Cristian Popescu-Piedone, nemulţumit de cauţiunea de 1,5 milioane de lei
0Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone s-a prezentat luni la Tribunalul Bucureşti, unde se discută contestaţia sa la decizia DNA de a-l plasa sub control judiciar pe cauţiune.
Concret, Cristian Popescu-Piedone este nemulţumit de mărimea sumei impusă de judecători drept garanţie pentru plasarea sa sub control judiciar.
La mijlocul lunii decembrie, fostul primar al Sectorului 4 a fost obligat să depună garanţie un apartament şi mai multe maşini, în contul cauţiunii de 1,5 milioane de lei, stabilită de DNA în dosarul în care acesta este cercetat pentru abuz în serviciu şi fals în legătură cu autorizarea clubului Colectiv.
Iniţial, Cristian Popescu-Piedone a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru clubul Colectiv. Ulterior, procurorii l-au anunţat că au extins urmărirea penală şi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul său pentru fals intelectual şi abuz în serviciu.
Şi-a încălcat atribuţiile de serviciu
Potrivit DNA, în perioada 12 noiembrie 2014 — 30 ianuarie 2015, Piedone şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prin aceea că a emis un acord şi o autorizaţie de funcţionare necesare desfăşurării activităţii de către o societate comercială (alta decât SC Colectiv Club SRL).
Pentru a autoriza funcţionarea acestei societăţi, Piedone a emis documentele administrative (acordul şi autorizaţia de funcţionare), prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că firma respectivă îndeplinea cerinţele legale necesare avizării.
În acelaşi timp, funcţionarele Aurelia Iofciu şi Luminiţa Ganea l-au sprijinit pe primar în emiterea celor două acte administrative, prin întocmirea, respectiv avizarea documentelor.