ca atare de legislaţia europeană.

Aşa cum era uşor de prevăzut, provocarea lansată de liderul partidului extremist Jobbik a inflamat scena politică românească, culminând cu afirmaţiile extrem de dure ale Preşedintelui României. Şi ce se va întâmpla? Fix nimic, deoarece seria de canale europene de uzitat în asemenea cazuri nu a fost accesată şi nici măcar pomenită în discursurile oficialilor români. Din puzderia de funcţionari plătiţi regeşte din banii publici ca specialişti în afaceri europene, de la Ministerul de Externe, Ministerul Justiţiei, dintre cei peste 120 de  oameni din Misiunea României la UE, dintre europarlamentarii noştri, dintre zecile lor de consilieri cu leafă de minimum 4000 de euro net pe lună, oare de ce nu se găseşte nimeni să arate măcar cum fac alţii şi să-i tragă de mânecă pe ai noştri lideri? 

Ce se putea face înainte ca liderii din prima garnitură să iasă la rampă şi să epuizeze dintr-odată toate cartuşele demersului politic?  În primul rând, trebuia să existe o acuzaţie care să vizeze încălcarea de către un cetăţean european şi de către un politician de rang înalt, preşedinte de partid parlamentar a Deciziei - cadru 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal  şi care a avut ca termen limită 6 decembrie 2010  pentru implementarea în legislaţia naţională.

 Se spune aici, în atenţia instituţiilor cu atribuţii în domeniu:

„Ca o continuare a Acţiunii comune 96/443/JAI, această decizie-cadru prevede armonizarea legislativă şi de reglementare a statelor membre privind infracţiunile care implică rasism şi xenofobie. Comportamentul rasist şi xenofobic trebuie să constituie o infracţiune în toate statele membre şi trebuie să fie pedepsibil cu sancţiuni efective, proporţionale şi cu efect de descurajare, maximul pedepsei fiind cel puţin închisoarea de la unu până la trei ani.

Această decizie-cadru se aplică tuturor infracţiunilor săvârşite:

• pe teritoriul Uniunii Europene (UE), inclusiv prin intermediul unui sistem informatic;
• de către un stat membru sau în folosul unei persoane juridice stabilite într-un stat membru. În acest scop, decizia-cadru furnizează criteriile privind modul de determinare a răspunderii unei persoane juridice.  

Anumite forme de comportament, astfel cum se subliniază mai jos, afişate în scop rasist sau xenofobic, sunt pedepsibile drept infracţiuni:

• instigarea publică la violenţă sau la ură împotriva unui grup de persoane sau a unui membru al unui astfel de grup definit pe criterii de rasă, culoare, religie, credinţă, descendenţă sau origine naţională sau etnică;
• difuzarea publică sau distribuirea de înscrisuri, imagini sau alte materiale care conţin expresii ale rasismului sau ale xenofobiei;
• apologia publică, negarea în mod public sau minimizarea vădită în mod public a gravităţii crimelor de genocid, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, astfel cum sunt definite la articolele 6, 7 şi 8 din Statutul Curţii Penale Internaţionale, săvârşite împotriva unui grup de persoane sau a unui membru al unui astfel de grup definit pe criterii de rasă, culoare, religie, descendenţă sau origine etnică sau naţională, atunci când comportamentul respectiv este de natură să incite la violenţă sau ură împotriva unui astfel de grup sau membru al unui astfel de grup.  

Instigarea, complicitatea sau tăinuirea săvârşirii infracţiunilor menţionate mai sus este, de asemenea, pedepsibilă.

În ceea ce priveşte infracţiunile enumerate în cadrul articolului1, statele membre trebuie să se asigure că acestea sunt pedepsibile prin:

• sancţiuni penale efective, proporţionale şi cu efect de descurajare;
• perioade de încarcerare, maximul pedepsei fiind cel puţin de la unu la trei ani.  

În toate situaţiile, motivaţia rasistă sau xenofobică este considerată a fi o circumstanţă agravantă sau, alternativ, o astfel de motivaţie poate fi luată în considerare la determinarea sancţiunilor penale care urmează a fi aplicate.

În ceea ce priveşte persoanele juridice, sancţiunile penale trebuie să fie efective, proporţionale şi cu efect de descurajare şi trebuie să constea din amenzi penale şi nonpenale. În plus, persoanele juridice sunt pasibile de sancţiuni prin:

• măsuri de suspendare a dreptului de a beneficia de prestaţii sau ajutoare publice;
• măsuri de interzicere temporară sau permanentă a dreptului de exercita activităţi comerciale;
• punerea sub supraveghere judiciară;
• hotărâre judecătorească de dizolvare.  

Începerea cercetării sau a urmăririi penale a infracţiunilor rasiste şi xenofobice nu trebuie să depindă de declaraţiile sau plângerile victimelor.”

Există, doamnelor şi domnilor politicieni, un site specializat european pe care pot fi semnalate atacurile rasiste şi xenofobe sau propaganda politică în acest sens. Este vorba despre ECRI , Comisia Europeană împotriva rasismului şi intoleranţei. ECRI este„"organismul Consiliului Europei pentru protecţia drepturilor omului, compus din experţi independenţi, având ca sarcină urmărirea problemelor rasismului, discriminării bazate pe criterii de origine etnică, naţionalitate, culoarea pielii, religie sau limbă, precum şi a xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei, avînd responsabilitatea elaborării de rapoarte şi  formularea de recomandări către statele membre”. S-a mişcat cumva onorabila noastră societate civilă în a trimite informări acestui organism, de a cere luarea de poziţii? Doamne fereşte, au alte treburi.... 

Mai putea fi sesizată, fie şi numai trimiţând o copie a discursului ţinut în România de liderul partidului extremist ungar, Agenţia pentru drepturi fundamentale a UE (FRA) foarte influentă şi respectată agenţie independentă a Uniunii Europene, instituită pe 1 martie 2007 cu sediul la Viena.

La fel, mai exista Reţeaua europeană de luptă împotriva rasismului.

Mai puteau fi sesizate, ca organisme direct interesate, Biroul pentru instituţii democratice şi drepturile omului (ODIHR) care se ocupă de problematica toleranţei şi non-discriminării în cadrul OSCE, apoi Comisia pentru libertăţi civile din cadrul Parlamentului European, Comisarul Viviane Reding pentru Comisia Europeană.

Dacă cineva dintre oficialii noştri ar fi interesat (şi nu e, şi nici nu va fi vreodată), redacţia noastră poate pune la dispoziţie adresele mail şi siturile specializate ale tuturor organismelor cu atribuţii în domeniu, din fiecare ţară membră.

În Europa lor cu aceste arme se joacă. În Romania, cu ce vedeţi!