Dacă ar putea, Ţundrea l-ar scuipa!
0
Acum vreo trei ani însăilam cîteva idei sub titlul ,,Liberările condiţionate, instigare la crimă!?’’, articol apărut la scurt timp după ce am publicat un alt material cu titlul ,,Să nu spuneţi că nu v-am zis...!’’. De ce amintesc aceste două titluri, referindu-mă la cazul Ţundrea? Simplu: pentru că cele două materiale parcă şi-au dat mîna împreună cu un alt articol: Sindromul Ţundrea.
Toate observaţiile din cele trei materiale publicate pe blogul meu sînt azi mai de actualitate decît ne-am imagina şi decît ne-am fi dorit vreodată. Nu mă consider un vizionar, însă nu am cum să ignor ceea ce am scris luna trecută în acel articol referitor la sindromul Ţundrea.
Vineri, am aflat şi chiar am comentat la două televiziuni o ştire pe care o aşteptam cu nerăbdare: Vasile Miron şi-a recunoscut vina. El este acuzat de comiterea omorului a cărei victimă a fost un băieţel de 10 ani, din judeţul Iaşi, dispărut în mai 2015. Băieţel al cărui cadavru a fost găsit patru luni mai tîrziu, într-o rîpă.
Suspectul a recunoscut, după aproape o lună de la momentul aducerii lui din Germania, că el l-a omorît pe Alexandru. Felicitări poliţiştilor şi procurorului de caz! Felicitări pentru că au reuşit să obţină această recunoaştere, dar şi pentru că au reuşit să-i convingă pe judecători să emită mandat de arestare în lipsă.
Greu, dar au reuşit să-i convingă şi astfel să-l aducă pe criminal în ţară. Care criminal, aşezat comod în fotoliu, la distanţă de mii de kilometri de locul faptei, dădea interviuri prin telefon, afirmînd cu emfază că este nevinovat, mutînd totodată, cu viclenie, suspiciunile către cel ce a găsit cadavrul băieţelului. Tactica lui a reuşit să convingă pe mulţi dintre cei care-i ascultau interviul, iar afirmaţia criminalului la sosirea forţată în ţară n-a făcut altceva decît să întărească aceste convingeri ale unora limitaţi în gîndire. La sosirea pe aeroport, ignorînd cătuşele de la mîini şi poliţiştii care-l păzeau, şi-a jucat ultima carte posibilă în faţa jurnaliştilor, pozînd dramatic: ,,sînt o victimă a unei erori judiciare, ca şi în cazul Ţundrea’’...
Şi apropo de interviul acordat de Vasile Miron jurnaliştilor de la active news, cine are curiozitatea şi răbdarea să-l citescă în integralitatea lui va constata că acest individ musteşte de viclenie, aroganţă, perfidie şi trufie. Tot în acest interviu, individul face cumva o paralelă între cazul lui şi eroarea judiciară a cărei victimă a fost Ţundrea. Nu lipsesc, de asemenea, ameninţările cu reclamaţii la CEDO, Strasburg şi altele asemenea...
Iată diferenţa dintre Vasile Miron, care în 2002 recunoştea în faţa anchetatorilor - din prima, cum se spune - comiterea unei crime, victimă fiind o fată de 17 ani, al cărei cadavru a fost tranşat şi aruncat într-o hazna, şi Vasile Miron, liberat condiţionat după ispăşirea a 12 ani din pedeapsa de 15, acum bănuit de comiterea altei crime.
Toate ,,calităţile’’ mai sus enumerate: viclenie, perfidie, etc., dobîndite sau îmbunătăţite în perioada detenţiei, i-au convins pe judecătorii din Botoşani să-l libereze condiţionat cu trei ani mai devreme decît a stabilit instanţa care l-a condamnat. Oricum pedeapsa pentru crima respectivă a fost nejustificat de mică. Spun asta deoarece pentru acea faptă codul penal prevedea pedeapsa de la 15 la 25 ani. El a primit minimum. Cu toate că era recidivist şi mai beneficiase de alte două liberări condiţionate.
Dar, revenind la acestă ultimă liberare condiţionată, trebuie menţionată poziţia comisiei de la nivelul penitenciarului care a dat de două ori aviz negativ cererii condamnatului. Motivarea refuzului comisiei este grăitoare: ,,...deţinutul are probleme de gestionare a agresivităţii. Pentru remedierea acestor aspecte, în 2012 a fost inclus într-un program special de consiliere psihologică, program pe care l-a abandonat după primele sesiuni...’’
Ce au înţeles judecătorii din cele argumentate de membrii comisiei? Nimic. Şi l-au lăsat în libertate.
Justificarea, motivarea judecătorilor referitor la liberarea condiţionată a individului este aiuritoare pur şi siplu: „...deţinutul poate fi liberat înainte de executarea în întrgime a pedepsei (...) pentru că e stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare...” (?!)
Rezultatul? După numai cîteva luni de la părăsirea penitenciarului, cel care a beneficiat de clemenţa nejustificată - zic eu - a judecătorilor comite o nouă crimă.
Cumva, judecătorii au avut totuţi şi puţină dreptate. Atunci cînd au intuit că Miron Vasile este stăruitor. Numai că nu în muncă, ci în comportament violent. Tocmai ce spuneau cei din comisia care nu a fost de acord cu liberarea lui înainte de termen.
Dacă ar mai fi stat trei ani în puşcărie, sigur acel copil ar mai trăi încă. Bine sau rău, dar ar mai trăi.
La acest lucru ar trebui să mediteze judecătorii care aproape cu maximum de rutină şi fără o analiză obiectivă trimit printre noi, cetăţenii corecţi şi foarte vulnerabili, astfel de indivizi la care nu se pune problema dacă vor recidiva ci doar CÎND?
Dreptul la viaţă este consfinţit în Constituţie! Cine vă permite, domnilor judecători, să ni-l încălcaţi prin pedepse nejustificat de mici aplicate sau prin liberări condiţionate la fel de nejustificate, acordate unor astfel de criminali?
Citeşte şi:
Liberările condiţionate, instigare la crimă?
Se încarcă comentariile...
