Îmi amintesc, brusc, de o apostrofare din Germania, cînd, într-o situaţie similară, am traversat. Părinţii au reacţionat, înţepat: e treaba ta ce faci cu viaţa ta, dar nu da un exemplu prost copiilor.

Aşteptînd, aşadar, cuminte culoarea verde, mi-am pus întrebarea: de ce tindem să nu respectăm minimele reguli?

Am auzit, toată vara, ştiri despre oamenii înecaţi pe litoral. Mulţi au intrat în apă în pofida avertismentelor repetate ale salvamarilor. Steagul roşu a fost ignorat cu voluptate, pe principiul „nu-mi spui tu mie ce să fac”. Cu toţii am auzit şi mărturii ale salvamarilor, exasperaţi de această continuă meteahnă, de această revoltă prostească contra regulilor. Cineva spunea, la un moment dat, că, atunci cînd ajungem în străinătate, ne purtăm mai catolici decît Papa în ceea ce priveşte normele, dar că, odată reveniţi în România, pe şleau, ne băgăm picioarele.

Fie că ne sprijinim de uşile trenurilor de metrou, chiar cînd se anunţă în difuzoare „vă rugăm nu vă sprijiniţi de uşi” şi chiar dacă semnul interzis se află pe toate geamurile, fie că traversăm pe roşu şi...

Citiţi continuarea pe dilemaveche.ro.