VIDEO FOTO Un cuib de vise, cu roţi şi piuliţe. Sebastian, vraciul maşinilor retro
0
Sebastian este meşterul-şef al unui atelier auto în care măiestria şi pasiunea au dat mâna, s-au înfrăţit şi au lăsat loc visului. Şase tineri cu salopete au refuzat să se supună regulilor şi au depăşit toate limitele. Repară maşini uneori mai bătrâne de 60 de ani, pentru amici, dar îşi aleg singuri clienţii.
În cartierul Fundeni din Capitală, aproape de spitalul cu acelaşi nume, la capătul unei alei, se află un atelier auto inedit: „La Hală“. Cine trece pe lângă porţile sale mereu deschise ar putea să-l confunde cu un depozit de fier vechi sau cu o curte utilitară care aproape niciodată nu ar prezenta interes.
Puţini ştiu că aici arde o adevărată poveste de dragoste. Dragoste pentru maşini. Vechi.
Mercedesul cu care au fost conduşi miniştrii lui Ceauşescu din anii 1970, Volga unui fost ataşat la Moscova pe a cărei capotă încă se poate distinge steaua sovietică sau un Volkswagen-broscuţă din 1956 sunt doar câteva dintre bijuteriile de colecţie pe care „La Hală“, atelierul născut din criză financiară şi pasiune, le adăposteşte. Aici lucrează şase băieţi: Seba, meşterul-şef, Andrei, Patrick, Igor, Răzvan şi Coco, dar şi oricine altcineva care vrea să ajute.
Tot spaţiul de aici este închiriat, iar eu sunt cel care plăteşte chiria. Noi închiriem mai departe pentru cei are au nevoie, dar este un preţ simbolic. Service-ul costă, spre exemplu, doi lei pe oră. Există totuşi şi situaţia în care oamenii vin cu maşini şi noi le recondiţionăm. Atelierul a apărut pe fondul crizei, în 2009, când am rămas fără lucrări, eu având o firmă de construcţii, şi atunci mi-am căutat un garaj unde să-mi pun maşinile care erau împrăştiate prin Bucureşti şi prin ţară. Am găsit locul ăsta. Tot ce este aici este făcut de oamenii care au trecut pe-aici, care au lucrat pe-aici. E un loc în care îţi poţi exprima creativitatea, unde te poţi juca“, povesteşte Sebastian sau Seba, cum îl strigă toată lumea prin hală.
Seba, un Rasputin de azi
Are 36 de ani, are părul creţ şi barba stufoasă, de Rasputin. Poartă o pălărie neagră ca a lui Charlie Chaplin, asta când nu e sub vreo maşină. Umblă îmbrăcat într-o salopetă murdară de ulei prin atelier cum umblă un puşti în pijamale prin casă. Are adesea ţigara în gură, în colţul buzelor, dar de obicei nu trage din ea. La meşteri, fumatul pleacă mai întâi din gestică, abia după îmbracă forme de viciu.
Seba zâmbeşte aproape tot timpul. Totuşi, trece cu viteza unei clipe de la zâmbet la devotament şi mai apoi la sobrietate. Cuvintele, le stăpâneşte bine, dar suflul, şi-l pierde abia atunci când începe să-ţi spună povestea. O maşină salvată din braţele monştrilor de casat şi intrată pe mâna ”băieţilor de la hală” este o poveste. Şi are destule de spus ale lui personale, cel puţini zece poveşti. Cea mai veche, un Volks Wagen broscuţă modelul doi, cu lunetă ovală din 1956.
A fost dragoste la prima vedere
„Pe broscuţa asta am găsit-o la o întâlnire în Ungaria. Atunci i-am făcut foarte multe poze, a fost dragoste la prima vedere. La un an distanţă, am găsit-o din nou, doar că de data asta avea semnul«de vânzare» în geam. M-am dus ţintă la proprietar şi nu am avut decât o singură întrebare: «de ce o vinzi?». O astfel de maşină nu poate fi vândută, credeam eu. Băieţii aveau nevoie de bani şi au fost forţaţi de situaţie. Când am luat cheile şi actele i-am spus proprietarului: «Eu doar am să am grijă de ea, tot a ta o să rămână». La origine el a salvat-o de la dezmembrări, era lovită, a luat-o şi a făcut-o singur, cu toate că era electronist de meserie“, explică Sebastian.
Maşinile n-au timp de pierdut
El este inginer constructor, dar din 1999-2000 a devenit pasionat de ce face acum. La început era vorba de un hobby, mai mult pe sărite, pe la prieteni. În prezent, firma lui merge în continuare, însă el s-a retras, a intrat pe planul doi.
Motoare, piuliţe, ulei de maşină, salopete murdare de ulei de frână, kedere, roţi şi caroserie, geamuri şi vopsitorie, maşini întregi, maşini develite, fiecare bucată din atelier are o personalitate şi un rost. Fiecare colţ, deşi nu pare, este aranjat în perfectă ordine. Ca într-un film cu hoţi de maşini, atelierul „La Hală“ este de departe de a fi unul banal: ideile vin repede, maşinile nu mai au timp de pierdut, şi-aşa sunt bătrâne.
Amenajat într-o hală în formă de hangar, destul de mare pentru maşini din altă epocă, destul de mic pentru a oferi intimitate, atelierul este completat de idei inedite: pe un perete, ecran de proiecţie, într-un colţ, boxe pentru concerte live, în dreapta, o motocicletă desfăcută, iar la etaj, atelier de biciclete, dar şi maşini de cusut.
Comunitatea „United Wheelers“
De când există, atelierul auto sau cuibul de creaţie cum îi mai spun băieţii, a strâns în jurul lui tot mai mulţi „ciudaţi“. Ciudaţi le-ar spune unii, nonconformişti le zic alţii, liberi îşi spun ei.
Cu timpul, băieţii au fost chemaţi în tot mai multe activităţi. A fost nevoie de organizare. Au decis că vor deschide o comunitate: „La Hala United Wheelers“. Este un fel de club cu circuit închis cu alură de trend. Bineînţeles, au deschis un site de Facebook, unde au lansat un concept deosebit care creşte pe zi ce trece.
„Conceptul există cam de doi ani. O dată pe lună avem un eveniment mare, însemnând unul care are temă şi care se face pentru un anumit scop. Ultimul a fost pentru oamenii care cu ocazia instalării sezonului frumos vor să-şi scoată vehiculele din garaje, dar mai au nevoie de piese, a fost un fel de târg de piese. În total, cred că au fost vreo 350 de oameni. Altă dată am făcut proiecţia filmului «The Bus», un documentar despre ce a însemnat dubiţa şi povestea ei. La sfârşit am avut şi un concert. Totul este liber şi din pasiune“, detaliază inginerul care vrea să redefinească ideea de atelier auto.
Sebastian susţine că sunt mulţi oameni care se implică în comunitatea lor, sute probabil. Se lucrează cu maşini de cusut, se fac tot felul de obiecte handmade. „O fată a făcut nişte bijuterii din plăci de skate, e un fel de cuib de creativitate pentru orice. Apoi, se mai fac întâlniri când plecăm în coloană. Vezi poate chiar zeci de dubiţe una în spatele celeilalte pe drumuri naţionale. Mai facem însă şi plecări neprogramate. Revelionul trecut ni l-am petrecut pe drum spre Germania“, mai povesteşte el.
Povestea VW de România
Cu toate că aşa pare, românii nu au fost niciodată mari colecţionari de maşini vechi marca Volkswagen modelul dubiţă. De fapt, cele mai multe au fost aduse în ţară pentru a căra materiale de construcţie sau alte lucruri.
„Anii ‘90-’92 au fost anii de intrare în ţară ale T2-urilor (Volkswagen dubiţă anii ’70), pentru că românii plecau să-şi cumpere nişte maşini ieftine cu care să-şi deschidă nişte mici afaceri. Ulterior a fost povestea cu înmatricularea, cu actele şi s-au blocat acele achiziţii“, mai explică Seba.
Alte două ateliere de maşini vechi
În Bucureşti, mai există însă două astfel de ateliere. De fapt, acelea sunt chiar ateliere. „Unul e la Metrotehnica spre comuna Jilava, unde lucrează nenea Gică Cârlig. Omul a fost trimis prin anii ‘70-’72, când lucra la Ciclop ca mecanic, în Germania pentru specializare pentru că cineva trebuia să asigure service-ul. El de-atunci şi până în prezent tot motoare de broaşte face, eu îl recomand tuturor celor care au astfel de maşini. Iar celălalt este mai nou venit în business, condus de Răzvan Craioveanu, şi este undeva în Giuleşti“, mai spune Sebastian.
Diferenţele între cele două ateliere şi „La Hală“, crede Seba, sunt că acestea lucrează ca nişte ateliere auto, oamenii trebuie să-şi câştige traiul din ceea ce fac acolo. Pe când, ceea ce se lucrează „La Hală“ nu este condiţionat nici de timp, nici de bani.
„Ca loc de unde îmi vin banii, lucrez în construcţii, eu am o firmă de project management, dirigenţie de şantier. Ce se întâmplă aici e doar un hobby, fiindcă este aşa, ne permitem să facem tot felul de lucruri pe care alţii nu şi le permit. Am pus injecţie pe un motor din generaţia veche, de exemplu. Mă refer la nişte acţiuni care nu sunt considerate în mod normal a fi rentabile“, mai explică meşterul.
Cu toate astea, vestea li s-a dus repede şi au fost destui care au apelat la serviciile lor. În general, au clienţi pe care şi-i aleg. Cei care vin la ei le spun cam ce şi-ar dori. Sunt amici care vin şi ei încearcă să-i înveţe să se descurce singuri. În acest fel îşi cunosc maşina lor, au altă încredere în ea, văd altfel lucrurile.
Se încarcă comentariile...
