Cine este prostituata acuzată că şi-a închiriat fetiţa de 3 ani unui pedofil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laura Rădulescu este acuzată de procurorii DIICOT că participa cu fetiţa sa de 3 ani la adevărate orgii sexuale cu un bărbat care avea înclinaţii pedofile. Contul său de Facebook dezvăluie că femeia era stripteuză în cluburi de lux din Bucureşti, iar interceptările procurilor arată că aceasta se prostitua alături de soţul ei, Nicolae Răzvan Rădulescu.

Cei doi părinţi, Laura şi Nicolae Răzvan Rădulescu (foto jos), au fost arestaţi preventiv, pe 28 aprilie, de magistraţii de la Tribunalul Bucureşti. Soţii Rădulescu sunt acuzaţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Centrală de complicitate la viol şi trafic de minori. Clientul acestora, Cătălin Stănescu este acuzat de pornografie infantilă în formă continuată, viol şi folosirea serviciilor unei persoane exploatate.

Stănescu este în centrul celei mai recente anchete de pedofilie din România. Una dintre acuzaţii este fără precedent: bărbatul este suspectat că a violat fata de 3 ani a familiei Rădulescu, cu acceptul părinţilor săi.

"laura radulescu"

 Costul unei partide sexuale cu copila ar fi variat între între 500-600 de lei. El ar fi fotografiat partidele sexuale şi ar fi postat imaginile pe site –ul pe care-l administra.


Detalii despre această anchetă a procurorilor în articolul „Hackerii Anonymus l-au devoalat pe pedofilul acuzat că a abuzat o fetiţă de 3 ani vândută de propriii părinţi”

Interceptările telefonice au dezvăluit că fetiţa era lăsată foarte des în grija lui Stănescu, mai ales atunci când părinţii erau ocupaţi. Din interceptările telefonice a rezultat, de asemenea, că minora este uneori încuiată pentru mai multe ore într-o cameră în apartamentul în care părinţii săi se prostituează.

Ar mai aştepta un copil?

„1 pat…2 nebuni…5 minute…9 luni. Încă un nebun!”, posta Laura Rădulescu pe facebook, săptămâna trecută. Ea postase anterior o fotografie în care sugera că este din nou însărcinată, „Te iubim îngeraşul nostru!”. La această postare, soţul său, Nicolae Răzvan Rădulescu, comenta: „Cele mai frumoase momente ale vieţii, cu familia aproape inclusiv Creatorul!”. „Ne oprim la 11 prunci,o echipa de fotbal talentata,sa fim suporteri înrăiţi la bătrâneţe”, mai spunea bărbatul. Femeia a publicat pe contul de Facebook mai multe fotografii explicite, în poziţii senzuale, din cluburile din centrul Capitalei.

"laura radulescu"

Procurorii DIICOT au arătat judecătorilor că exploatarea unui copil de către propriii părinţi este, indubitabil, un pericol pentru ordinea publică, mai ales că acest aspect este cunoscut de mai multe persoane din anturajul celor doi inculpaţi.

„Aceştia nu au loc de muncă, practică prostituţia împreună sau separat, îşi neglijează sau abuzează fiica pe care o încredinţează în repetate ocazii inculpatului Stănescu Cătălin, fie pentru ca acesta să o supravegheze, fie pentru a întreţine relaţii sexuale cu ea”, arată anchetatorii.

Totodată, Laura Rădulescu şi-ar fi manifestat intenţia de a pleca din ţară în jurul datei de 7 mai 2017, aşa cum rezultă dintr-o discuţie telefonică avută de aceasta cu un angajat al unei agenţii de turism.

 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite