Încă un fost deţinut politic îl acuză pe procurorul general: A dat ordin să fiu băgat la izolare zece zile că am calomniat organele puterii de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Augustin Lazăr este acuzat de un fost deţinut politic de tratamente inumane. Ioan Muntean, închis în Penitenciarul Aiud în regimul comunist, susţine că actualul procuror general i-a refuzat de două ori eliberarea condiţionată şi l-a trimis la carceră timp de 10 zile pentru o poezie. Potrivit acestuia, Lazăr obişnuia să primească bricege de la deţinuţi, ca mici „atenţii“ pentru a-i obţine favorurile în comisia de eliberări condiţionate.

"În anul 1977, scriitorul Paul Goma a înfiinţat Carta 77 referitor la drepturile şi libertăţile omului. Guvernul României din vreme, condus de Ceauşescu, a semnat acele drepturi la Helsinki,  dar nu le punea în aplicare. Eu împreună cu prietenul meu Dan am hotărât să mergem la Bucureşti pe Drumul Taberei şi să semnăm Carta 77", a spus Ioan Muntean într-un interviu pentru Antena 3."Nu am mai ajuns la Bucureşti că a venit un maior, m-a legat şi m-a dus la securitate. După multe anchetei şi întrebări a zis: 'Îţi dau drumul, dar trebuie să îţi iei angajamentul că nu te duci să semnezi Carta 77' şi ca să îmi dea drumul mi-am luat angajamentul ăsta", a povestit deţinutul politic Ioan Muntean, arată stiripesurse.ro

CITEŞTE ŞI Augustin Lazăr, reacţie la acuzaţiile că ar fi persecutat un al doilea deţinut politic: "Se urmăreşte influenţarea desemnării procurorului general"

"Lucram la balanţa 2 ca şofer, m-a arestat la Balanţa înainte să plec la Bucureşti. Prietenul meu Dan, lăcătuş era. Am auzit că a murit. După asta m-a dat odată afară din serviciu, la restructurări de posturi. După o perioadă m-am angajat la Metalurgica şi de acolo am fost dat afară. Motivul era restructurări de posturi, dar maiorul Hodorog dădea ordinele", a mai spus Muntean.

"Am reuşit apoi să mă angajez la Oraviţa şi acolo trebuie să recunosc că urmăream să trec graniţa. Voiam să fug din ţară, am avut ţinta America. Aveam şi viza ambasadei americane, urmăream treaba asta. M-am pomenit într-o zi când m-am dus la serviciu dat afară şi de aici.

Am întrebat toţi şefii...era un inginer care mi-a zis că locotenentul major Vătău Ion a dat ordin să fiu dată afară. M-am am dus la ticălosul ăla la securitate acolo şi am spus că vreau să lucrez şi eu. Răspunsul a fost: "Locul tău de muncă e la puşcărie". Atunci am fugit din birou, m-am dus la Bucureşti şi am obţinut audienţă la un consilier al republicii care se ocupa cu problemele de muncă şi a zis că să merg la Oraviţa şi să dau întreprinderea în judecată.

Am venit la Oraviţa, am luat avocat pe Poenaru şi am acţionat în judecată. La primul termen când mă duceam la judecată, afară m-a aşteptat locotenentul major Vătău cu un grup de militari. M-au încătuşat, m-au dus la pichetul de graniceri. Atunci mi s-a propus: "dacă nu vei recunoaşte ce scriem noi de aici nu te mai duci decât la puşcărie sau în mormânt". Mi-au pus fierul de călcat pe mâini şi am semnat, am zis că o să contest. După multe anchete, Tribunalul Militar Timişoara m-a condamnat la 8 ani de închisoare. A reţinut că în drum spre pichet am lovit şi dezarmat grănicerul, scrie în acte că sunt doi martori dar eu eram singur.

"Am făcut recurs la Bucureşti la Tribunalul Militar, nici nu m-au lăsat să vorbesc. De acolo m-au dus la Aiud şi m-au băgat acolo cu regim restrictiv că am calomniat organele puterii de stat.

Am căzut în comă de foame, condiţiile erau grele. Trebuia să te plimbi de la uşă la geam 17 ore. Aveam un pat cu un placaj pe el care se ridică şi se punea lacătul, era şi frig. Eram trei într-o cameră", a relatat Ioan Muntean.

"După şapte ani am fost eliberat. Înainte am intrat în Comisia de eliberare, în care era procurorul Augustin Lazăr. El era şeful Comisiei. Dacă el zicea nu, nu plecai. Eu am fost de două ori amânat!

Vreau să vă spun că prin `85 am ieşit la raport la procuror să-mi dea să scriu că sunt nevinovat. Am scris aşa cum s-a întâmplat. Când m-am dus la el a dat ordin să fiu băgat la izolare zece zile că am calomniat organele puterii de stat. Eu vorbeam că m-au băgat la puşcărie nevinovat, dar procurorul Augustin Lazăr spunea că am calomniat organele puterii.

În arest, am zis să vină că i-am făcut o poezie. A venit şi mi-a dat încă zece zile de izolare!

La izolare o zi mâncai, una nu! (...). Am avocată. A cerut despăgubire. Eu vreau ca instanţa să se propunţe că sunt nevinovat".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite