UPDATE Avocat: Alina Bica se simte groaznic la Penitenciarul Târgşor. Cele 200 de deţinute îi strigă foarte multe. Ce spune conducerea închisorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, a fost trimisă în judecată în două dosare penale FOTO Mediafax
Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, a fost trimisă în judecată în două dosare penale FOTO Mediafax

Laura Voicu, avocata Alinei Bica, fosta şefă a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizate şi Terorism (DIICOT), a declarat că aceasta se simte groaznic la Penitenciarul Târgşor, unde este în carantină şi stă singură în cameră, dar când traversează curtea, cele 200 de deţinute îi strigă foarte multe, întrucât multe dintre femeile de acolo au fost anchetate de DIICOT.

UPDATE Potrivit unui comunicat emis de Penitenciarul Târgşor, Alina Bica nu a depus nicio plângere şi nici nu a semnalat angajaţilor închisorii aspecte privind existenţa unor ameninţări sau injurii din partea altor persoane condamnate.

„Penitenciarul de Femei Târgşor realizează custodia persoanelor private de libertate în condiţiile respectării Legii nr. 254/ 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi a regulamentelor în vigoare. În acest sens, reiterăm că administraţia penitenciarului urmăreşte permanent asigurarea tuturor condiţiilor pentru siguranţa deţinerii, protejarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor private de libertate, a personalului locului de deţinere şi a oricăror altor persoane, conform art. 15 din legea sus menţionată”, conform documentului citat.

Reprezentanţii închisorii subliniază că, din momentul în care a ajuns în acest penitenciar şi până în prezent, Alina Bica nu a fost implicată în niciun incident.

„Aceasta nu a înaintat nicio plângere şi nu a semnalat angajaţilor penitenciarului aspecte privind existenţa unor ameninţări sau injurii din partea altor persoane condamnate”, a conchis sursa citată.

Ce susţine avocata Alinei Bica

Avocata Laura Voicu a declarat luni, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), unde a fost citată să se prezinte în dosarul în care procurorii o acuză de fapte de corupţie, că Alina Bica se simte groznic în acest loc de detenţie, unde este în carantină şi stă singură în cameră, dar când traversează curtea, cele 200 de deţinute îi strigă foarte multe, întrucât multe dintre femeile de acolo au fost anchetate de procurorii DIICOT.

„Este prima dată când o să mă văd cu doamna procuror care m-a trimis jos 24 de ore”, a spus Laura Voicu, făcând referire la reţinerea sa pentru 24 de ore, din data de 19 martie, în dosarul în care este acuzată că a atestat ilegal că un bărbat este avocat stagiar în Baroul Bucureşti şi l-a trimis să o reprezinte la DNA, potrivit Mediafax. 

Curtea de Apel Bucureşti a decis, pe 20 martie, ca Laura Voicu să fie cercetată sub control judiciar.

Procurorii o acuză de favorizare a făptuitorului şi instigare la infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi.

Potrivit anchetatorilor, Laura Voicu, apărător ales al Georgiei Ioana Deaconu, fosta vicepreşedintă a Asociaţiei „Tineri Pentru Viitor”, arestată preventiv într-un dosar instrumentat de DNA, cunoscând faptul că Niculae Learciu nu deţine calitatea de avocat, fiind înscris în aşa numitul „Barou constituţional”, l-a desemnat pe acesta să participe la activităţi de urmărire penală ce urmau a se desfăşura la sediul DNA în dosarul lui Deaconu, precum şi, în repetate rânduri, în alte cauze aflate pe rolul DNA, potrivit procurorilor. 

Din dispoziţia Laurei Voicu, Learciu ar fi exercitat şi alte activităţi ce ţin de profesia de avocat, prezentându-se la termene de grefă în Serviciul de reţinere şi arestare preventivă unde a acordat asistenţă juridică mai multor clienţi ai acesteia.

Procurorii o acuză pe avocată că, prin prezentarea lui Learciu ca avocat, ar fi urmărit şi posibila înlăturare a unor probe care ar fi putut fi valorificate în urma desigilării sacilor în care acestea se aflau, întrucât această operaţie nu ar mai fi putut fi refăcută, iar lipsa apărării inculpatei arestate ar fi atras nelegalitatea obţinerii lor, cu consecinţa imposibilităţii utilizării acestora ca mijloace de probă.

Ce face Alina Bica la Penitenciarul Târgşor

Întrebată ce face Alina Bica, Laura Voicu a răspuns: „Groaznic”. Avocata a precizat că fosta şefă a DIICOT a fost transferată, după trimiterea în judecată, la Penitenciarul de Femei Târgşor, unde se află în carantină şi stă singură în cameră.

„Este o măsură legală, dar nu normală. Probabil este doar o coincidenţă că, într-o zi de miercuri, primul mandat de arestare preventivă (în cazul Alinei Bica - n.r.) a fost înlocuit cu arest la domiciliu, iar eu am fost ridicată. Şi poate, ca o altă coincidenţă, că în ziua în care am ridicat problemele legate de excepţiile pentru dosarul Bica 2, ea a fost mutată la Târgşor”, a adăugat Voicu.

Întrebată cum s-a acomodat Alina Bica în penitenciar, avocata a spus că, din câte a înţeles, angajaţii de acolo sunt respectuoşi, dar speră ca aceştia să o protejeze, întrucât la Târgşor sunt multe deţinute care au fost anchetate de DIICOT.

„Este într-un penitenciar în care, atunci când traversează curtea penitenciarului, cele 200 de deţinute de acolo îi strigă foarte multe, pentru că majoritatea dosarelor lor au fost făcute de Bica la DIICOT. Este îngrozitor. Sunt convinsă că domnii de acolo vor da dovadă de profesionalism desăvârşit şi o vor proteja”, a mai declarat Voicu.

Învinuită în două dosare penale

Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, a fost mutată din Arestul Central al Poliţiei Capitalei la Penitenciarul Târgşor. Bica a fost trimisă în judecată în două dosare în care este acuzată de corupţie.

Într-unul din cazuri este acuzată că ar fi aprobat o despăgubire supraevaluată cu şaizeci de milioane de euro, pentru care ar fi primit un teren în localitatea Snagov.

În al doilea dosar, procurorii DNA spun că, printre altele, Alina Bica că ar fi luat mită ca să intervină în favoarea lui Ovidiu Tender şi a lui Adriean Videanu, în dosarele instrumentate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care la vremea respectivă era coordonată chiar de ea.

Alina Bica a fost arestată la sfârşitul anului trecut.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite