Întâlnire cu grad ridicat de risc. Meciul Steaua-Legia Varşovia de miercuri va restricţiona traficul din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traficul rutier în zona stadionului Naţional Arena va fi restricţionat miercuri, începând cu ora 14.00, pentru meciul dintre echipele F.C. Steaua Bucureşti şi Legia Varşovia care va începe la orele 21.45. Peste 400 de poliţişti şi 700 de jandarmi au fost mobilizaţi pentru partida din această seară.

Potrivit Brigăzii Rutiere de Poliţie, traficul va fi restricţionat, începând cu orele 14.00, pe următoarele artere: B-dul Pierre de Coubertain, str. Vatra Luminoasă, precum şi pe str. Toni Bulandra, cu excepţia mijloacelor RATB – pentru parcarea autovehiculelor suporterilor oaspeţi.

Restricţiile de trafic se vor menţine, dacă situaţia impune, până la defluirea totală a spectatorilor.

În plus, poliţiştii vor asigura măsuri specifice de ordine şi siguranţă publică în zona Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti, a Gării de Nord, a punctelor de frontieră şi pe traseele de deplasare, în apropierea locurilor de cazare ale suporterilor.

Mobilizare maximă pentru meciul Steaua-Varşovia

„Astfel, întrucât întâlnirea fotbalistică este inclusă în categoria cu grad ridicat de risc pe linia ordinii publice, pe durata manifestării sportive sunt angrenaţi 120 de poliţişti rutieri, 194 de poliţişti de ordine publică, 25 de poliţişti de investigaţii criminale, 80 de poliţişti de la transporturi şi 65 de poliţişti din alte structuri“, se precizează în comunicatul Poliţiei Române.

Potrivit autorităţilor, suporterilor echipei oaspete le-au fost rezervate 2000 de bilete. Jandarmeria Capitalei a anuntat ca peste 700 de jandarmi vor asigura ordinea publica la acest meci de fotbal.

Poliţiştii de la Transporturi, cu ochii în patru pe trenurile de călători

De asemenea, pentru prevenirea unor posibile acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, poliţiştii din cadrul Secţiilor Regionale de Transporturi Cluj, Braşov şi Bucureşti acţionează pe trenurile de călători, în staţiile CF de pe magistrala 300, respectiv Episcopia Bihorului-Braşov-Bucureşti, precum şi în zona Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite