Marş în memoria miilor de tineri arestaţi la 14 mai 1948. Luptătorii anticomunişti aşteptau al Treilea Război Mondial între Occident şi Uniunea Sovietică

Marţi, 14 mai în Piaţa Revoluţiei din Capitală, va avea loc a doua ediţie a manifestării memoriale dedicate martirilor temniţelor comuniste.

Luptătorii anticomunişti şi urmaşii acestora, împreună cu mai multe organizaţii ale societăţii civile, au luat iniţiativa acestei adunări comemorative, pentru prima oară în anul 2018.

Locaţia aleasă nu este întâmplătoare: clădirea Ministerului de Interne a reprezentat, după 1948, unul dintre centrele de detenţie şi anchetă ale Securităţii, mii de opozanţi ai regimului comunist fiind torturaţi în temutele celule din subteranele clădirii.

Organizatorii cheamă bucureştenii să se adune pe 14 mai, începând cu ora 19,00, în scuarul dintre Memorialul Revoluţiei şi statuia lui Iuliu Maniu, cu candele şi lumânări aprinse.

În deschiderea adunării, un sobor de preoţi vor oficia o slujbă de pomenire. Pe un ecran vor fi proiectate chipurile celor trecuţi prin temniţele comuniste, iar evenimentul se va încheia cu un marş al Memoriei, participanţii purtând lumini, ca simbol al nestinsei amintiri a celor sacrificaţi în închisorile şi lagărele comuniste.

În expunerea de motive a Legii 127/2017, se arată că această zi a fost aleasă în amintirea celui mai mare val de arestări politice din istoria României (noaptea de 14 mai 1948). Aproximativ zece mii de tineri, foarte mulţi dintre ei studenţi, au fost arestaţi în acea noapte, în baza unui plan al autorităţilor comuniste, umplând puşcăriile şi lagărele de exterminare. 

Ion Gavrilă Ogoranu povestea că în toate centrele studenţeşti, mii de studenţi aşteptau un semnal pentru a se urca în munţi şi a pune mâna pe armele din depozite. Nerăbdători ca un reflex al tinereţii, ei au fost permanent temporizaţi de factorul politic de la conducerea rezistenţei. Se aştepta declanşarea unei conflagraţii între occident şi Uniunea Sovietică. Tensiunea noului război rece era maximă iar un nou război mondial părea iminent. Acela era momentul în care gherilelele anticomuniste din Carpaţi aveau să izbucnească, lovind din spatele frontului comunismul. Dar intervenţia occidentală a rămas o iluzie amarnic plătită de zeci de mii de oameni. „Să ardem ca o flacără, măcar, dacă nu putem învinge!”, ceruseră de atîtea ori tinerii anticomunişti. „Să nu murim cu o clipă înainte de a fi nevoie de noi”, era răspunsul celor mai în vârstă. Calculul politic s-a dovedit greşit. La 15 mai 1948, cei mai multi din aceşti tineri au fost capturaţi de forţele represiunii comuniste.

Părintele Gheorghe Calciu, pe atunci student la Medicină, nota în nişte însemnări confiscate ulterior de Securitate: „Arestările au început în ziua de 15 mai. Era o acţiune masivă, spectaculoasă, desfăşurată pe întreaga ţară şi după un plan minuţios stabilit. Teohari Georgescu, ministrul de Interne şi Ana Pauker şi-au calculat lovitura cu sânge rece. Securitatea întocmise vreme de peste trei ani dosarele tuturor grupărilor care proliferau în ţară şi al tuturor indivizilor periculoşi […] Comuniştii, care fuseseră o simplă fracţiune a Internaţionalei comuniste, suplineau lipsa totală de popularitate prin forţă şi violenţă. Nici nu exista altă cale […]. Teohari Georgescu şi consilierii lui s-au servit de vechea poliţie, care deţinea şi informaţiile despre Mişcarea Legionară, dar şi unele date compromiţătoare despre membrii Partidului Comunist, date care puteau fi folosite la nevoie împotriva oricui”.

De ce n-au mai venit americanii 

Milioane de români au aşteptat în zadar „venirea americanilor“ la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci când ţara a fost invadată de trupele sovietice şi a intrat oficial în crunta zodie a comunismului.

În dosarul privitor la procesul „lotului Maniu-Mihalache“, făcut public de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), apare declaraţia olografă a lui Ioan Mocsony-Stârcea, fost mareşal al Curţii Regale. Înaltul demnitar, arestat în septembrie 1947 de Siguranţa Statului, a dezvăluit autorităţilor comuniste în detaliu planurile secrete ale americanilor şi ale opoziţiei din România pentru răsturnarea Guvernului Petru Groza.

Mocsony-Stârcea descrie în depoziţia sa întâlnirile de taină dintre Thomas R. Hall şi James C. Hamilton, doi agenţi acoperiţi ai SUA, şi liderii Partidului Naţional Ţărănesc. Mareşalul Curţii Regale spune în declaraţiile scrise că a asistat la una dintre discuţii, care a avut loc la Palatul Ştirbei, iar detalii despre celelalte i-au fost împărtăşite de către apropiaţii lui Iuliu Maniu.  

„La una dintre întâlnirile părţii române cu înalţi oficiali americani, aceştia s-au arătat surprinşi că, spre deosebire de celelalte ţări din sud-estul european, în România, cu toate plângerile şi reproşurile adresate de opoziţie guvernului american, nu se simte nicio rezistenţă. Atât Hall şi Hamilton au adăugat că lumea trebuie să-şi dea seama în România că ajutorul american este în funcţie de intensitatea rezistenţei. Ei au arătat că intervenţii eficace din partea guvernului american nu pot fi obţinute atâta vreme cât opinia publică din Statele Unite nu este impresionată de existenţa unei tensiuni vizibile în România“, scria în 1947 Ioan Mocsony-Stârcea.

Monede jubiliare pentru finanţarea Rezistenţei

Americanii, mai spunea Mocsony-Stârcea, aşteptau un plan al lui Iuliu Maniu, care să obţină şi aprobarea celorlalte două partide de opoziţie, PNL şi PSDI. Discuţiile s-au orientat apoi spre detaliile tehnice în organizarea loviturii de stat. „Hamilton a arătat că nu se poate conta pe armament de provenienţă americană, pentru a nu fi identificat, ci pe procurarea de armament european“, se arată în document.

O altă chestiune discutată a fost aceea a mijloacelor materiale care trebuiau puse la dispoziţia mişcării de rezistenţă. „Tom Hall a cerut părerea domnului Buzeşti (n.r. - Grigore Niculescu-Buzeşti) asupra utilităţii importului de lei falsificaţi în străinătate. Bill Hamilton a arătat că nu este practic, deoarece volumul hârtiilor monedă ar fi considerabil şi imposibil de transportat în timp util şi nici introducerea de dolari sau franci elveţieni nu e avantajoasă deoarece s-ar identifica cu uşurinţă sursa lor. Dl. Buzeşti a propus ca singură soluţie convenabilă aceia de a bate monede jubiliare româneşti în America, care urma să fie introduse clandestin şi predate comitetului central executiv al mişcării, sub controlul observatorului american“, dezvăluie Ioan Mocsony-Stârcea.

Comitetele locale de rezistenţă urmau să fie înfiinţate în fiecare localitate importantă din România, cu bazele locative ale partidelor de opoziţie. Urmau să înglobeze toate organizaţiile existente pe teritoriul României, de orice naţionalitate.

Liderii mişcării de rezistenţă trebuia să facă cursuri de specializare de două -trei luni în străinătate, după care urmau să se reîntoarcă în România prin reţeaua de curieri tereştri sau paraşutaţi. Paralel cu rezistenţa armată din ţară, de comun acord cu americanii, mai mulţi intelectuali de seamă urmau să fie scoşi din ţară, pentru a forma un comitet secret. Comitetul secret din străinătate s-ar fi compus din Grigore Niculescu-Buzeşti – preşedinte, Alexandru Cretzianu şi Constantin Vişoianu. Dacă ultimul n-ar fi acceptat, urma să îi ia locul Grigore Gafencu.

SUA se pregătea de război cu URSS

Dacă despre existenţa unei mişcări de rezistenţă au fost de acord ambele părţi, fiecare vedea diferit scopul al acesteia. Partea română dorea răsturnarea guvernului lui Petru Groza şi câştigarea alegerilor.

Americanii, dezvăluie Ioan Mocsony-Stârcea, şi-au exprimat îndoiala cu privire la declanşarea unor acţiuni în forţă, atâta vreme cât URSS nu şi-ar fi retras trupele din ţările ocupate. Din punctul lor de vedere, organizaţiile de rezistenţă erau necesare în eventualitatea izbucnirii unui conflict armat ruso-american.

„În cazul apropierii de România a frontului european terestru, mişcarea de rezistenţă era să înlesnească pătrunderea forţelor americane spre URSS“, mai scrie în depoziţia mareşalului Curţii Regale. Planurile însă au căzut, după ce spionii americani au părăsit România, în toamna anului 1946, la scurt timp după semnarea memorandumului româno-american, la 30 septembrie 1946.