Bărbatul stă în mijlocul vagonului, fluturând un bilet. Are unghiile foarte lungi şi vorbeşte tare, sacadat, articulează toate cuvintele, vorbeşte cu toată lumea şi pare a fi decis să rămână pentru totdeauna acolo, în mijlocul vagonului, până când cineva se va decide să-l îndrume într-o direcţie. „Vă rog, domnule controlor“, îndrăzneşte o femeie, „vă rog să-l luaţi din capul meu, stă de cinci minute aici, în spatele meu, în picioare, vă rog să-l ajutaţi să-şi găsească locul, doar are şi bilet“, „Da, să mă ajutaţi!“, „Dar ce, n-are cap? Dacă are bilet să se ducă la locul lui“, „Da, am bilet“, „Haide, domnule, daţi-mi biletul, să vedem“.

Femeia ia biletul, „Aveţi locul 108, vagonul 1. Sunteţi bine, mai trebuie să găsiţi locul 108. În capătul celălalt“, „Am mai fost acolo şi era ocupat“, „Păi ridicaţi-i“, „Da, mă duc“. Bărbatul cu unghii lungi îşi ia biletul înapoi şi se îndreaptă spre celălalt colţ al vagonului, la locul 108. Se opreşte, întreabă, este respins, trece mai departe. Iese pe coridorul dintre vagoane. Dispare.

Pentru o vreme somnul de amiază al călătorilor e întrerupt doar de discuţia telefonică dintre un bărbat şi amicul lui. Oamenii află, cu această ocazie, că Mironică, unul dintre interlocutori, lucrează în Frankfurt, o lună - da, o lună - ba, iar soţia e şofer de tir, da, şofer de tir, ea lucrează în altă parte a lumii şi se întâlnesc tot mai rar, pentru că încă de astă vară femeia i-a spus că vrea să ia o pauză, de unde-o mai fi scos-o şi pe asta, de parcă nu într-o pauză o tot ţineau încă din anii `90. Iar acum Mironică, şofer şi el, s-a combinat cu o doctoriţă tânără şi frumoasă, zice dânsul, cu care tocmai s-a văzut la Buşteni, au petrecut împreună Crăciunul, iar doctoriţa o să-l aştepte până se întoarce el din Frankfurt luna viitoare sau cel puţin aşa a promis.

Următorul personaj care deranjează somnul călătorilor apare peste o oră şi ceva. Este un bărbat cu cârje, are un singur picior şi faţa tumefiată de alcool. Se strecoară printre rânduri, flutură un bilet şi găseşte un loc liber unde vrea să se trântească. Fata care are locul de lângă scoate însă şi ea un bilet – locul acela liber este de fapt ocupat, este al ei şi al prietenului ei, care nu s-a urcat la timp în tren. Bărbatul cu un singur picior bolboroseşte că vrea să se aşeze, fata insistă că e ocupat, o pasageră de lângă intervine, se uită pe biletele fetei, chiar e ocupat locul. Se trezesc şi ultimii pasageri care dormeau.

Bărbatul cu un singur picior înjură şi se trânteşte pe locul liber. O ia de mână pe fata de lângă, fata strigă, se solicită apariţia naşului, care momentan a dispărut. Pasagerii se împart în două. Unii susţin că ce dacă omul este în mod evident un cerşetor beat, care a găsit un bilet vechi pe jos? Doar are un singur picior, e dreptul lui să stea acolo. Cealaltă jumătate vociferează că fata a plătit două locuri, are tot dreptul să le ocupe. „Dumneavoastră, dacă luaţi autobuzul în Bucureşti şi faceţi de două ori legitimaţia, credeţi că puteţi ocupa două locuri dacă e aglomerat?“, „Dar e un cerşetor împuţit şi fără bilet“, „E şi el om, plus că nu e împuţit“, „Miroase!“, „Eu nu simt nimic. Poate doar puţin tutun“, „Atunci luaţi-l dumneavoastră acasă!“, “Da, luaţi-l şi de bărbat!“.

Un domn din vagon pune capăt discuţiilor, apropiindu-se şi rugându-l pe bărbatul cu un singur picior să-I arate totuşi biletul, „să vedem unde aveţi loc“. Acesta din urmă renunţă, se ridică, îşi ia cârjele şi pleacă blestemând printre rânduri. Discuţiile dintre oameni continuă o vreme. Ce deranj! Cu voia lui Dumnezeu, într-un final peste vagon se aştern din nou tăcerea şi spiritul sărbătorilor, iar oamenii reuşesc să adoarmă liniştiţi, de data asta până la destinaţie.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.